logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Anghel (ANPC): Consumatorii trebuie să fie extrem de vigilenţi în perioada marilor reduceri de preţuri

Imagine din galeria Agerpres

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă cumpărătorilor să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este şi Black Friday, iar în cazul în care consideră că drepturile le-au fost încălcate să semnaleze ANPC pentru orice abatere.

"Reducerile mari de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici.
Pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este Black Friday. De asemenea, recomandăm verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs. În cazul în care aceştia consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomandăm să ne semnaleze orice abatere şi îi asigurăm că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le va acorda tot sprijinul", susţine Paul Anghel, directorul general al ANPC, într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

***
Reguli de respectat în cazul vânzărilor cu preţ redus


Reprezentantul ANPC spune că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor. Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice.

"Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus", spune Anghel.

El recomandă ca în perioada ofertelor de Black Friday cumpărătorii să citească "cu atenţie caracteristicile produsului" şi să verifice dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor lor.

*** Reguli pentru cumpărăturile online

Comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii prin publicarea, pe website-ul său, a unor informaţii precum: datele de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plată şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs; existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.

Pentru cumpărăturile online, ANPC recomandă consumatorilor să verifice stocul existent, preţul afişat pe site şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA) şi dacă preţul include costul de livrare.

"Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare; modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozităţii vânzătorului. Consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunţa contractual şi 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulţumit de el, fără să invoce vreun motiv", explică Paul Anghel.

De asemenea, în cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului. Profesionistul trebuie să ramburseze toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării.

Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

"Consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menţionat în format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor", atrage atenţia directorul general al ANPC.

El susţine că toate cumpărăturile din perioada Black Friday pot fi făcute în siguranţă dacă se întocmeşte o listă cu produsele pe care cumpărătorii doresc să le achiziţioneze şi cu preţurile actuale ale acestora. "Acest lucru vă va ajuta să evitaţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii măresc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat", mai spune Anghel.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin intermediul Centrului European al Consumatorilor România (ECC România) a realizat un ghid pentru consumatorii care vor să achiziţioneze produse în perioada marilor reduceri de preţuri de Black Friday. Acesta conţine detalii legate de modul în care trebuie afişat preţul produsului, detalii despre contractul încheiat între vânzător şi cumpărător şi garanţii.

ANPC atrage atenţia că există anumite cazuri în care cumpărătorul nu se poate retrage din contract, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate după specificaţiile clientului sau înregistrările audio, video ori programele informatice.

"Comerciantul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care ai transmis comanda sau într-un termen mai scurt care ţi-a fost comunicat. Dacă vânzătorul nu a livrat produsele în termenul stabilit, trebuie să îi soliciţi să livreze cât mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, ai dreptul să soliciţi banii înapoi în termen de 7 zile", se menţionează în ghidul ANPC.

În cazul în care produsul ajunge deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suportă pierderea. Cumpărătorul poate solicita în acest caz un nou produs sau poate renunţa la contract.

ANPC precizează, la capitolul garanţii, că regulile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate produsele şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg.

Legea 449/2003 este cea care reglementează garanţiile produselor şi care stabileşte că există două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexista pentru un singur produs.

În cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile, cumpărătorul are dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului.

În ceea ce priveşte produsele de folosinţă îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, dacă, în cursul perioadei de garanţie, totalul intervalelor în care produsul nu a funcţionat din cauza defectelor depăşeşte 10% din respectiva perioadă de garanţie, poţi solicita înlocuirea sau o rambursare a preţului.

Potrivit ANPC, anularea contractului poate interveni în trei cazuri: când cumpărătorul nu a beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului, când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă sau când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru cumpărător.

Anularea contractului are ca efect punerea părţilor în situaţia anterioară contractului. Prin urmare, cumpărătorul va primi suma plătită pentru produs, iar comerciantul produsul înapoi.

"Ce este foarte important, chiar dacă în practică ţi se spune să iei legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparţine întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu ai niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanţia. Prin urmare, chiar dacă mergi tu la service cu produsul, informează întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute", spun reprezentanţii ANPC.

În cazul produselor de folosinţă îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, produsul înlocuit este acoperit de o nouă garanţie care începe din momentul înlocuirii.

În cazul produselor reparate, garanţiile legale şi comerciale se prelungesc cu o perioadă egală cu timpul scurs din momentul în care ai notificat vânzătorului defectul sau i-a fost predat produsul, până în momentul în care produsul a fost reparat şi cumpărătorul a fost înştiinţat cu privire la acest lucru sau până în momentul în care produsul a fost livrat. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 31-10-2026 13:39

Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027

Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm

Economic Intern 31-10-2026 13:15

CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord

Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu

Economic Intern 30-10-2026 19:44

Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la

Economic Intern 30-10-2026 19:34

Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima

Economic Intern 30-10-2026 18:45

Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere

Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ

Economic Intern 30-10-2026 17:45

Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme

Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir

Economic Intern 30-10-2026 17:22

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes

Economic Intern 30-10-2026 17:03

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz

Economic Intern 30-10-2026 16:42

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv

Economic Intern 30-10-2026 16:35

Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice

Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din

Economic Intern 30-10-2026 16:31

Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale

Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a

Economic Intern 30-10-2026 16:06

VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.

Economic Intern 30-10-2026 16:01

VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR

Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.

Economic Intern 30-10-2026 15:16

Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN

Economic Intern 30-10-2026 15:06

VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale

Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.