logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ACEA: Piaţa auto din UE a crescut cu 10,1% în februarie; în România a scăzut cu 8,9%

Imagine din galeria Agerpres

Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 10,1% în luna februarie 2024, în condiţiile în care toate pieţele principale au avut creşteri solide, însă piaţa auto din România a înregistrat una din cele mai importante scăderi din rândul statelor membre UE, conform cifrelor publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 883.608 de autoturisme au fost înmatriculate în luna februarie 2024 în Uniunea Europeană, în creştere cu 10,1% comparativ cu 802.435 de autoturisme în luna februarie 2023. În ceea ce priveşte marile pieţe auto din UE, creşteri de două cifre au fost înregistrate în Franţa (13%) şi Italia (12,8%), urmate de creşterile înregistrate de pieţele din Spania (9,9%) şi Germania (5,4%).

În total, pe primele două luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme în UE au crescut cu 11,2% în ritm anual până la 1,7 milioane unităţi. Marile pieţe din blocul comunitar au înregistrat creşteri solide, în frunte cu Germania (11,8%), urmată de Italia (11,7%), Franţa (11,2%) şi Spania (8,7%).

În schimb, în România, în luna februarie 2024 au fost înmatriculate 11.339 de autoturisme, în scădere cu 8,9% comparativ cu cele 12.449 de autoturisme înmatriculate în luna februarie 2023. Scăderi procentuale mai mari decât în România au fost înregistrate doar în Letonia (minus 17,8%), Finlanda (minus 12,2%) şi Estonia (minus 9,8%).

Pe primele două luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme în România au înregistrat o scădere de 2,6% în ritm anual până la 24.072 de unităţi.

Automobilele electrice pe baterie au reprezentat 12% din totalul înmatriculărilor din UE în luna februarie, o pondere stabilă comparativ cu luna februarie a anului trecut. Cota de piaţă combinată a automobilelor pe benzină şi motorină a fost de 48,4% în luna februarie 2024, în scădere faţă de cota de 51,9% raportată în luna februarie a anului trecut.

În rândul principalilor constructori auto generalişti, o creştere semnificativă de 12% a înmatriculărilor fost înregistrată de grupul Stellantis, urmat de grupul Volkswagen cu o creştere de 9,8% şi de grupul Renault, care a înmatriculat 91.722 de autoturisme, în creştere cu 5,8% în ritm anual. În ceea ce priveşte marca Dacia, înmatriculările au crescut cu 5,5% în ritm anual, până la 44.709 de unităţi în luna februarie. În primele două luni ale anului, au fost înmatriculate 93.780 de autoturisme Dacia, adică mai mult de jumătate din cele 177.769 de autoturisme înmatriculate de întregul grup Renault.

Conform datelor publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România cu 9,5%, în februarie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, însă autoturismele "electrificate" au raportat o creştere de 12,9% şi o cotă de piaţă de 43,3%. Potrivit sursei citate, după evoluţia importantă a lunilor anterioare, februarie 2024 vine cu o scădere de 6,4% a înmatriculărilor de autovehicule noi, faţă de luna similară din 2023, respectiv cu 9,6% comparativ cu ianuarie, anul curent. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie

Economic Intern 05-11-2026 14:20

Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate

Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l

Economic Intern 05-11-2026 13:44

Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut

Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la

Economic Intern 05-11-2026 13:35

Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%

Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a

Economic Intern 05-11-2026 13:32

Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală

Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Economic Intern 05-11-2026 13:09

DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției. 

Economic Intern 05-11-2026 12:56

Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027

Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați

Economic Intern 05-11-2026 12:47

CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor

Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm

Economic Intern 05-11-2026 12:45

România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)

România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di

Economic Intern 05-11-2026 12:37

O 'Săgeată Albastră' a fost reintrodusă în circulație pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă

Un automotor 'Săgeata Albastră', care a beneficiat de o revizie capitală la Electroputere VFU Pașcani, a fost reintrodus săptămâna aceasta în circulație pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă, fiind cel de-al 45-lea vehicul de acest tip reparat capital de companie, potrivit unui comunicat al acesteia. 'Î

Economic Intern 05-11-2026 11:37

ANPC: Peste 600.000 euro recuperați de Centrul European al Consumatorilor în primele 10 luni din acest an

Peste 600.000 euro (606.000 euro) au fost recuperați de Centrul European al Consumatorilor, direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în primele zece luni ale acestui an, aproape dublu (90% mai mult) față de 2025. Potrivit unui comunicat al ANPC, transmis joi AGERPRES, în această perioad