Ministerul Energiei: România are, luni, al treilea cel mai mic preţ al energiei electrice din UE, de 55 euro/MWh
România are luni cel mai mic preţ al energiei electrice din regiune şi al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat.
"Preţurile pentru energia electrică cu livrare luni, 29 aprilie, înregistrate pe pieţele SPOT din ţările membre plasează România în topul ţărilor cu cele mai mici preţuri", se menţionează în comunicat.
Astfel, potrivit sursei citate, cu aproape jumătate din energia electrică provenind din sursă solară şi eoliană în orele de zi, preţul mediu înregistrat în ţara noastră a fost de 55 euro/MWh, preţuri mai mici înregistrându-se doar în Suedia şi Finlanda.
"Cei 3i care compun deviza mea la Ministerul Energiei: investiţii, investiţii, investiţii. Deseori ne uităm la modelul energetic şi preţurile din Spania sau Portugalia şi iată că astăzi România are energia electrică mai ieftină decât în cele două ţări, datorită aportului adus de energia verde în mixul energetic naţional. Am pus la treabă 18 miliarde de euro pentru investiţii în energie, prin care plasăm România pe drumul independenţei energetice, cu o energie curată şi la preţuri corecte pentru gospodării şi economie. Accelerând investiţiile şi având o strategie şi acţiuni bine definite, am reuşit să obţinem confirmarea Eurostat că România este în topul ţărilor cu cele mai mici preţuri plătite de populaţie la energie electrică şi gaze naturale", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.
Eurostat a publicat recent statistica cu privire la preţurile plătite pentru energie electrică şi gaze naturale de consumatorii casnici şi non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE). România a avut în a doua jumătate a anului 2023 al treilea cel mai mic preţ plătit de populaţie pentru gaze naturale şi al cincilea pentru energie electrică.
Comunicatul reaminteşte că în data de 25 aprilie, Ministerul Energiei a lansat două apeluri de proiecte din Fondul pentru Modernizare în cadrul Programului-cheie nr. 1 - Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, respectiv Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru proiecte privind societăţi şi regii autonome. Bugetul total alocat pentru cele două apeluri este 815 milioane euro. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





