Poşta Română: Majoritatea salariaţilor nu a participat la greva de miercuri; din iunie 2024, salariile cresc în medie cu 250 lei
Majoritatea covârşitoare a salariaţilor Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR) nu a participat la greva de avertisment declanşată miercuri dimineaţa, iar din luna iunie a acestui an salariile vor creşte, în medie, cu 250 de lei, precizează operatorul naţional de servicii poştale, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
"Majoritatea covârşitoare a salariaţilor Companiei Naţionale "Poşta Română" nu a intrat în grevă de avertisment (...) Suntem convinşi că reformele profunde desfăşurate în ultimii ani au avut rezultate vizibile şi concrete, majoritatea covârşitoare a salariaţilor susţinând drumul vizibil ascendent al Poştei Române. Asigurăm toţi partenerii şi toţi clienţii noştri de faptul că toate obligaţiile contractuale ale Poştei Române vor fi îndeplinite întocmai. Asigurăm pe toţi beneficiarii de servicii poştale, inclusiv pensionarii şi beneficiarii serviciilor de justiţie din România, că activitatea nu va fi perturbată", menţionează CNPR.
În ceea ce priveşte greva de avertisment anunţată pentru miercuri, 20 martie, instituţia subliniază că informaţiile vehiculate în presă privind numărul de salariaţi aflaţi în grevă de avertisment "sunt departe de adevăr", precum şi faptul că a fost instituită o comisie cu rolul de a analiza situaţia din fiecare judeţ privind participarea la grevă.
Potrivit sursei citate, CNPR este o companie stabilă, iar prin procesul amplu de modernizare s-a reuşit reorganizarea administraţiei centrale (numărul salariaţilor a scăzut de la peste 800 la aproximativ 350) şi realizarea de achiziţii importante (servere, peste 5.000 de calculatoare şi laptopuri, 1.000 de scannere, 250 de autovehicule noi, 9.000 de dispozitive mobile, maşini de numărat şi sortat bani, echipamente de scanare, împlicuire, arhivare, 20 de scannere mobile de mare capacitate).
De asemenea, reprezentanţii Poştei Române au amintit modernizarea a peste 200 de subunităţi, prima bandă de sortare modernă din ultimii 30 de ani, creşterea volumelor de corespondenţă, informatizarea a 1.600 de subunităţi poştale, achiziţia unui sistem IT pentru întreaga companie (în derulare), benzi de sortare pentru sucursalele Timişoara, Braşov şi Iaşi (în derulare), echipamente de mare capacitate pentru sortat colete şi scrisori pentru sucursala Bucureşti (în derulare).
"Compania a avut o creştere solidă a cifrei de afaceri care s-a regăsit în stabilitatea financiară a Poştei prin plata salariilor la timp. Am asigurat creşteri succesive de salariu în ultimii ani, sporuri şi bonuri de masă, majorate cu 100% în 2023. Vom continua să creştem veniturile salariaţilor. În prezent, Poşta funcţionează mai bine decât oricând, fără contract colectiv de muncă, iar toţi salariaţii beneficiază de toate drepturile. Începând cu luna iunie 2024, salariile vor creşte în medie cu 250 lei şi intenţionăm să continuăm procesul acesta de creşteri salariale într-un ritm rapid", se arată în comunicatul citat.
Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.
În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care deţine 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 6,48% din capitalul social al companiei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de miercuri
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 175,89 milioane de lei (33,47 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a aprecia
Dantes Nicolae Bratu, numit temporar inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu, director general al Direcției generale audit public intern din cadrul Inspecției Muncii, a fost numit temporar inspector general de stat la Inspecția Muncii, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată miercuri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în v
Horațiu Cosma (MTI): Sancțiuni de 589.000 de lei în doar două zile pe A0 Sud; controalele continuă
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) au demarat controale pe Autostrada de Centură București A0 Sud, după doar două zile înregistrându-se amenzi de 589.000 de lei și 28 de vehicule imobilizate. ''În ultimele săptămâni am primi
ANRE a înregistrat primele două comunități de energie în Registrul național al comunităților de energie
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță înregistrarea, în premieră în România, a primelor două comunități de energie în Registrul național al comunităților de energie (RNCE). ''ANRE anunță înregistrarea, în Registrul național al comunităților de energie, a
Programul Rabla 2026: Alte 2.749 de ecotichete, în valoare de peste 33,78 milioane de lei, aprobate de AFM
Membrii Comitetului de Avizare din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) au aprobat, miercuri, 2.749 de ecotichete, în valoare de 33.782.500 de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul programului Rabla Auto 2026. ''Continuăm aprobarea ecotichetelor în cadrul Programului Rabla Auto, oferind p
Daraban: Turismul către America Latină și serviciile în domeniul naval reprezintă oportunități pentru România
Turismul către America Latină este, pentru România, o piață încă nedeschisă, iar serviciile în domeniul naval reprezintă oportunități de colaborare, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, care s-a întâlnit, miercuri, la sediul CCIR, cu Javier Enrique Caraballo Salazar, ambasadorul Re
Darău: Digitalizarea nu înseamnă să mutăm formularele din ghișeu pe internet, ci să regândim relația dintre cetățean și stat
Digitalizarea nu înseamnă să mutăm formularele din ghișeu pe internet, ci să începem să regândim relația dintre cetățean și stat astfel încât lucrurile să devină mai simple, mai rapide și mai sigure, consideră ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'România începe să con
Peste 30.000 de locuri de muncă vacante la nivel național; 101 posturi disponibile în Spațiul Economic European
Angajatorii din România oferă 30.033 de muncă la nivel național, iar alte 101 posturi sunt disponibile în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei EURES România, informează miercuri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (
CNIR a emis decizia de expropriere pentru imobilele aflate pe traseul viitorului Drum Expres Focșani-Brăila
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis decizia de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe traseul lucrării de utilitate publică de interes național 'Drum Expres Focșani-Brăila'. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, Drumul Expres Focșani-Brăila, în lungime
Insolvențele au crescut cu 2% în august, la 805 dosare la nivel național (analiză)
Numărul dosarelor de insolvență deschise la nivel național a crescut cu 2% în august 2026 față de aceeași lună a anului trecut, la 805, de la 789 în august 2025, potrivit unei analize RisCo. Bucureștiul a înregistrat în august cel mai mare număr de dosare de insolvență, respectiv 193, în scădere cu 6% față de cele 206 dosare din a
Peste jumătate dintre români folosesc serviciile bancare online, iar 54% cunosc RoPay (sondaj)
Peste jumătate dintre români, respectiv 51% dintre respondenți, folosesc în mod curent, săptămânal sau chiar mai des serviciile de Internet Banking sau Mobile Banking, iar 54% spun că au auzit de RoPay, serviciul românesc de plăți și transferuri, potrivit unui sondaj realizat de FinZoom, la cererea CEC Bank. Conform unui comunicat al bă
Poșta Română a parafat un acord cu Temu, destinat simplificării serviciilor logistice pentru companiile românești
Poșta Română a semnat un Memorandum de Înțelegere cu platforma Temu, în ceea ce privește serviciile logistice pentru comercianții români, a anunțat operatorul național de servicii poștale, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, în baza acordului, Poșta Română va furniza un serviciu inte
Federația Silva a sesizat CSAT cu privire la reorganizarea Romsilva
Reorganizarea Romsilva riscă să blocheze Regia și pune în pericol pădurile statului, avertizează Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, care a sesizat oficial Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe acest subiect. 'Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a impus prin HG nr. 123/2026 reorganizarea Romsilva în 19 d
INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 8,8% în iulie, în ritm anual
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 0,7% în luna iulie a acestui an, față de iunie 2026, iar raportat la iulie 2025 au urcat cu 8,8%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național d
Bursa de Valori București a închis pe verde ședința de marți; rulajul a depășit 147 milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat c








