ONRC: 67 de SRL-D înfiinţate în primele nouă luni din 2019
Numărul de societăţi cu răspundere limitată - debutant (SRL-D) înfiinţate în primele două luni din 2019 a fost de 67, cele mai multe, respectiv 11, fiind înregistrate în judeţul Satu-Mare, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
De asemenea, un număr mai mare de SRL-D a fost înfiinţat în Bucureşti (zece) şi în judeţele Maramureş (şapte), Cluj şi Vâlcea (câte cinci).
În total, în România au fost înfiinţate 47.511 SRL-D, din care 41.772 în funcţiune şi 5.739 radiate. Numărul cel mai mare de astfel de societăţi funcţionale este în Bucureşti (5.468) şi în judeţele Cluj (5.028), Timiş (2.315) şi Maramureş (2.211).
Conform datelor ONRC, numărul total de rezervări denumire SRL-D este de 11.257.
Potrivit OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, acestea pot fi înfiinţate de întreprinzători cu capacitate de exerciţiu deplină, care îndeplinesc următoarele condiţii: au capacitate juridică deplină de exerciţiu; anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului nu au mai deţinut şi nu deţin calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în spaţiul economic european; înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condiţiile legii.
Societatea înfiinţată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: este societate cu răspundere limitată (SRL), care funcţionează pe durată nedeterminată; se încadrează în categoria microîntreprinderilor în condiţiile Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale OUG nr. 6/2011; este înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 (cinci) întreprinzători debutanţi asociaţi; are în obiectul de activitate cel mult cinci grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităţilor din economia naţională în vigoare (CAEN Rev 2).
În cele cinci grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiect de activitate al societăţii următoarele: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AMOFM București: Peste 8.100 de persoane au fost angajate în primele opt luni ale acestui an
Un număr de 8.124 de persoane, din care 3.960 de sex feminin, au fost încadrate în primele opt luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat vineri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.238 au fost peste 45 de ani (peste 55 ani, 1
APIA: Producătorii vitivinicoli mai pot depune cereri pentru investiții până la 19 octombrie
Producătorii vitivinicoli mai pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanțare pentru investiții, prin două intervenții pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,044 milioane de euro, a anunțat vineri Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). ''APIA reamintește producătorilor vitivinicoli că sesiu
Vevera (ICI București): AI este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru
Inteligența Artificială (AI) este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), Adrian-Victor Vevera. ''În fiecare zi apar dezbateri despre AI, de
Câștigul salarial mediu net la nivel național a crescut anul trecut cu 307 lei, la 5.266 lei (statistică)
Câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8.716 lei, cu 8,1% (+655 lei) mai mare față de anul precedent, în timp ce câștigul mediu net a ajuns 5.266 lei, în creștere cu 6,2% (+307 lei) comparativ cu anul precedent, arată
Expert: AI înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi
Inteligența Artificială (AI) înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi, iar noua tehnologie trebuie să ne amplifice calitățile și să fie o extensie a ceea ce putem face, a valorii și expertizei noastre, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, Mohammed Benzakour, specialist în transformare organizațională și
Ministerul Economiei lucrează la adaptarea legislației românești la Regulamentul European privind închirierea pe termen scurt
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) lucrează la adaptarea legislației românești pentru armonizare cu regulamentul European 1028/2024, privind închirierea pe termen scurt, a declarat, vineri, Alin Grigore, director general în cadrul ministerului, la un eveniment de specialitate. '&
Bursa de la București se afla pe creștere, vineri, după o oră de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) se afla pe creștere, vineri, la o oră de la debutul tranzacțiilor, cu un rulaj de 16,74 milioane de lei (3,17 milioane de euro). Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,99%, iar indicele BET-Plus, care refle
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 5,97%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 5,97% pe an, de la 5,93% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în c
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut la 3,26% în august
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Din totalul șomerilor înregistrați, 61.718 au fost șom
Afacerile din comerțul cu ridicata au scăzut cu 0,4% în primele șapte luni din acest an (INS)
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele șapte luni din acest an, atât ca serie brută (-0,4%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate (-0,2%), comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată
INS: Veniturile medii lunare au fost de 9.444 lei/gospodărie în trimestrul I 2026; cheltuielile au totalizat 8.015 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul I 2026, de 9.444 lei pe gospodărie, în scădere cu 0,9% față de trimestrul IV 2025, în termeni nominali, potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).
Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate întreprinderilor au scăzut cu 1,9% în primele șapte luni
Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor șapte luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută (-1,9%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate (-2,6%), conform
Codirlașu (CFA România): Indicatorul de încredere a scăzut în august, pe fondul înrăutățirii anticipațiilor privind economia
Indicatorul de încredere a scăzut în luna august, în contextul înrăutățirii anticipațiilor de evoluție a economiei românești, susține președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. ''Indicatorul de încredere a scăzut în luna august, în contextul înrăutățirii anticipați
FIHR organizează vineri conferința ''Ospitalitate Inteligentă 2026''
Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) organizează vineri conferința ''Ospitalitate Inteligentă 2026 - Tehnologie | Capital Uman | Impact'', eveniment dedicat transformărilor generate de digitalizare și inteligență artificială în industria ospitalității. Potrivit organizatorilor, dezbaterile vor aborda ut
Specialiști în tehnologie participă vineri la o conferință dedicată adopției AI
Cum se schimbă deciziile din organizații odată cu adopția Inteligenței Artificiale (AI), ce competențe devin necesare și ce oportunități poate crea România în acest domeniu, sunt temele abordate vineri în cadrul conferinței 'Human-Led, AI-Enabled: A Necessary Conversation', organizată de CES Bucharest. Evenimentul &ic














