Ministrul Economiei, despre cooperarea română-egipteană: Ne-am propus să deschidem pieţe, să creştem exporturile de produse agricole
Patru memorandumuri au fost semnate miercuri în cadrul Comisiei mixte economice româno-egiptene şi alte două contracte între companiile de electricitate şi gaz, a anunţat ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea.
"Astăzi a avut loc a patra ediţie a Comisiei mixte economice româno-egiptene. Foarte multe teme dezbătute. Avem un plan de acţiune foarte clar, cum putem să dezvoltăm împreună relaţiile comerciale. Astăzi ele sunt la un nivel de peste un miliard de dolari, echilibrat, 586 de milioane de dolari exportăm noi, 520 de milioane de dolari importăm din Egipt, însă posibilităţile sunt foarte mari. Le-am identificat împreună. Am semnat deja patru memorandumuri şi între companiile de electricitate şi gaz alte două contracte. Ne-am propus să deschidem pieţe. Ne-am propus împreună cu Ministrul Agriculturii, cu Excelenţa Sa (Rania A. Al-Mashat, ministrul Planificării, Dezvoltării Economice şi Cooperării Internaţionale, n.r), să deschidem, spre exemplu, piaţa de pasăre din Egipt sau piaţa pentru animale vii, să creştem exporturile de produse agricole, să reînnodăm povestea de succes a tractorului românesc U 650 pe piaţa din Egipt. Irum astăzi este continuatorul acelei tradiţii şi am vrea să-l vedem mai prezent", a menţionat Ştefan-Radu Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul Economiei a vorbit şi despre necesitatea creării unui comitet de monitorizare care să faciliteze atingerea ţintelor propuse.
"Până la domeniul energiei, al energiilor verzi, al hidrogenului, al inteligenţei artificiale, al cooperării între întreprinderile mici şi mijlocii, al transporturilor, toate aceste domenii au fost atinse astăzi. Am hotărât împreună, a fost ideea Excelenţei Sale, de a avea în perioada dintre comisiile mixte, precedenta fiind în 2019, un comitet de monitorizare care să lucreze astfel încât toate ţintele pe care ni le-am propus să fie mult mai uşor atinse şi să faciliteze dialogul (...). Poziţia lor s-o exprimăm noi, ca miniştri ai Comerţului, s-o putem exprima la Bruxelles, astfel încât cooperarea între noi să fie mult mai uşoară", a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, au fost identificate şi alte posibilităţi de cooperare, de susţinere reciprocă în instituţii internaţionale, astfel încât parteneriatul să fie unul real.
Cea de-a patra sesiune a Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare economică a avut loc în perioada 7-9 octombrie 2024. Anul 2024 marchează 118 ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Arabă Egipt. Anul trecut, valoarea totală a schimburilor comerciale între cele două state a fost de 1,1 miliarde dolari. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 413 milioane de lei, validați pentru deconturi în cadrul schemelor de plafonare-compensare, în perioada 18 mai - 31 iulie
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a validat, în perioada 18 mai - 31 iulie, pentru decont, suma totală de 412,94 milioane de lei aferentă schemelor de plafonare-compensare derulate în România în ultimii ani. Potrivit unui comunicat al instituției, remis luni AGERPRES, în ultim
Bursa de Valori București a închis pe verde prima ședință de tranzacționare din această lună
Bursa de Valori București (BVB) a închis cu creșteri pe toți indicii prima ședință din august, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 126,49 milioane de lei (24,11 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 0,80%, pân
Kronospan reduce consumul de energie electrică cu 50%, ca măsură de solidaritate cu Sistemul Energetic Național
Kronospan a decis să oprească, în mod etapizat, o parte dintre liniile sale de producție, cu scopul de a reduce consumul de energie electrică al companiei cu până la 50%, în contextul situației actuale de pe piața energiei din România. Potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES, măsura vine 'ca răspun
ELCEN aduce un aport suplimentar de aproape 30 MW în Sistemul Energetic Național, prin repunerea în funcțiune a CET Grozăvești
CET Grozăvești a reluat, începând de luni, producția de energie electrică, prin punerea în funcțiune a grupului de cogenerare, aportul de aproape 30 MW furnizat consolidând stabilitatea Sistemului Energetic Național, informează Electrocentrale București (ELCEN). Potrivit unui comunicat al companiei, această decizie vine
VIDEO Marii consumatori industriali sunt pregătiți să reducă voluntar consumul de energie (premier)
Marii consumatori industriali și-au exprimat disponibilitatea de a reduce voluntar consumul de energie în orele de vârf, iar reprezentanții unor companii vor discuta cu conducerile acestora pentru adoptarea unor măsuri începând de marți, a afirmat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferin
VIDEO Sistemul de tarifare dinamică a energiei ar putea fi introdus peste un an - un an și jumătate (premier)
România ar putea dispune, peste un an - un an și jumătate, de un sistem de tarifare dinamică a energiei electrice, odată cu implementarea proiectului de instalare a 800.000 de contoare inteligente, a declarat, luni, premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la Palatul Victoria. Potrivit acestuia, noul
DEER organizează în octombrie, la Cluj-Napoca, cea de-a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie
Distribuție Energie Electrică România (DEER) va organiza, în perioada 29-30 octombrie, la Cluj-Napoca, cea de-a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment ce va reuni reprezentanți ai sectorului energetic, ai industriei IT, ai autorităților publice, ai mediului academic și ai companiilor specializate în securitate
Fermierii cer garanții autorităților în vederea unui sprijin financiar pentru sectorul ovin și caprin
Un număr de 27 de organizații profesionale ale fermierilor și cooperativelor, reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), solicită aprobarea unui pachet legislativ de sprijin financiar pentru sectorul ovin și caprin, deblocarea exporturilor de ovine, plata urgentă a despăgubirilor pentru pesta micilor rumegătoare și compensarea integrală a pierder
VIDEO România are o întârziere de 1-2 ani față de Bulgaria în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei (premier)
România înregistrează o întârziere de aproximativ 1-2 ani față de Bulgaria în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei, ca urmare a unor decizii nepotrivite în domeniul eliberării avizelor tehnice de racordare (ATR) și a lipsei unor condiționări privind realizarea capacităților de stocare în proiectele fotovoltaice fin
VIDEO Importurile mai scumpe de energie vor influența prețurile din toamnă, dar nu vor fi creșteri semnificative (premier)
Importurile de energie electrică realizate în orele de seară, la prețuri mai ridicate, vor influența indirect prețurile în perioada de toamnă, însă nu într-o măsură care să determine creșteri semnificative, a afirmat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria
VIDEO Ilie Bolojan: Aprovizionarea cu țiței va reintra în normal; cantitatea procesată pentru piața românească va fi în bună regulă
București, 3 aug /Agerpres/ - Aprovizionarea cu țiței va reintra în normal și, din punctul acesta de vedere, cantitatea procesată pentru piața românească, în rafinăriile care livrează spre România, va fi în bună regulă, a declarat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținu
MF lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,50% în lei și 6,30% în euro
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 7-14 august, cea de-a opta ediție a Programului Fidelis din acest an, care oferă dobânzi de până la 7,50% pentru titlurile de stat denominate în lei și de până la 6,30% pentru cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. În cadrul ediției din august,
VIDEO Bolojan: Avem un minus de producție de energie în regiune de peste 4.000 de megawați
România are un deficit important de energie seara, între orele 19:00 și 23:00, pe care îl acoperă din importuri, însă și pe acest segment există o presiune importantă pentru că în întreaga regiune se înregistrează un deficit de energie de peste 4.000 de megawați, a arătat, luni, premierul interimar Ilie Bolojan, la finalul un
CNAIR: Restricții de circulație în județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș din caza caniculei
Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone au circulația restricționată, marți, între orele 12:00 - 20:00, pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Restricțiile
Bolojan: Dacia și Ford au oprit producția de astăzi, voluntar, până pe data de 19 august
Companiile Dacia și Ford vor avea, voluntar, producția oprită până pe data de 19 august, ceea ce va însemna o economie la energie de aproximativ 200 MW, a declarat, luni, premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.














