Dăianu: Noi vedem deficitul peste 6% în acest an; dacă se va recurge iar la tăieri de capital, ar putea fi sub 6%
Consiliul Fiscal estimează că anul acesta deficitul va fi peste 6% şi, dacă se va recurge iar la o tăiere de cheltuieli de capital, s-ar putea să fie sub 6%, dar va fi foarte greu, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
"Noi vedem deficitul peste 6% în acest an, cu acest addendum: dacă se va recurge iar la o tăiere de cheltuieli de capital, deşi spaţiul de manevră, să ştiţi, este mai mai mic decât anul trecut, s-ar putea să fim sub 6%, dar ar fi foarte greu. Iar testul mare, să spunem testul acid, al consolidării va fi din anul următor. (...) Noi nu avem o ţintă, pentru că noi nu ţintim, Noi avem o evaluare. Evaluarea noastră este peste 6% din Produsul Intern Brut, fiindcă în acest an avem şi impactul începutului de aplicare a noii reforme a pensiilor, un impact foarte sever. Să nu uităm că în 2025 va fi în jur de 1,6% din PIB", a spus Dăianu la Evenimentul Profit.ro - "Investiţii vs Deficit: Provocări şi riscuri în economie sub impactul datoriei şi deficitelor publice în creştere" .
Referitor la execuţia bugetară pe primele trei luni din acest an, care, potrivit datelor prezentate de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, vine cu un deficit preliminar de 2,07% din PIB, preşedintele Consiliului Fiscal a subliniat că în acest rezultat se simte ceea ce s-a amânat în 2022. Totodată, el a menţionat că fondurile europene ca sursă de finanţare a investiţiilor publice se văd şi pe partea de cheltuieli şi de venituri, şi că deficitul bugetar rezultă din diferenţa dintre veniturile permanente şi cheltuielile permanente.
"O să mă refer şi la execuţia bugetară pe trei luni, deşi ea parţial nu mai este învăluită în mister întrucât, aşa cum şi domnul ministru a spus, dar se bănuia că aşa stau lucrurile, în deficitul pe primele trei luni se simte ceea ce s-a amânat în 2022. De aceea este şi o diferenţă considerabilă între deficitul cash, care şi-a pierdut din relevanţă, şi deficitul ESA. Discuţia e mult mai amplă, pentru că avem şi cheltuieli care sunt, cum se spune, one off. Ar trebui să judecăm în funcţie de ceea ce caracterizează, din punct de vedere structural, bugetul public, cheltuieli permanente, venituri permanente. (...) Atunci când am primit invitaţia şi am văzut deficite şi investiţii, am zâmbit. De ce? Nu cu mult timp în urmă am scris un text în care am vrut să lămuresc ceea ce eu consideram că este neclar în minţile unora, şi chiar în minţile unor economişti. Această teză, care pentru profesionişti este surprinzătoare, ca să fiu elegant, pornită de la faptul că, dacă ai investiţii mari, investiţii publice mari, nu contează..., iertaţi-mă, dar aceasta este, iar nu vreau să fiu dur, este o nerozie. Pentru că, dacă vedem istoria ultimilor ani, şi vedem ponderea fondurilor europene ca sursă de finanţare a investiţiilor publice, observăm de pildă că anul trecut a fost în jur de 60%. Deci, cu o socoteală elementară, dacă scoţi fondurile europene care se văd pe ambele laturi ale bugetului, şi la venituri şi la cheltuieli, cu ce rămâi ? Rămâi cu acelaşi deficit bugetar. Altfel spus, ai un deficit bugetar care rezultă esenţialmente din ce? Din diferenţa între venituri, noi spunem permanente, şi cheltuieli numite permanente - se pot modifica, dar le spunem permanente pentru că nu te poţi juca totuşi cu un regim fiscal. El are nevoie de o anumită predictibilitate şi sunt cheltuieli de pieţe pe care nu poţi să le tai cum vrei", a explicat Daniel Dăianu.
Preşedintele Consiliului Fiscal s-a arătat mirat de faptul că atunci când s-a stabilit orizontul de realizare a consolidării fiscale nu s-a raportat impactul reformelor sistemului de pensii şi de salarizare, care este unul sever.
"Pe mine m-a mirat faptul că atunci când s-a judecat orizontul de realizare a consolidării fiscale parcă n-a ştiut stânga ce face dreapta, pentru că nu s-a raportat impactul reformei sistemului de pensii, al reformei sistemului de salarizare, care este sever, asupra bugetului, prin cheltuieli suplimentare, cu traiectoria de realizare a consolidării bugetare. Pe mine m-a mirat, aşa ceva, dar asta e viaţa. Noi ştim aceste lucruri, le ştiu şi alţii, inclusiv cei de la Comisie, cei care ne dau sfaturi. Rămânem cu această realitate că deficitul nostru parcă-i încremenit la 6% din PIB.(...) E un deficit foarte mare, nu se poate justifica prin nivelul investiţiilor publice... şi noi îl putem finanţa şi prin faptul că s-au făcut mari eforturi din partea Ministerului de Finanţe de a reuşi o finanţare şi de pe piaţa internă. Vedeţi aceste titluri care sunt adresate populaţiei. Populaţia are încredere, fondurile de pensii au încredere, deci se cumpără. De ce se se cumpără, ai spune, dacă problema bugetului public este aşa de acută? De ce există încredere? Există încredere pentru că până până una-alta, România are şi atuuri totuşi, o datorie publică relativ mică. Este în procedură de deficit excesiv. Şi alte ţări vor fi în procedură de deficit excesiv sau de datorie publică foarte mare, deci nu mai este ceva inedit. Dar este în această procedură, pieţele aşteaptă o corecţie şi nu poţi să stai cu această ajustare până la calendele greceşti. Trebuie să o realizezi", a precizat Daniel Dăianu. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manole: Ministerul Muncii sprijină organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile
Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile, a afirmat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook. 'Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamental
Reforma PAC în perioada 2028-2034 și securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, în dezbatere la București
Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2028-2034, securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, finanțarea fermelor, digitalizarea și înnoirea generațională se numără printre temele Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, la București, de Clubul Fermierilor Români.
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 4,8% și, respectiv, 3,6%, în septembrie
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 4,8% și, respectiv, cu 3,6%, în luna septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Sosir
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic







