Chisăliţă (AEI): Preţurile negative ale tranzacţiilor pe bursă cu energia electrică nu vor scădea facturile românilor
Preţurile negative ale tranzacţiilor pe bursă cu energia electrică nu vor scădea facturile românilor, printre motive fiind diminuarea consumului de energie în România, în special în domeniul industrial, dar şi dezvoltarea unor capacităţi de producere a energiei regenerabile fără sisteme de stocare, relevă o analiză de specialitate, publicată luni de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).
"În ultima vreme pe fondul unor temperaturi ale aerului peste media perioadei şi/sau ale intensificării vântului în România, pe piaţa Intraday şi Pentru Ziua Următoare, au existat preţuri negative ale energiei electrice. Totuşi acestea nu vor scădea facturile românilor, fiind chiar un semn al posibilităţii apariţiei pericolului creşterii preţurilor la energie electrică. De ce preţurile negative ale tranzacţiilor pe bursă cu energia electrică nu scad facturile românilor? (...) în ziua de consum avem un consum mai mic de cât cel aşteptat, de doar 5800 MWh, cu un consum mediu pe timpul zilei de 5200 MWh şi un consum mediu de seară de 6400 MWh, asta determină reducerea surselor de producere a energiei securitare peste zi şi suplimentare a lor noaptea, la fel şi importurile de energie (o parte din surplusul de energie solară de peste zi merge la export). Astfel, dacă am calcula preţul de vânzare care s-ar forma pe baza mixului de producţie de peste zi am obţine 0,71 lei/MWh (dar atunci nu se consumă energie electrică) şi seara am avea un preţ 0,79 lei/MWh (urmare a importurilor scumpe şi a creşterii ponderii energiei securitare), respectiv preţul mediu ponderat cu consumul pentru această zi ar fi în fapt de 0,76 lei/MWh, respectiv cu 4% mai mult decât preţul mediu calculat înaintea zilei de consum", explică preşedintele AEI, Dumitu Chisăliţă.
Conform specialistului, pe baza datelor de consum şi producţie ale Transeelectrica, dar şi a preţurilor şi volumelor tranzacţionate pe piaţa intraday de pe site-ul OPCOM, în ziua de 1 aprilie 2024 (una din zilele cu preţuri negative), se constată că aceste tarife negative au fost atinse exclusiv între orele 11:00 - 17:00, când aceste surse au depăşit contractele de producţie şi import.
"Ponderea acestor surse a fost între 0,3 - 1% din energia consumată în România (adică mai mult decât neglijabile), fiind exportate în mare parte din lipsa cererii de energie în România la nivelul acelor ore. Analizând aceleaşi date pentru ziua de 3 aprilie 2024, putem constata că România a exportat energia când avea excedent, energie ieftină (preţurile au fost mici pe fondul cererii extrem de mică din regiune), ca urmare a lipsei de consum şi stocare din România, şi a importat energie scumpă (preţurile au fost mari pe fondul cererii mare din regiune), ca urmare a consumului ridicat seara şi dimineaţa. Această situaţie este determinată de actualele niveluri de consum şi modul în care a fost dezvoltat sistemul energetic în România, şi nu de speculaţii în piaţă. Putem observa că, în data de 3 aprilie 2024, pe piaţa intraday energia electrică s-a vândut peste zi la export la un preţ de nouă ori mai mic decât s-a importat seara", notează sursa citată.
Analiza AEI arată faptul că scăderea consumului de energie în România, în special a celui industrial, face ca producţia de energie în timpul zilei şi în weekend să fie excedentară, furnizorii români fiind forţaţi să exporte energia electrică la preţuri mici.
În plus, dezvoltarea, în ultimii 15 ani, a unor capacităţi de producere a energiei regenerabile fără sisteme de stocare, dezvoltarea sistemelor de acumulare prin pompaj sau dezvoltarea unor sisteme de producere a hidrogenului verde, a determinat creşterea energiei electrice produsă exclusiv pe timpul zilei, care, dincolo de dificultăţile tehnice şi de management al sistemului, duce la costuri mai ridicate şi implicit la preţuri mai mari în viitor.
În viziunea expertului în energie, reducerea numărului de ore de funcţionare a capacităţilor de producere a energiei securitare pe bază de cărbune şi gaze determină creşterea costurilor cu aceasta, care în lipsa stocării va avea o pondere tot mai importantă exclusiv în perioada de vârf de consum.
Totodată, pornirea şi oprirea repetată şi neplanificată a capacităţilor securitare determină randamente scăzute şi costuri ridicate pentru capacităţilor de producere a energiei securitare pe bază de cărbune şi gaze.
În acelaşi context, oprirea capacităţilor de producere a energiei regenerabile sau funcţionarea acestora cu preţuri zero şi negative, determină în fapt, în timp, creşterea costurilor cu energia regenerabilă şi impune necesitatea abordării rapide de politici, în special privind stocarea şi producerea de hidrogen verde, care să preîntâmpine disfuncţionalităţile din sistemul energetic şi creşterea preţurilor la consumatorul final, în viitor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manole: Ministerul Muncii sprijină organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile
Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile, a afirmat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook. 'Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamental
Reforma PAC în perioada 2028-2034 și securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, în dezbatere la București
Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2028-2034, securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, finanțarea fermelor, digitalizarea și înnoirea generațională se numără printre temele Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, la București, de Clubul Fermierilor Români.
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 4,8% și, respectiv, 3,6%, în septembrie
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 4,8% și, respectiv, cu 3,6%, în luna septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Sosir
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic







