TAROM: Ajutorul aprobat de Comisia Europeană demonstrează traiectoria bună pe care se află compania
Ajutorul de stat pentru TAROM, în valoare de maximum 95,26 milioane de euro, aprobat luni de Comisia Europeană, demonstrează traiectoria bună pe care se află compania, potrivit reprezentanţilor operatorului aerian.
"Este un pas foarte important pentru TAROM, una dintre companiile fanion ale României, care va demara un amplu proces de redresare şi reorganizare, iar ajutorul pe care Comisia Europeană l-a aprobat demonstrează traiectoria bună pe care se află compania în acest moment", au subliniat reprezentanţii TAROM, citaţi într-un comunicat remis AGERPRES.
Ajutorul financiar a fost aprobat de Comisia Europeană cu scopul de a restabili viabilitatea companiei pe termen lung, fără a afecta piaţa competiţională. Din valoarea acestuia, 49,53 milioane euro reprezintă ajutorul individual de salvare aprobat de Comisie în februarie 2020 (la care se adaugă dobânzile aferente), iar aproximativ 45,77 milioane de euro sunt o injecţie de capital.
Odată cu aprobarea ajutorului din partea Comisiei Europene, TAROM are undă verde pentru toate acţiunile incluse în planul de redresare şi organizare depus, care se afla deja în implementare. Obiectivele TAROM sunt de a-şi recăpăta profitabilitatea şi de a redeveni o companie aeriană de succes, aducând astfel foarte multe beneficii clienţilor pe care îi deserveşte, se menţionează în comunicat.
Planul de redresare vizează patru mari piloni de acţiune: înnoirea flotei de aeronave; creşterea eficienţei comerciale prin optimizarea rutelor de zbor şi adaptarea politicilor comerciale; creşterea eficienţei organizaţionale, prin reorganizarea proceselor, reconfigurarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor, digitalizarea companiei şi restructurarea funcţiilor suport. Astfel, serviciile furnizate se vor moderniza şi vor avea o abordare centrată pe client, concentrându-se pe obţinerea de venituri suplimentare durabile; optimizarea costurilor, prin îmbunătăţirea utilizării resurselor.
Conform unui comunicat al Executivului comunitar, Bruxelles-ul a ajuns la concluzia că măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.
"Ajutorul de restructurare acordat de România care a fost aprobat astăzi (luni, n.r.) va contribui la menţinerea conectivităţii regionale a cetăţenilor şi a întreprinderilor din România. În urma investigaţiei noastre aprofundate, am concluzionat că planul de restructurare al TAROM va asigura viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene. Pentru a limita eventualele denaturări ale concurenţei generate de sprijinul public, TAROM îşi va reduce semnificativ numărul de rute şi de aeronave", a declarat vicepreşedintele executiv al CE, Margrethe Vestager, în comunicat.
La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei Europene un plan de restructurare a companiei TAROM care stabilea un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor operatorului aerian, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere a costurilor.
Ulterior, în luna iulie 2021, Comisia a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea TAROM ar fi în concordanţă cu normele UE privind ajutoarele de stat. În cursul investigaţiei aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de iniţiere a procedurii.
În prezent, măsurile de restructurare notificate includ anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei), corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).
Comisia a evaluat măsurile în temeiul Orientărilor sale pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate şi a constatat, în special, că ajutorul contribuie la obiectivul de interes comun de a asigura conectivitatea regională pentru cetăţenii şi întreprinderile din România, permiţând TAROM să îşi restabilească viabilitatea prin punerea în aplicare a planului său de restructurare, se precizează în comunicatul citat.
De asemenea, măsurile de restructurare abordează problemele care au cauzat dificultăţile financiare ale TAROM, mai ales prin reînnoirea flotei sale învechite şi prin reducerea costurilor.
Potrivit CE, măsurile sunt proporţionale, deoarece TAROM aduce o contribuţie proprie semnificativă de aproximativ 77,66 milioane euro (381,12 milioane lei) sub formă de venituri din vânzarea de aeronave şi dintr-un contract de leasing financiar încheiat în condiţiile pieţei, iar ajutorul este însoţit de garanţii pentru a limita denaturarea concurenţei pe piaţa unică. Printre aceste garanţii se numără reducerea numărului de rute pe care TAROM operează, precum şi a numărului de aeronave şi menţinerea unei astfel de capacităţi reduse, limitând astfel prezenţa sa pe piaţă pe întreaga durată a perioadei de restructurare, respectiv până la 31 decembrie 2026.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





