Curtea de Conturi a României va colabora cu omologii din Coreea de Sud pe segmentul activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei
Curtea de Conturi a României şi Comitetul pentru Audit şi Inspecţie din Coreea de Sud vor colabora pe segmentul de expertiză în activităţile pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, existând în acelaşi timp discuţii privind schimbul de informaţii între cele două entităţi, în special în domeniul auditului IT, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.
"Am identificat, alături de domnul preşedinte Choe Jaehyeong, temele de interes comun din domeniul auditului pe care le vom aprofunda în perioada următoare. Având în vedere similitudinea dintre cele două Instituţii Supreme de Audit, am convingerea că schimbul de informaţii, mai ales din domeniul auditului IT, reprezintă o sursă importantă de progres şi plus valoare pentru Curtea de Conturi a României", a afirmat Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României.
La rândul său, Choe Jaehyeong, preşedintele Comitetului pentru Audit şi Inspecţie al Republicii Coreea, a menţionat sprijinul pe care România îl acordă instituţiei pentru candidatura de a deveni membru în Comitetul de Audit al ONU pentru perioada 2020-2026.
"Ne bucură mult vizita colegilor din România şi vreau să le mulţumesc cu această ocazie pentru susţinerea candidaturii instituţiei noastre pentru a deveni membru în Comitetul de Audit al ONU pentru perioada 2020-2026. Vreau să asigur Curtea de Conturi a României de sprijinul nostru viitor în organismele internaţionale în care suntem parteneri. Astfel de întâlniri întăresc legăturile dintre Instituţiile Supreme de Audit şi creează premisele aprofundării cooperării profesionale dintre noi", a spus oficialul sud-coreean.
Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, alături de o delegaţie a instituţiei, a efectuat, în perioada 10 - 14 noiembrie 2019, o vizită oficială la Seul, la invitaţia omologului său, Choe Jaehyeong, preşedintele Comitetului pentru Audit şi Inspecţie al Republicii Coreea.
Potrivit sursei citate, pe agenda discuţiilor, principalele teme abordate au vizat dezbaterea aspectelor de interes comun privind utilizarea analizei de risc în selectarea temelor de audit şi a instrumentelor specifice sistemului informatic în sprijinirea activităţii de audit.
Pe durata vizitei, delegaţia României a fost primită şi de către Yong-sik Moon, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Societate Informaţională (NIA), cu sediul în Je-Ju, context în care au fost purtate discuţii privind strategia naţională de informatizare a societăţii din Republica Coreea, respectiv obiectivele strategice de dezvoltare pentru următorii trei ani.
De asemenea, discuţiile s-au concentrat pe o serie de subiecte privind relaţia instituţională a celor două instituţii de audit cu Parlamentele naţionale, analiza activităţii specifice de audit din perspectiva indicatorilor de performanţă, precum şi expertiza Comitetului pentru Audit şi Inspecţie al Republicii Coreea în activităţile pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.
Din delegaţia oficială, alături de preşedintele Curţii de Conturi a României, au făcut parte consilierii de conturi Petru Lakatos, Attila Dezsi şi Bogdan Stan. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Specialiști în tehnologie participă vineri la o conferință dedicată adopției AI
Cum se schimbă deciziile din organizații odată cu adopția Inteligenței Artificiale (AI), ce competențe devin necesare și ce oportunități poate crea România în acest domeniu, sunt temele abordate vineri în cadrul conferinței 'Human-Led, AI-Enabled: A Necessary Conversation', organizată de CES Bucharest. Evenimentul &ic
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Patronatul Industriei de Transport și Logistică Astra și Asociația Operatorilor de Transport Rutier Apulum cer amânarea cu șase luni, până la 1 aprilie 2027, a aplicării TollRo, arătând că, pe 1 octombrie, statul începe să sancționeze transportatorii pentru un sistem pe care nici el nu l-a terminat. 'TollRo este încă în
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune
Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se alătură campaniei #NoBirdFlu, pe care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Comisia Europeană o derulează în această toamnă. Potrivit unui comunicat al instituției din România, transmis joi AGERPRES, campania se adresează în primul r&a
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre
Nazare: România discută cu DFC pentru construirea unui fond de investiții România-SUA
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiții România-SUA, care să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Proiecte concrete România-SUA, după u
Curtea de Conturi: Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat
Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat, astfel încât sprijinul acordat comunităților cu resurse limitate să nu conducă la o dependență excesivă de finanțarea centrală, a declarat președintele Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu, în cadrul unui s
Vicepreședintele ARICE: România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane
România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane, iar numeroasele domenii în care există bani europeni pot reprezenta oportunități pentru companiile din America Latină de a înființa firme în țara noastră și accesa, astfel, miliardele de euro din programele Uniunii Europene, a declarat, joi, la un forum
Stocklosa (CCIB): Dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții
Firmele românești trebuie să devină mai active și pe piețele din afara Uniunii Europene (UE), iar pe de altă parte dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții și ca pe o poartă de acces către UE, a declarat, joi, la un forum de specialitate, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Muni
APIA: Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a anunțat joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat al instituției, APIA, prin intermediul centrelor județene, efectuează plata ajutorului de stat &i
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației, în scădere cu 9% în primele șapte luni
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut cu 9%, pe serie brută, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-16,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumuse



