Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
USR, consultări cu sindicate și patronate pentru soluții la criza bugetară
USR a organizat astăzi, la Parlament, o consultare cu reprezentanții confederațiilor sindicale și patronale pentru a identifica soluții la criza bugetară. La întâlnire au participat președintele interimar USR, Dominic Fritz, vicepreședinta Oana Țoiu, parlamentari USR și lideri ai partenerilor sociali - sindicate și patronate.
'Deși nu noi am creat această criză, e datoria noastră să contribuim la corectarea ei. În administrație, am învățat că ai nevoie de profesioniști, dar și de decizii clare pentru a echilibra un stat care, pe alocuri, e subdimensionat, iar în alte zone umflat artificial. Soluțiile trebuie construite împreună cu cei care cunosc realitatea din teren - angajați și angajatori', a declarat Dominic Fritz.
Sindicatele au subliniat riscul social al unor măsuri abrupte și au cerut echitate în distribuirea efortului fiscal. Patronatele au cerut debirocratizare și stabilitate fiscală printr-un pact pe 10 ani. Ambele părți au susținut crearea unui mecanism permanent de consultare.
'Nu e fals că lipsesc 30 de miliarde de euro din buget. E fals însă discursul care opune mediul privat celui public. România are nevoie de echilibru și colaborare, nu de polarizare', a declarat Oana Țoiu.
Deputatul USR Alin Stoica a propus instituționalizarea unui dialog continuu între USR și partenerii sociali, atât în faza de guvernare, cât și pentru inițiativele legislative.
Întâlnirea face parte dintr-un proces constant de consultare inițiat de USR pentru a identifica soluții reale la problemele fiscale și pentru a susține reforme care pot crește calitatea vieții în România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].