Black Friday 2019: Tranzacţii de peste 107 milioane de lei, procesate de PayU, la ora 11:30
Valoarea totală a tranzacţiilor de Black Friday procesate de PayU România în jurul orei 11:30 depăşea 107 milioane de lei, fiind cu 13,05% mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor provizorii prezentate, vineri, într-o conferinţă de presă, de Marius Costin, country manager PayU România.
"Am început să tranzacţionăm foarte mult în jurul orei 7:00 dimineaţă. Faţă de anul trecut, avem înregistrate cu aproape 30% mai multe tranzacţii. De asemenea, se păstrează aceeaşi tendinţă ca anul trecut în ceea ce priveşte tranzacţiile cross-border, adică din partea clienţilor care folosesc pentru plată carduri emise în alte ţări şi care cumpără din România. Sunt tranzacţii efectuate din Marea Britanie, Ungaria şi Bulgaria", a spus Costin.
Datele centralizate în timp real de PayU România arătau un număr total al tranzacţiilor de 160.219, mai multe cu 31,12%, de la an la an. Dintre acestea, totalul volumelor tranzacţionate cross-border se ridica la 5,91 milioane de lei, în creştere cu 73,39%, în comparaţie cu anul anterior.
În acelaşi timp, volumul plăţilor cu un click era de 51,8 de milioane de lei (+6,04% de la an la an), în timp ce volumul tranzacţiilor pe acelaşi segment ajunsese la 67.012 (+15,67%).
Minutul de aur al "Black Friday 2019" s-a înregistrat în intervalul orar 7:28 - 7:29, cu 2.140 de tranzacţii. De asemenea, valoarea coşului mediu de cumpărături este de 673 de lei, respectiv 1.065 de lei, la plata în rate.
Numărul mediu de tranzacţii pe minut, înregistrat puţin după ora 11:00, era de 269.
Topul categoriilor de produse este condus de segmentul IT&C, iar cea mai mare tranzacţie procesată de PayU este, momentan, de 28.000 de lei.
Conform estimărilor PayU România, în acest an, în "Vinerea Neagră" a reducerilor, românii vor face cumpărături în valoare de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 20% faţă de ediţia de anul trecut. Din acest total, peste 360 de milioane de lei reprezintă tranzacţiile online, mai mult cu 25% de la an la an.
Valoarea medie a coşului de cumpărături în mediul virtual va înregistra, în acest an, o uşoară scădere (-4%), în comparaţie cu anul 2018, ajungând la 650 de lei.
Potrivit sursei citate, categoria IT&C va rămâne în topul preferinţelor românilor, deşi vânzările produselor din categoriile fashion, home & deco şi turism înregistrează creşteri constante de la un an la altul.
Analiza celor de la PayU România arată că, pe 15 noiembrie, 70% din totalul plăţilor online vor fi efectuate cu un singur click, în timp ce 40% din valoarea totală a tranzacţiilor procesate vor proveni din plăţile cu un card pentru rate fără dobândă. De altfel, valoarea medie a coşului de cumpărături plătit cu un astfel de card este, în medie, cu 50% mai mare decât coşul mediu de cumpărături obişnuit.
Printre retailerii din portofoliul PayU care participă la ediţia "Black Friday" de anul acesta se află: eMAG, FashionDays, PC Garage, Altex, Elefant, Flanco, Jysk, Kika, Vivre, F64 şi iStyle.
PayU, furnizor global de servicii de plată pentru companii, este lider pe pieţele din Europa Centrală şi de Est şi procesează tranzacţii pentru comercianţi, precum: Allegro, AmRest, Avon, Blue Air, Makro, Orange, PKP Intercity, Play, Showroom.pl, TUi şi Virgin Mobile.
În România, compania lucrează cu parteneri ca: Telekom, BlueAir, Paravion, eMag, Flanco, UPC, Elefant.ro, Altex, Flori de Lux, Magnolia, NN Asigurari, Allianz Direct, Eventim.ro, Decathlon, Fashion Days şi alţii.
La nivel global, PayU Group operează în 18 ţări pe patru continente pentru sute de mii de comercianţi şi este divizia fintech şi de plăţi online a Prosus, un grup global din domeniul online, deţinut de Naspers, o companie multinaţională originară din Africa de Sud, cu operaţiuni în media şi servicii online. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.












