Vasiliu (Federaţia Ghizilor de Turism): Guvernul trebuie să pună accent şi pe atragerea turiştilor străini în România
Guvernul ar trebui să pună accentul nu numai pe convingerea propriilor cetăţeni de a-şi petrece concediul în ţară, ci şi pe atragerea turiştilor străini către România, generând infuzie financiară străină pe piaţa românească, a declarat, pentru AGERPRES, George Vasiliu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Ghizilor de Turism din România (FNGTR).
"Reprezentanţii celor zece Asociaţii ale Ghizilor de turism din România, care constituie Federaţia Naţională a Ghizilor de Turism din România - FNGTR, au făcut evaluări pe teme precum: efectele procesului asupra industriei turismului, măsurile necesare pentru a depăşi criza, modul în care se va schimba industria turismului, cu alinierea la noile provocări, precum şi ce fel de sprijin poate fi acordat celor care practică meseria de ghid. Concluziile acestor evaluări au fost transmise sub forma unor petiţii către instituţiile statului: MEEMA - Direcţia Turism, MFE, MFP, ANAF, unele fiind încă în aşteptarea unui răspuns din partea celor care conduc aceste instituţii (...) Sprijinul acordat industriei turismului de instituţiile statului a fost, în principal, în sfera hotelurilor, agenţiile de turism şi ghizii de turism nebeneficiind de un real sprijin, în ciuda implicării şi oferirii disponibilităţii de a contribui la revenirea către o situaţie cât de cât normală în condiţiile date (...) Guvernul României ar fi indicat să pună accentul nu numai pe convingerea propriilor cetăţeni de a-şi petrece concediul în ţară, ci şi pe atragerea turiştilor străini către România, generând infuzie financiară străină pe piaţa românească. Este uşor de remarcat că valorile identitare ale ţării noastre generează interes pentru turism, însă este necesară conştientizarea şi promovarea ca atare la nivel de direcţie strategică", a afirmat Vasiliu.
Potrivit reprezentantului FNGTR, în ceea ce priveşte turismul de incoming, deşi nu se remarcă o mişcare turistică remarcabilă pe piaţa internă din cauza epidemiei de coronavirus, "există totuşi mici creşteri ale numărului de solicitări săptămânale pe care le primesc colegii din Societatea Ghizilor şi Liderilor Montani - SGLM, din partea turiştilor din Slovenia, Italia şi Germania".
"Aşa cum se aşteaptă, începând cu data de 1 Iulie, este posibil ca turismul internaţional să reînceapă, reluarea turismului fiind vitală pentru comunitate, mediul de afaceri şi economie, în general. Oficialii Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, discută asupra permisiunii de acces în anumite ţări, precum şi asupra restricţionării accesului în altele, în timp ce frontierele vor fi deschise începând cu data de 1 iulie. Datele recente arată că un număr tot mai mare de destinaţii elimină restricţiile de călătorie, acest proces se desfăşoară într-un mod responsabil şi măsurat, căci criza nu s-a încheiat încă. Conform declaraţiei făcute de Organizaţia Mondială a Turismului, agenţie a Naţiunilor Unite, şi-au ridicat restricţiile de călătorie în Europa 37 de destinaţii: 26 destinaţii din spaţiul Schengen, şase destinaţii din Statele Unite, trei destinaţii din Asia şi două destinaţii din Africa. Lucrurile nu vor reveni la normal însă, decât treptat; cu siguranţă evenimentele foarte mari nu vor începe imediat, dar turismul bazat pe circuite turistice, tururi de oraş, vizite la muzee etc., cu grupuri mai mici sau mai mari şi în condiţii de siguranţă, au început deja să se desfăşoare şi vor continua", a menţionat George Vasiliu.
În viziunea preşedintelui FNGTR, în ceea ce priveşte circulaţia turiştilor străini spre România, există încă dificultăţi legale în stabilirea unor coridoare de călătorie sigure şi responsabile, iar "în acest sens este necesară o cale care să acorde prioritate sănătăţii publice".
Oficialul susţine că majoritatea cererilor ce vizează destinaţii turistice din România sunt axate îndeosebi pe drumeţii montane în Masivul Retezat, Munţii Aninei, Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Federatia Nationala a ghizilor de turism din Romania FNGTR / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Câștigătorul la Loto 6/49, tragerea de joi, și-a ridicat premiul de peste 17,761 milioane de lei
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 22 octombrie 2026, în valoare de peste 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), și-a ridicat banii, informează, luni, Loteria Română. 'Am perseverat și am sperat că voi câștiga. Aveți încredere, jucați în continuare, așa cum voi face și eu!&
ANM: Temperaturi variabile de la o zi la alta și precipitații în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Următoarele două săptămâni (26 octombrie - 8 noiembrie) vor sta sub semnul unui regim termic normal pentru data din calendar, cu perioade în care ploile vor fi mai consistente în cea mai mare parte a țării, dar și cu lapoviță și ninsoare în zonele montane, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni, la 3,81% din PIB
Deficitul bugetului general consolidat a scăzut cu 24,17 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2026, la 78,3 miliarde de lei, respectiv 3,81% din PIB, față de 102,47 miliarde de lei (5,31% din PIB) în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor privind execuția bugetară, publicate luni de Ministerul Finanțelor. 'Rezultatele ex
Organizațiile de mediu cer retragerea hotărârii care ar înscrie zăcământul de la Valea Dobra în domeniul public al statului
Organizațiile de mediu Mining Watch, Greenpeace România și Bankwatch cer Guvernului să retragă proiectul de hotărâre care ar înscrie în domeniul public al statului zăcământul de la Valea Dobra, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al organizațiilor, licența de exploatare ca rocă industrială și de construcție a fost deja contesta
Coadă (AFIR): Agenția noastră există de 26 de ani; în acest timp am plătit 25 de miliarde de euro pentru investiții în sector
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit, în 26 de ani, suma de 25 de miliarde de euro beneficiarilor, adică aproape un miliard de euro anual pentru investiții în sectorul agricol, a declarat, luni, directorul Direcției Active Fizice a instituției, Claudiu Coadă, la un eveniment de specialitate. 'În această perioadă
ASPES cere premierului să acorde prioritate economiei și propune patru măsuri fără costuri suplimentare
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) solicită premierului Luca Niculescu să acorde atenție economiei încă din primele zile ale mandatului și propune patru direcții de acțiune care nu necesită cheltuieli bugetare suplimentare. Într-o scrisoare deschisă adresate șefului Executivului, ASPES susține organizarea unui dialog econ
Forum BESCA: Investitorii turci pregătesc proiecte de amploare de energie solară și stocare în baterii în România
Investitorii turci pregătesc proiecte de energie solară și stocare în baterii de tot mai mare amploare în România, în timp ce importante companii energetice și grupuri industriale intră pe piața locală sau își extind prezența, este concluzia celei de-a doua ediții a evenimentului 'Turkiye-Romania Energy Forum', organizată la jumătatea lu
Ministrul Agriculturii participă luni și marți la Consiliul AgriFish
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, participă, luni și marți, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, la Luxemburg, unde se vor discuta teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cu accent pe viitoarea Politica Agricolă Comună (PAC) post-2027, aspecte comerciale din domeniul agriculturii, precum și stabilir
Aproape 70% dintre români sunt interesați să-și protejeze locuințele; doar 25% dintre case au asigurare obligatorie (sondaj)
Aproximativ 68% dintre români se declară interesați sau foarte interesați să își protejeze locuințele și bunurile din interior, însă doar 25% dintre locuințe sunt acoperite de o asigurare obligatorie PAD, potrivit unei cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR
Marinescu (BNR): Suntem pe cale să consemnăm un record european de politică monetară staționară
Parcursul actual al politicii monetare staționare se va prelungi probabil cu încă o serie de trimestre, România fiind pe cale să consemneze un record european în această privință, potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'Schimbarea direcției de politică monetară fusese deja semnalată în
AFEER a lansat un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis luni AGERPRES, inițiativa urmăreș
Plasticul nereciclat a costat România aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani (analiză)
România a plătit aproape un miliard de euro la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025, arată o analiză Deloitte România, bazată pe datele Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, contribuțiile achitate de România au fost de 568,44 milioane lei
Concordia cere retragerea proiectului prin care firmele ar fi obligate să plătească un avocat pentru întocmirea contractelor
Confederația Patronală Concordia solicită retragerea propunerii legislative care impune firmelor din România să plătească un avocat ca să le scrie contractele și cere, în același timp, o consultare reală cu mediul de business, profesiile afectate și societatea civilă. 'O propunere legislativă depusă la Senat (B563/2026, cunoscută în spați
Analiștii CFA România estimează reducerea inflației și deprecierea leului, în următoarele 12 luni
Analiștii CFA România anticipează în continuare o reducere a ratei inflației, dar și o depreciere a leului până la 5,39 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit președintelui organizației, Adrian Codirlașu. 'Indicatorul de încredere a crescut în luna septembrie, în contextul îmbunătățirii anticipaț
Bursa de la București a pierdut aproape patru miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 693,25 miliarde de lei, î
