Maşinile electrice din România au înregistrat o creştere de 26%, ajungând la o cotă de piaţă de 24% în 2023 (consultanţi)
Maşinile electrice din România au înregistrat anul trecut o creştere de 26%, ajungând la o cotă de piaţă de 24% în 2023, iar utilizarea practicilor de date uniforme este primordială pentru a spori satisfacţia utilizatorilor şi pentru a încuraja adoptarea pe scară largă, a afirmat Mihai Drăghici, Partener, Consultanţă, EY România.
"Viitorul e-mobilităţii depinde de partajarea şi standardizarea datelor în mod colaborativ, încurajând interoperabilitatea şi crearea de valoare. Cu peste 75 de milioane de vehicule electrice proiectate în Europa până în 2030, importanţa standardizării datelor nu poate fi supraestimată", a menţionat Mihai Drăghici, conform unui raport al companiei de audit şi consultanţă.
EY preconizează că, până în 2030, în Europa vor exista peste 75 de milioane de vehicule electrice care vor circula între diferitele reţele de încărcare.
"În contextul în care fiecare actor al ecosistemului EV generează date, această creştere rapidă a volumului va spori importanţa interoperabilităţii şi a schimbului de informaţii", arată cercetarea.
Un nou raport realizat de EY şi de organismul european al industriei energiei - Eurelectric, intitulat "Cum rezolvăm problema interoperabilităţii datelor în domeniul e-mobilităţii?" explorează modul în care schimbul de date într-un mod nediscriminatoriu şi standardizat va contribui la îmbunătăţirea experienţei generale a consumatorilor de vehicule electrice şi la generarea de valoare pentru actorii din ecosistem.
Raportul evaluează interoperabilitatea datelor la nivelul a trei activităţi principale din domeniul e-mobilităţii, analizând interacţiunile cheie şi gradul actual de maturitate a transferului de date, prezentând oportunităţi şi soluţii.
Referitor la optimizarea staţiilor de încărcare, amplasarea strategică a staţiilor de încărcare asigură utilizatorilor de vehicule electrice acces facil şi confort, atenuând preocupările legate de autonomie, îmbunătăţind experienţa conducătorilor auto şi încurajând adoptarea la scară largă a vehiculelor electrice, se mai precizează în raport.
În Europa, numărul de puncte de încărcare publice a crescut cu 40%, de la aproximativ 530.000 în 2022, la 744.000 în 2023, dar, pe măsură ce adoptarea vehiculelor electrice se accelerează, va trebui să existe o creştere continuă şi proporţională a numărului staţiilor de încărcare.
"Îmbunătăţirea interoperabilităţii datelor poate oferi informaţii cu privire la amplasamentele unde sunt necesare noi staţii de încărcare, pe baza modelelor de utilizare de către şoferi şi a capacităţii disponibile a reţelei, ceea ce va asigura informaţii pentru planificarea infrastructurii şi a investiţiilor", susţin autorii studiului.
Referitor la integrarea inteligentă a reţelelor, încărcarea inteligentă facilitează optimizarea energetică, ceea ce permite vehiculelor electrice să reacţioneze la preţul energiei, la capacitatea reţelei şi la disponibilitatea energiei din surse regenerabile pentru a iniţia încărcarea.
"Prin schimbul de informaţii între diferite sisteme şi actori, planificarea încărcării poate fi optimizată pe baza capacităţii reţelei în timp real, a prognozelor meteorologice, a preţurilor energiei electrice stabilite în funcţie de momentul utilizării şi a nevoilor fiecărui conducător auto în parte. Interoperabilitatea datelor este, de asemenea, crucială pentru serviciile "de la vehicul la reţea", prin care vehiculele electrice pot alimenta reţeaua cu energie în timpul perioadelor cu vârf de consum. Pentru ca acest proces să funcţioneze în mod optim, trebuie să existe o armonizare între staţiile de încărcare şi vehiculele electrice", se mai precizează în raport.
În ceea ce priveşte procesul de încărcare optimizat, consultanţii EY precizează că "un proces de încărcare optimizat oferă acces facil, coerent şi confortabil la infrastructura de alimentare din cadrul diferitelor reţele de încărcare. Interoperabilitatea dintre sistemele de date contribuie la o experienţă mai bună pentru şoferi, care beneficiază de informaţii în timp real privind disponibilitatea staţiilor de încărcare, preţurile şi compatibilitatea cu vehiculele lor".
Astfel, şoferii au posibilitatea de a lua decizii în cunoştinţă de cauză şi de a-şi planifica eficient traseele, reducând preocupările legate de autonomie şi promovând adoptarea vehiculelor electrice.
"Realizarea corectă a mecanismelor de interoperabilitate a datelor va permite organizaţiilor să analizeze ce activităţi auxiliare să desfăşoare în acest mediu nou şi dinamic", mai arată cercetarea.
EY are peste 900 de angajaţi din România şi Republica Moldova, oferind servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l
Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut
Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la
