CONAF Sucursala Giurgiu organizează semifinala concursului ''Maratonul pentru educaţie antreprenorială''
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) - Sucursala Giurgiu, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Giurgiu, Teatrul Tudor Vianu Giurgiu, Consiliul Judeţean Giurgiu şi Primăria Municipiului Giurgiu, organizează în premieră, vineri, 10 mai, la Teatrul Tudor Vianu, semifinala concursului de planuri de afaceri "Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială", parte a programului naţional omonim.
Potrivit unui comunicat al CONAF, remis AGERPRES, "Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială" are drept scop descoperirea vocaţiei liceenilor şi susţinerea educaţiei antreprenoriale cu aplicabilitate practică. Programul se află la ediţia a II a şi este organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Universitatea de Vest din Timişoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Naţională a Antreprenorilor.
Anul acesta, "Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială" se desfăşoară în peste 20 de judeţe, urmând ca marea finală să fie organizată pe 23 mai, la Bucureşti.
"Pe o piaţă a muncii în care schimbările rapide şi incertitudinile devin normă, descoperirea vocaţiei personale şi integrarea educaţiei antreprenoriale în parcursul educaţional al adolescenţilor se dovedesc a fi mai relevante ca oricând. CONAF le oferă tinerilor oportunitatea de a-şi identifica pasiunile şi talentele inerente, pentru a se putea adapta cu succes pe piaţa muncii în continuă evoluţie. Orele de educaţie antreprenorială, susţinute de antreprenori cu experienţă, le oferă instrumentele necesare pentru a transforma aceste pasiuni în iniţiative concrete, durabile şi cu impact semnificativ în societate", se spune în comunicat.
CONAF Sucursala Giurgiu, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu, a organizat ore de educaţie antreprenorială în cinci licee pentru circa 600 de elevi.
La etapa judeţeană a concursului de planuri de afaceri vor participa 6 echipe formate din 4-6 elevi de la liceele din judeţul Giurgiu. În cadrul evenimentului vor fi prezenţi reprezentanţi de cel mai înalt rang ai autorităţilor locale, antreprenori cu notorietate, elevi şi profesori. Juriul, format din antreprenori de renume, va puncta ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum şi modalitatea de prezentare.
Primele trei echipe câştigătoare calificate în finală vor participa la prezentări şi discuţii susţinute de organizatori, autorităţi locale implicate şi antreprenori cu notorietate naţională. Aceste discuţii îi vor ajuta pe liceeni să-şi înţeleagă mai bine interesele şi potenţialul în acest domeniu şi le vor oferi o perspectivă valoroasă asupra lumii antreprenoriale.
"Sunt bucuroasă că am reuşit să organizăm acest concurs şi la nivelul judeţului Giurgiu. Am întâlnit în cadrul vizitelor în licee tineri frumoşi, valoroşi pentru societate, deschişi să încerce şi să descopere lucruri noi. Ne-am bucurat de sprijinul cadrelor didactice şi doresc să le mulţumesc pentru implicare! Felicit elevii care s-au înscris, şi-au format echipele, au muncit până la capăt pentru ca proiectele lor să prindă contur! Sunt tineri curajoşi, cu dorinţă de implicare şi au toată aprecierea mea. Vă invit să îi cunoaşteţi şi să îi susţineţi la Maratonul pentru educaţie antreprenorială - etapa judeţeană", a declarat Andreea Necula, preşedintele CONAF Sucursala Giurgiu.
În cea de a doua ediţie a "Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială", începând cu luna ianuarie şi până în prezent, au participat la orele de educaţie antreprenorială peste 15.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localităţi din ţară, din 20 de judeţe. Orele de educaţie antreprenorială au fost susţinute de peste 150 de antreprenori.
Etapele judeţene au debutat pe 21 martie la Galaţi, aceasta fiind urmată de cea din Timiş pe 4 aprilie, Braşov pe 8 aprilie, Brăila pe 10 aprilie, Argeş pe 12 aprilie, Alba pe 15 aprilie, Neamţ pe 16 aprilie, Satu Mare pe 17 aprilie, Tulcea pe 18 aprilie, Bucureşti pe 19 aprilie, Prahova pe 22 aprilie, Cluj pe 23 aprilie, Gorj pe 24 aprilie, Iaşi pe 26 aprilie. Semifinale ale competiţiei de planuri de afaceri vor avea loc şi în judeţele: Arad, Bihor, Buzău, Constanţa, Dolj. De anul acesta programul a fost preluat şi de către Republica Moldova.
În prima ediţie a "Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială", care s-a desfăşurat timp de 150 zile, peste 5.000 de elevi din: Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanţa, Galaţi, Neamţ, Timiş, Tulcea şi din municipiul Bucureşti au participat la orele de educaţie antreprenorială din fiecare judeţ, finalizate cu competiţia care a desemnat cele mai bune planuri de afaceri, cu potenţial şi sustenabilitate.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES se află printre partenerii media ai evenimentului.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederaţie din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autorităţile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creştere economică sustenabilă şi sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional.
CONAF are în componenţa sa două federaţii, 12 patronate, 20 asociaţii, 27 sucursale şi peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajaţi. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: CONAF - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





