logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CNIR are primul buget aprobat; compania estimează un profit brut de aproape 11 milioane de lei în 2024

Imagine din galeria Agerpres

Conducerea executivă a Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a aprobat, la un an de la operaţionalizarea acesteia, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024, în valoare de 34,247 milioane de lei, printr-un ordin comun al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Ministerului Finanţelor (MF) şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

"Bugetul aprobat prevede venituri totale în valoare de 34.247,31 mii lei şi urmează a fi publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru buna funcţionare a companiei, într-o primă fază, până la sfârşitul anului, vor fi contractaţi peste 80 de angajaţi. În perioada imediat următoare, vor fi întreprinse acţiuni pentru angajarea personalului de specialitate şi asigurarea dotărilor necesare implementării contractelor de infrastructură de transport rutier. Menţionez că toate anunţurile de angajare vor fi anunţate public şi transparent pe site-ul companiei", a declarat directorul general Gabriel Budescu, potrivit unei informări transmise sâmbătă seara de MTI.

Conform instrumentului de motivare care însoţeşte proiectul de Ordin comun pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, publicat la sfârşitul lunii aprilie pe site-ul MTI, prin proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024, rezultatul brut (profit) prognozat pentru anul 2024 este de 10,845 milioane de lei, în creştere faţă de cel preliminat/realizat în 2023 (1,11 milioane de lei).

Veniturile totale în valoare de 34,247 milioane de lei, în structură, cuprind veniturile din exploatare, în sumă de 31,590 milioane de lei, care deţin o pondere 92,24% în veniturile totale, şi veniturile financiare, de 2,658 milioane de lei, care deţin o pondere de 7,76% în veniturile totale. Veniturile financiare reprezintă dobânzile calculate la depozitele constituite în bancă din capitalul social vărsat.

Veniturile din exploatare sunt programate pentru anul 2024, având în vedere veniturile proprii din rovinietă, estimate a fi realizate pentru perioada ianuarie - decembrie 2024, numărul de personal angajat până la sfârşitul lunii decembrie 2023, precum şi cel estimat a fi angajat în etapa a doua de recrutare (51 posturi) şi, respectiv, a treia (27 de posturi), rezultând un total de 86 de persoane la finele anului 2024, se arată în proiectul de ordin.

"CNIR încasează lunar de la CNAIR un procent de maximum 15% din valoarea rezultată din diferenţa dintre veniturile din tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România înregistrate de CNAIR în luna precedentă, în conformitate cu datele rezultate din conturile de clasa 7, grupa 70 'Cifra de afaceri netă', din balanţa de verificare, şi cheltuielile cu comisioanele aferente distribuitorilor de roviniete, la această diferenţă adăugându-se TVA. CNAIR virează lunar sumele prevăzute mai sus până la ultima zi din luna în curs pentru luna precedentă în contul indicat de CNIR. CNIR comunică în scris, către CNAIR, lunar, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă, numărul de angajaţi cu contract individual de muncă înregistrat în sistemul electronic Revisal. CNAIR va informa CNIR lunar, până la data de 27 a fiecărei luni pentru luna precedentă, cu privire la valoarea viramentului ce va fi efectuat în contul CNIR, pe baza facturii emise de către CNIR'', se spune în document.

Cheltuielile totale, în valoare de 23,402 milioane de lei, sunt fundamentate în funcţie de activităţile concrete din programele de achiziţii de bunuri şi servicii, pentru desfăşurarea activităţii, fundamentate pe baza posibilităţilor reale de plată a acestora, a calculării cheltuielilor de natură salarială şi a cheltuielilor de mandat.

În structură, cheltuielile totale cuprind cheltuielile de exploatare, de 23,402 milioane de lei, care au o pondere de 100% în cheltuielile totale.

Cheltuielile cu personalul sunt programate în anul 2024 la valoarea de 14,320 milioane de lei, cuprinzând cheltuielile de natură salarială, de 12,183 milioane de lei, cheltuielile aferente contractului de mandat, în valoare de 1,831 milioane de lei, şi cheltuielile cu contribuţiile datorate de companie, în valoare de 306.110 lei.

"Compania nu a avut bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin ordin comun în anul 2023 conform prevederilor art. 4, alin. (1), lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013, cu modificările şi completările ulterioare", potrivit instrumentului de motivare.

Cheltuielile de natură salarială cuprind cheltuielile cu salariile, în valoare de 11,774 milioane de lei, şi cheltuielile cu bonusurile, în valoare de 408.730 lei, pentru anul 2024, estimate în creştere faţă de nivelul preliminat/realizat al acestora în anul 2023.

"Au fost fundamentate pornind de la un număr de 8 salariaţi - personal la finele anului 2023 angajaţi în etapa 1 de recrutare, în medie 5 salariaţi număr mediu, rotunjit, prevăzut pentru o perioadă de 4,5 luni din anul 2023 (august-decembrie 2023), iar pentru anul 2024 un număr de personal de 86 persoane prognozat la finele anului 2024 (plus 51 de angajaţi în etapa 2 de recrutare şi respectiv 27 de angajaţi în etapa 3 de recrutare), rezultând un număr mediu de salariaţi în anul 2024 de 57 salariaţi", conform proiectului.

Productivitatea muncii, în unităţi valorice pe total personal mediu, a fost programată în valoare de 554.200 lei/persoană, iar câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială a fost programat la valoarea de 17.744,38 lei/salariat.

Cheltuielile cu bonusurile pentru anul 2024 cuprind: 45.600 lei cheltuieli sociale; 262.080 lei tichete de masă; 76.800 lei tichete de vacanţă; 24.250 lei alte cheltuieli, conform CCM.

Cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete, în valoare de 1,831 milioane de lei, sunt: pentru directorat - valoarea este de 937.880 lei, directorii fiind numiţi pe selecţie începând cu luna martie până la data de 14.02.2027, corelat cu mandatele membrilor Consiliului de Administraţie; director general - valoarea brută conform contractului de mandat încheiat pe perioadă provizorie (21.368 lei x 2 luni + 13.228 lei x 1 lună), la care se adaugă valoarea brută din contractul încheiat pe selecţie începând cu 26.03.2024 (9.388 lei x 1 lună + 49.288 lei x 9 luni) şi director financiar - valoare brută contract încheiat pe selecţie începând cu 18.03.2024 (21.555 lei x 1 lună + 45.265 lei x 9 luni);pentru Consiliul de Administraţie - valoarea este de 892.890 lei, membrii fiind numiţi de la data de 14.02.2023 până la 14.02.2027 (8.591 lei x 6 membri x 3 luni + 3.436 lei un membru martie + 8.591 lei x 7 membri x 3 luni + 13.200 lei x 7 membri x 6 luni).

"Până în prezent a fost elaborată doar componenta de administrare, componenta de management nu a fost întocmită întrucât directorii sunt numiţi pe selecţie începând cu luna martie 2024, urmând a fi elaborată în termenul legal în vigoare conform art. 36, alin.(1) din OUG nr. 109/2011, în termen de 60 de zile de la numire, o propunere pentru componenta de management a planului de administrare pe durata mandatului. Astfel, în lipsa componentei de management, care este obligatorie, la momentul actual nu a fost elaborat încă planul de administrare şi nici calendarul privind implementarea planului de administrare în vederea realizării indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari", menţionează documentul.

Sursele necesare finanţării investiţiilor pentru anul 2024, în valoare de 6,695 milioane de lei, sunt constituite din amortizare, profit preliminat/realizat nerepartizat pe alte destinaţii şi din alte surse, respectiv din sumele aferente capitalului social depus la bancă.

Cheltuielile pentru investiţii, în valoare de 6,655 milioane de lei, reprezintă investiţiile programate a fi efectuate pentru desfăşurarea activităţilor necesare conform obiectului de activitate. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 171

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 04-11-2026 21:05

Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei

Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag

Economic Intern 04-11-2026 20:41

Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)

Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector

Economic Intern 04-11-2026 20:01

Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene

Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i

Economic Intern 04-11-2026 19:41

Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc

Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho

Economic Intern 04-11-2026 19:09

Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list

Economic Intern 04-11-2026 18:59

România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice

România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel

Economic Intern 04-11-2026 18:41

Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet

Economic Intern 04-11-2026 18:25

VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare

Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Economic Intern 04-11-2026 18:13

CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.

Economic Intern 04-11-2026 18:09

VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta

Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi

Economic Intern 04-11-2026 17:56

VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate

România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp

Economic Intern 04-11-2026 17:28

AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România

Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic

Economic Intern 04-11-2026 16:31

Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente

Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă

Economic Intern 04-11-2026 16:11

TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri

Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.

Economic Intern 04-11-2026 16:05

Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună

Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie