Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În data de 05.11.2026, organele de cercetare penală din cadrul IPJ Arad - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au pus efectuat percheziții domiciliare în 14 locații din județele Arad și Cluj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, faptă prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În fapt s-a reținut, până în această fază a urmăririi penale că numita C.K.E., în calitate de administrator al societății I. T. SRL, în data de 31.03.2022, a extras în mod ilegal balastru din râul Crișul Alb. De asemenea, se presupune că activitatea de extracție agregate minerale s-a desfășurat de a lungul mai multor zile, într-o zonă în care Administrația Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Crișuri Oradea nu a închiriat perimetre în vederea desfășurării de activități miniere. Conform art. 28 alin. 2 din Legea 85/2003, pentru exploatările de nisipuri și pietrișuri din albiile minore ale râurilor, permisele de exploatare se eliberează după obținerea avizelor prevăzute de legislația în vigoare în domeniul gospodăririi apelor.
Menționăm că activitățile mai sus descrise fac parte din cadrul 'Operațiunii Jupiter', derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Facem precizarea că activitățile procedurale derulate în cadrul dosarului penal nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție de care se bucură presupușii făptuitori.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.