Tetik (BT): Consolidarea sistemului bancar este inevitabilă; viteza pentru România nu va fi atât de rapidă ca până acum
Consolidarea sistemului bancar din România este inevitabilă, dar viteza nu va fi atât de rapidă ca până acum, a declarat, marţi, Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, la Conferinţa anuală BNR-ASE "Perspective privind dezvoltarea sectorului bancar românesc".
"Cred că chiar sistemul bancar din România a fost un exemplu de consolidare în ultimii ani şi noi am avut un rol activ, şi nu doar în banking, văd şi colegii mei de la leasing: Volksbank, Bancpost, Idea Bank, Idea Leasing şi acum aşteptăm deciziile, observaţiile autorităţilor pentru OTP Bank România. Într-adevăr, costul de operare devine din ce în ce mai mare şi are sens această consolidare, dar costul de integrare sau fuziune tot este un factor important. Când am fost o bancă cu 8% cotă de piaţă, să achiziţionezi o bancă cu 2% - 2,5% cotă de piaţă a fost un salt foarte important, dar pe de altă parte acum să ne uităm la bănci destul de mici devine greu de motivat, argumentat. Primele 10 bănci, dacă nu mă înşel, au aproape 90% cotă de piaţă şi sunt bănci bune, nu sunt tranzacţii foarte uşoare. În tranzacţiile pe care le-am livrat noi până acum, am reuşit cumva ca 1 + 1 să facă mai mult decât 2, dar acestea sunt cazuri unice şi de acum înainte o să fie din ce în ce mai greu. Aşa că şi noi vom fi atenţi, dar problema nu este partea de competiţie. Dacă ne uităm în jurul nostru la economiile similare, cele mai mari bănci au peste 20% din PIB-ul ţării. Noi suntem abia la 10% din PIB-ul României. Mai este loc", a spus Omer Tetik.
El a afirmat că procesul de consolidare va avea loc în două trepte. În primul rând prin fuziuni, dar în acest caz este posibil să fie un alt tip de investitori care să consolideze bănci mici şi să creeze ţinte pentru băncile mari. Pe de altă parte, consolidarea are putea avea la bază un val de bancarizare accelerată, iar banca pe care o conduce vrea să aibă o cotă mai mare din acest proces.
"Consolidarea este inevitabilă, doar că viteza consolidării pentru România nu va fi atât de rapidă cum a fost până acum", a adăugat Omer Tetik.
La rândul său, Sergiu Manea, preşedinte executiv BCR, a declarat că Europa se va concentra în următorii 3 - 5 ani pe consolidări naţionale. Aceste consolidări vor fi organice sau inorganice, iar cele organice vor însemna că unii acţionari vor trebui să ia decizia de exit pentru că pe orice piaţă s-ar afla un investitor nu îşi poate permite să "ardă" capital chiar şi la un nivel redus.
Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank România, a spus că se observă şi la nivel european un apetit pentru consolidare, iar autorităţile de supraveghere şi Banca Centrală Europeană favorizează procesul.
De asemenea, Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România, a declarat că procesul de consolidare a dat semne de accelerare în România, iar anul trecut a fost unul plin de evenimente în acest sens. Ea a arătat că şi la nivel european asistăm la acelaşi proces de consolidare şi a dat exemplul Olandei, menţionând că în ultimii 10 ani acolo procesul a fost unul chiar mai accelerat decât în România, ajungând la 90 de bănci, de la 300.
Totodată, Florin Dănescu, preşedinte executiv Asociaţia Română a Băncilor, a explicat că, din punct de vedere teoretic, o concentrare mare duce la o restrângere a concurenţei, dar una mică duce la o problemă de eficienţă, iar drumul trebuie găsit între cei doi indicatori. În cazul României datele arată că avem o concurenţă foarte bună la nivel european, a subliniat acesta. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la Bucuresti a închis pe roșu ședința de joi; scăderi de până la 1,49% pe indicii bursieri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe aproape toți indicii ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, iar valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 108,86 milioane lei (21,17 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe
Chiriac (CONAF): Economia este mai mult decât un tabel cu indicatori, este respirația unei țări
Economia este mai mult decât un tabel cu indicatori, este respirația unei țări, iar atunci când această respirație devine greoaie, statul are datoria să nu mai complice drumul celor care produc, investesc și țin România în picioare, susține președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
Experți din domeniul securității cibernetice, din peste 40 de organizații, au participat la a 2-a ediție a exercițiului cibernetic 'Resilient Trident'
Experți din domeniul securității cibernetice din peste 40 de organizații publice și private au participat la a doua ediție a exercițiului cibernetic 'Resilient Trident', care s-a desfășurat la București, în perioada 27-28 aprilie. Conform unui comunicat al Directoratului Național de Securitatea cibernetică, exercițiul, organizat
Nazare: Cer ordonatorilor de credite rigoare maximă în gestionarea banului public
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cere ordonatorilor de credite rigoare maximă în gestionarea banului public și o mobilizare totală pentru implementarea proiectelor din PNRR, astfel încât echilibrul bugetar să fie menținut pe tot parcursul anului 2026. 'Rezultatele primului trimestru confirmă faptul că direcția de c
Negrescu: Deprecierea leului la nivel istoric reflectă ieșiri de capital și lipsa de încredere a investitorilor în contextul crizei politice
Deprecierea cursului de schimb al leului până la un nivel istoric este determinată de ieșiri semnificative de capital și de scăderea încrederii investitorilor în contextul crizei politice, iar în lipsa unui guvern stabil și a unor măsuri credibile de reformă, presiunile asupra monedei naționale ar putea continua, a declarat joi, pentru AGERPRE
Suciu (BNR): Am văzut astăzi o zi foarte agitată pe piața valutară; în perioada imediat următoare situația se va calma
Piața valutară a avut joi o zi foarte agitată, așa cum se întâmplă în perioadele de incertitudine, dar, pe baza datelor pe care le avem în acest moment, putem spune că în perioada imediat următoare piața se va calma, a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu. 'Î
Codirlașu (CFA România): Ceea ce vedem acum este o volatilitate a activelor românești în contextul evoluției politice
Volatilitatea recentă a activelor românești este determinată de evoluțiile din plan politic, fenomen vizibil atât pe piața de capital și pe cea a titlurilor de stat, cât și pe cursul valutar, susține președintele CFA România, Adrian Codirlașu. 'Ceea ce vedem acum este o volatilitate ridicată a prețurilor activelor r
Buzoianu: Proiecte de peste 10 miliarde de lei, finanțate prin PNRR, se vor finaliza în 2026, cel târziu anul viitor
Șapte milioane de români vor fi deserviți de cele peste 2.232 de proiecte, în valoare de zece miliarde de lei, ce urmează să fie finalizate anul acesta, cel târziu anul viitor, a declarat, joi, într-o conferință de presă, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Dacă vă uitați pe harta care este deja
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85%, dacă se optează pentru rămânerea în activitate; proiectul vizează doar sectorul public (ministru)
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% pentru pensionarii care vor dori să rămână în activitate, a anunțat, joi, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, care a subliniat, totodată, că proiectul de lege privind cumulul pensiilor speciale cu salariile vizează doar sectorul public.
Jakubowicz (AAFBR): Evoluția cursului EUR/RON trebuie citită prin prisma riscului politic intern
Evoluția recentă a cursului EUR/RON, care a atins noi maxime, trebuie citită în primul rând prin prisma riscului politic intern și a incertitudinilor legate de stabilitatea guvernamentală, pe fondul unor dezechilibre economice existente, susține președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz.
Depreciere semnificativă a monedei naționale, joi; euro a înregistrat un nou maxim istoric: 5,1417 lei
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1417 lei, în creștere cu 4,13 bani (0,8%) față de cotația precedentă, de 5,1004 lei, înregistrând un nou maxim istoric. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,3965
ANAF: Aproape 5 milioane de vizite pe platforma eLicitații în prima lună
Platforma de licitații online eLicitațiiANAF a înregistrat aproape 5 milioane de vizite în prima lună de la lansare, perioadă în care au fost publicate 1.300 de licitații și au fost tranzacționate primele bunuri de mare valoare, între care un apartament, un ceas elvețian și un teren agricol, potrivit datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Bulgarii, grecii și românii au fost europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială în 2025
Anul trecut, 92,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană (20,9% din populația blocului comunitar) erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, o scădere cu 600.000 de persoane comparativ cu situația din 2024, când 93,3 milioane de persoane, sau 21% din populația UE, erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, arată datele publicate joi de Eur
Rompetrol Rafinare: Stocurile de carburanți sunt peste medie; producția de motorină este la nivel maxim
Rafinăria Petromidia Năvodari funcționează în prezent la capacitate optimă, stocurile de carburanți sunt peste medie, producția de motorină este la nivel maxim și nu există probleme de aprovizionare sau întârzieri în vânzările către clienți, informează Rompetrol Rafinare, printr-un comunicat. 'În prezent, rafinăria Petro
AMOFM București va organiza Bursa Locurilor de Muncă pe 12 mai, la Palatul Național al Copiilor
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București va organiza, pe 12 mai, Bursa Locurilor de Muncă, în intervalul orar 8:00 - 13:00, informează instituția. Evenimentul va avea loc la Palatul Național al Copiilor din București. 'Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupar





