Accizele pentru ţigarete, alcool şi băuturi alcoolice se vor majora de la 1 august 2022

Majorarea accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice se va face începând cu 1 august 2022, având în vedere că nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal, potrivit proiectului de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, publicat luni seara.
Tot de la 1 august 2022, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete, ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului.
"În vederea respectării cerinţei prevăzute la art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE şi pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului. Ţinând cont că potrivit art. 343 alin. (5) din Codul fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 august 2022 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete. În ceea ce priveşte procentul legal al accizei ad valorem aplicat asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se propune diminuarea acestuia cu un punct procentual pe an, începând cu 1 august 2022, astfel că acesta va fi de 10% în anul 2025. Se propune majorarea cuantumului accizei minime pentru ţigarete datorate, de la de 97% din nivelul accizei totale pentru ţigarete la 100% din nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în anexa nr. 1", se spune în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.
Având în vedere că măsura privind creşterea graduală a accizei la tutun fin tăiat destinat rulării în ţigarete şi la alte tutunuri de fumat introdusă prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal nu a ţinut pasul cu modificarea calendarului de creştere graduală a accizei la ţigarete în vederea respectării Directivei 2011/64/UE, se propune introducerea unui calendar de creştere graduală a accizei pentru aceste produse pentru a avea o abordare unitară a
sistemului de taxare, potrivit Notei.
Ministerul de Finanţe propune majorarea nivelului accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice, începând cu 1 august 2022, având în vedere "că nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal".
"Ţinând cont de faptul că pentru produsele din tutun prelucrat supuse accizelor armonizate a fost stabilit anterior un calendar de creştere graduală a nivelului accizelor, precum şi similitudinea dintre această categorie de produse şi tutunul încălzit, se propune stabilirea unui tratament similar pentru produsele din tutun încălzit, prin introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizelor pentru aceste produse. Totodată, pentru egalitate de tratament în ceea ce priveşte taxarea produselor supuse accizelor nearmonizate, se propune majorarea nivelului accizelor şi pentru lichidul care conţine nicotină prin instituirea unui calendar de creştere graduală a accizei pentru acest produs", se arată în document.
De asemenea, în proiectul de act normativ se propune eliminarea aplicării prevederilor referitoare la actualizarea nivelului accizelor cu creşterea preţurilor de consum pentru tutun fin tăiat destinat rulării în ţigarete, alte tutunuri de fumat, ţigări şi ţigări de foi, tutunul conţinut în produse din tutun încălzit întrucât nivelul accizelor stabilit pentru aceste produse este stabilit prin aplicarea unui procent asupra nivelului accizei totale pentru ţigarete - nivel care este determinat ţinând cont de preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete şi prin urmare se are în vedere evoluţia preţurilor din piaţă.
Totodată, se propune eliminarea aplicării prevederilor referitoare la actualizarea nivelului accizelor cu creşterea preţurilor de consum pentru lichidul care conţină nicotină întrucât nivelul accizelor pentru acest produs este determinat prin aplicarea unui procent care reprezintă media creşterilor procentuale aferente produselor din tutun (ţigarete, tutun fin tăiat destinat rulării în ţigarete, alte tutunuri de fumat, ţigări şi ţigări de foi, tutun încălzit) şi prin urmare se are în vedere evoluţia preţurilor din piaţă.
"Prin excepţie de la art. 342 alin. (1) din Codul fiscal, se propune ca, în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 decembrie 2023, inclusiv, pentru produsele prevăzute la nr. crt. 10 - 12 (benzină cu plumb, benzină fără plumb şi motorină) din anexa nr. 1 la Titlul VIII - Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal, nivelul prevăzut în coloana nr. 4 din această anexă, să nu se actualizeze cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2022, faţă de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015. În situaţia în care, în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 decembrie 2023, nivelul accizelor pentru aceste produse prevăzute la nr. crt. 10 - 12 din anexa mai sus menţionată, este mai mic decât nivelul minim prevăzut în Tabelul A din anexa I la Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, al cărui echivalent în lei se stabileşte utilizând cursul de schimb leu/euro publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului 2022, se aplică nivelul minim prevăzut de directivă", se mai arată în document. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Impozitul specific va fi abrogat (proiect)
Cota redusă de TVA pentru lemnul de foc se va aplica până cel târziu la 1 ianuarie 2030 (proiect)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.