Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Harghita
La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, în colaborare cu Asociația Young Europe Society, au desfășurat activități dedicate siguranței tinerilor, la care au participat aproximativ 50 de tineri și cadre didactice.
Activitățile au vizat prevenirea victimizării minorilor, conștientizarea riscurilor asociate traficului și consumului de droguri, siguranța în mediul online, precum și prevenirea delincvenței juvenile.
Astfel, polițiștii le-au recomandat tinerilor să solicite sprijinul unui adult de încredere atunci când se confruntă cu situații care le pot pune siguranța în pericol și să nu accepte să transporte pachete pentru persoane pe care nu le cunosc.
De asemenea, polițiștii le-au transmis acestora să nu divulge date personale sau parole la solicitarea unor persoane necunoscute, indiferent de calitatea pe care acestea o invocă.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii victimizării tinerilor și a formării unor comportamente responsabile în rândul acestora.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.