Conferinţă cu tema "Asigurări. Politici prezente şi viitoare", joi, la ASE
Academia de Studii Economice, în parteneriat cu Asociaţia de Studii şi Prognoze Economico-Sociale şi cu Autoritatea de Supraveghere Financiară organizează joi, 28 martie, la ASE, conferinţa cu tema "Asigurări. Politici prezente şi viitoare", la care vor participa reprezentanţi guvernamentali şi experţi din domeniul asigurărilor.
Organizatorii semnalează, într-un comunicat, că piaţa achiziţiilor publice din România, cu peste 20 miliarde de euro, reprezintă cea mai mare piaţă de acest fel din sud-estul Europei Centrale, fiind extrem de atractivă pentru toate companiile majore, pornind de la domeniul construcţiilor şi, în special al infrastructurilor critice de transport (aerian, maritim, fluvial, rutier şi feroviar), energie sau IT, până la domeniile mai "sensibile" privind apărarea şi domeniul securităţii cibernetice.
"În această piaţă mare, pe fondul unor deficienţe de reglementare şi speculări sau chiar forţări ale cadrului legislativ, au funcţionat societăţi care au speculat nevoile societăţilor private, dar şi ale instituţiilor de stat, de acoperire a riscurilor de contractare. Din nefericire, falimentul marilor jucători ce activau în trecut cu mare succes în aceasta zona sensibilă, ca şi lipsa de mobilitate şi flexibilitate a jucătorilor existenţi pe piaţă în momentul de faţă, a dus la un blocaj cvasi-perpetuu, care a produs pe de o parte o cartelizare a unor mari jucători care reuşesc să ia marile contracte şi, pe de altă parte, la o lipsă reală de competiţie cauzată de imposibilitatea jucătorilor mici şi mijlocii care nu au acces la asemenea instrumente de garantare", se menţionează în comunicat.
Sesizând aceste pericole care sunt de natură să pună în pericol funcţionarea economică normală, distorsionând mediul de afaceri şi piaţa concurenţială a achiziţiilor publice, Academia de Studii Economice, în parteneriat cu Asociaţia de Studii şi Prognoze Economico-Sociale (care grupează experţi importanţi din domeniul economico-financiar), dar şi cu Autoritatea de Supraveghere Financiară "care dovedeşte o altfel de abordare sub o nouă conducere, mai orientată spre cererile pieţei reglementate", a considerat că este timpul unui "wake up call" (apel de trezire) şi a iniţiat desfăşurarea acestei conferinţe, care va fi moderată Bogdan Petre, doctorand, specialist în domeniu, subliniază sursa citată.
La conferinţă ar urma să expună puncte de vedere reprezentanţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Consiliului Concurenţei, Ministerului de Finanţe, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
"Prezenţa specialiştilor din Consiliul Concurenţei, de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, dar mai ales de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care vor fi faţă în faţă cu mediul de afaceri românesc, va garanta "contondenţa" ideilor în scopul găsirii unor soluţii pentru viabilizarea pieţei asigurărilor, cu preţuri decente, într-un mediu concurenţial real, pe termen lung, pentru toţi antreprenorii români", subliniază organizatorii.
Bogdan Petre, membru al Asociaţiei pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES), moderatorul conferinţei, a precizat că scopul urmărit este identificarea unor soluţii reale, fără demagogie şi măsuri superficiale, prin implementarea cărora antreprenorii români să aibă şanse egale cu antreprenorii străini, iar subcontractantul român, care execută contractele câştigate de antreprenori străini să fie protejat, cu marjă de câştig reală şi cu exigenţa calităţii cerută de autorităţi.
"Nu e vorba de politici naţionaliste, nu e vorba de discriminare sau avantaje, ci de interesul naţional care trebuie să primeze şi să garanteze cele mai bune lucrări, cu cel mai mic preţ, la cea mai bună calitate posibilă, cu cele mai bune materiale folosite şi cele mai moderne tehnologii. Azi, marii antreprenori străini execută lucrările pe forţa şi banii micilor antreprenori români cărora le sunt subcontractate lucrările câştigate şi care se împrumută la bănci, cu costuri mari, pentru a-şi finanţa lucrările, fiind plătiţi cu sume ridicole, în termene de timp extrem de lungi. Nu vreau să acuz, poate este vorba de neglijenţe, dar sunt multe semnale de alarmă la nivelul marilor companii de stat, existând semnale persistente că CNAIR, CFR şi CNI acceptă aceste situaţii cu prea multă uşurinţă. Politica actuală de oprire a 10% din situaţiile de plată, este falimentară pentru foarte mulţi antreprenori deoarece îi decapitalizează şi le măresc costurile indirecte", a spus Bogdan Petre.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l
Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut
Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la
Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%
Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a
Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală
Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027
Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați
CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor
Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm
România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)
România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di
O 'Săgeată Albastră' a fost reintrodusă în circulație pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă
Un automotor 'Săgeata Albastră', care a beneficiat de o revizie capitală la Electroputere VFU Pașcani, a fost reintrodus săptămâna aceasta în circulație pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă, fiind cel de-al 45-lea vehicul de acest tip reparat capital de companie, potrivit unui comunicat al acesteia. 'Î
ANPC: Peste 600.000 euro recuperați de Centrul European al Consumatorilor în primele 10 luni din acest an
Peste 600.000 euro (606.000 euro) au fost recuperați de Centrul European al Consumatorilor, direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în primele zece luni ale acestui an, aproape dublu (90% mai mult) față de 2025. Potrivit unui comunicat al ANPC, transmis joi AGERPRES, în această perioad
Românii doresc o tranziție energetică care să reducă costurile, să crească autonomia și cu beneficii pentru climă (sondaj)
Românii doresc o tranziție energetică care să reducă costurile, să crească autonomia și să aducă beneficii pentru climă, relevă un sondaj al Băncii Europene de Investiții (BEI) cu privire la climă în parteneriat cu Ipsos bva. Astfel, pentru români, prețurile mai stabile sau mai scăzute la energie reprezintă principalul benefi
Manole: Ministerul Muncii sprijină organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile
Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile, a afirmat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook. 'Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamental
Reforma PAC în perioada 2028-2034 și securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, în dezbatere la București
Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2028-2034, securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, finanțarea fermelor, digitalizarea și înnoirea generațională se numără printre temele Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, la București, de Clubul Fermierilor Români.
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 4,8% și, respectiv, 3,6%, în septembrie
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 4,8% și, respectiv, cu 3,6%, în luna septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Sosir












