Contribuabilii persoane fizice cu datorii la stat pot şterge o parte din acestea, dobânzile şi penalităţile (proiect)
Persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la 31 august 2024 pot beneficia de anularea unei părţi din acestea, precum şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data menţionată, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat pe pagina de internet a Ministerului de Finanţe.
Astfel, în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la 31 august 2024, în cuantum mai mic de 5.000 lei, stinse în procent de 50%, pot beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale restante, precum şi anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente restante.
"O altă facilitate fiscală prevede ca în cazul debitorilor, persoane fizice, inclusiv cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, să se acorde: anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv; anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv", se menţionează în document.
Proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor are în vedere impulsionarea achitării voluntare de către contribuabili persoane fizice a obligaţiilor fiscale cu o valoare nesemnificativă, ţinând cont de faptul că statul român trebuie să-şi axeze atenţia asupra celor care prezintă un risc fiscal ridicat de neplată din perspectivă bugetară, precizează sursa citată.
Conform documentului, la data de 31 iulie 2024, un număr de 705.432 contribuabili persoane fizice, înregistrează obligaţii fiscale principale restante sub plafonul de 5.000 lei, în cuantum de 600 milioane lei, din care 450 milioane lei reprezintă obligaţii fiscale principale, iar 150 milioane lei reprezintă obligaţii fiscale accesorii.
Pe de altă parte, în cazul debitorilor persoane fizice, inclusiv cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi care înregistrează obligaţii bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, să se acorde: anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv; anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv.
Raportat la această facilitate fiscală, se constată că un număr de 122.311 contribuabili persoane fizice înregistrează obligaţii fiscale principale restante al căror cuantum depăşeşte plafonul de 5.000 lei. Astfel, cuantumul obligaţiilor fiscale restante la data de 31 iulie 2024 datorate de contribuabilii persoane fizice care se încadrează în această condiţie se ridică la 6,1 miliarde lei, din care 4,2 miliarde lei reprezintă obligaţii fiscale principale, iar 1,9 miliarde lei sunt obligaţii fiscale accesorii.
"Nu fac obiectul amnistiei fiscale obligaţiile fiscale/bugetare care fac obiectul unor procese penale aflate în curs de desfăşurare până la termenele prevăzute pentru acordarea facilităţilor fiscale prevăzute în ordonanţa de urgenţă, precum şi obligaţiile bugetare stabilite prin hotărâri penale definitive. În acest sens, contribuabilii declară pe propria răspundere prin cererea de anulare depusă, faptul că nu se află în niciuna dintre aceste situaţii", se mai precizează în document.
Potrivit sursei citate, cuantumul obligaţiilor bugetare stabilite prin hotărâri penale definitive este de 8,19 miliarde lei, din care 7,69 miliarde lei în cazul persoanelor fizice şi 0,5 miliarde de lei la persoane juridice.
"O altă facilitate fiscală propusă vizează acordarea unei bonificaţii de 3% din impozitul pe profit anual şi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz. În cazul grupului fiscal, bonificaţia se aplică la impozitul pe profit anual declarat de persoana juridică responsabilă", se menţionează în document.
Conform sursei citate, bonificaţia se acordă din oficiu de către organul fiscal central, prin emiterea unei decizii şi în situaţia respectării condiţiilor prevăzute de actul normativ.
"Sumele care fac obiectul bonificaţiei nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligaţiile fiscale ale contribuabilului în conformitate cu prevederile art. 167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Prin excepţie, obligaţiile fiscale care fac obiectul bonificaţiei, pentru care se împlineşte termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, se restituie potrivit art. 168 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dacă acestea nu au fost compensate cu alte obligaţii bugetare. Bonificaţia nu se aplică în cazul în care la sfârşitul anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, contribuabilii datorează impozit minim pe cifra de afaceri, potrivit art. 181 din Legea 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare", se mai precizează în document.
Potrivit proiectului, această măsură fiscală are în vedere faptul că obligaţia fiscală reprezentând impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, declarată anual, are un impact financiar semnificativ pentru contribuabili, din perspectiva lichidităţilor financiare pe care trebuie să le deţină în vederea respectării termenului legal de plată.
În acest context, pentru a veni în sprijinul contribuabililor buni platnici şi recompensarea acestora pentru conformarea voluntară la plată, se impune acordarea unei bonificaţii în condiţiile în care aceştia îşi declară şi li se stinge integral şi la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz.
Raportat la cuantumul obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor aferente anului 2024 care ar putea fi încasat prin acordarea unei astfel de facilităţi fiscale, s-au avut în vedere sumele încasate din aceste impozite în anul 2024, pentru impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2023, care a fost în valoare de aproximativ 3 miliarde lei - impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi 29 miliarde lei - impozitul pe profit anual. Astfel, prin aplicarea procentului de 3% din aceste sume, rezultă o sumă estimată de aproximativ 900 milioane lei. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Mediului: Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare stabilit cu producătorii și dealerii
Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare, stabilit de la început împreună cu producătorii, dealerii, iar prioritatea va fi comercializarea autoturismelor de la producători din Uniunea Europeană, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero.
Nazare: Ultimul trimestru e decisiv; ținta de deficit de 6,2% din PIB depinde de încasarea la timp a banilor din PNRR
Deficitul bugetar s-a redus la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% din PIB în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%, la 107,77 miliarde de lei, potrivit Raportului privind execuția bugetară pe trimestrul III, publicat marți de Ministerul Finanțelor (MF).
Intotero: Am constatat spaimă în rândul angajaților; sunt un om al dialogului și nu voi fi persoana care să urle
Oamenii din Ministerul Mediului muncesc peste program, iar în urma dialogului cu aceștia am constatat că există o stare de spaimă, a declarat marți ministrul de resort, Natalia Intotero, într-o conferință de presă. 'De îndată ce am preluat mandatul ca ministru al Mediului Apelor și Pădurilor, prioritatea mea a fost aceea
Bursa de Valori București a înregistrat scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare
Bursa de Valori București (BVB) înregistra scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare de marți, cu un rulaj total de 21,7 milioane de lei (4,06 milioane de euro). Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,70%, iar indicel
Manole: Discuția despre salariul minim și salarizare trebuie să fie și despre coșul minim pentru un trai decent
Discuția despre salariul minim, ca și despre salarizare, în general, nu trebuie să fie doar o discuție despre cifre, profitabilitate, competitivitate, ci trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent, a declarat, marți, ministrul Muncii, Florin Manole, la o dezbatere privind adecvarea salariului minim în România, organizată B
INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie, în ritm anual
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 2,6% în luna septembrie a acestui an față de luna august 2026, iar raportat la septembrie 2025 au urcat cu 13,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției i
INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor
Resursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creștere față de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producția de energie primară a scăzut cu 2,4%, iar importurile de resurse energetice au crescut cu 10,6%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (I
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra








