Piaţa de energie intrazilnică din România ar putea fi cuplată cu ţările din jur pe 19 noiembrie
Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat, luni, două ordine necesare cuplării, pe 19 noiembrie, a pieţelor intrazilnice de energie electrică din România şi ţările vecine, potrivit unui comunicat al ANRE, remis AGERPRES.
Este vorba despre Ordinul preşedintelui ANRE nr. 202/2019 pentru modificarea Regulamentului de programare a unităţilor de producţie şi a consumatorilor dispecerizabili aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2013 şi pentru abrogarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei intrazilnice de energie electrică aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.73/2013 şi a avizat cu Avizul nr. 89/2019 Procedura de funcţionare a Pieţei Intrazilnice de energie electrică, elaborată de OPCOM SA.
"Ambele documente sunt necesare lansării, la 19 noiembrie 2019, a celui de-al doilea val de cuplare a pieţelor intrazilnice de energie electrică prin proiecte locale, România făcând parte din proiectul numit LIP 15, alături de Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovenia. România adoptă astfel soluţia unică europeană de cuplare a pieţelor intrazilnice, conformă cu prevederile Regulamentului (UE) 2015/1222 al Comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unor linii directoare privind alocarea capacităţilor şi gestionarea congestiilor şi cu documentele subsecvente acestuia aprobate de către toate autorităţile de reglementare din statele membre UE sau de către ACER", arată reprezentanţii ANRE.
Pentru asigurarea tuturor condiţiilor de lansare cu succes a proiectului LIP 15, s-a considerat util ca piaţa intrazilnică să poată funcţiona decuplat, dar pe baza noilor reguli, începând cu 12 noiembrie 2019.
Prin extinderea funcţionării la nivel regional a pieţei intrazilnice şi adoptarea soluţiei unice europene, este de aşteptat să crească lichiditatea pieţei intrazilnice, asigurând diminuarea ponderii pieţei de echilibrare şi echilibrarea mai precisă a participanţilor, utilizarea mai bună a capacităţii şi resurselor de producere, utilizarea optimă a capacităţii de transport transfrontaliere şi nu în ultimul rând, ca o consecinţă indirectă, creşterea siguranţei în alimentare a consumatorilor din România. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 5,97%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 5,97% pe an, de la 5,93% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în c
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut la 3,26% în august
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Din totalul șomerilor înregistrați, 61.718 au fost șom
Afacerile din comerțul cu ridicata au scăzut cu 0,4% în primele șapte luni din acest an (INS)
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele șapte luni din acest an, atât ca serie brută (-0,4%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate (-0,2%), comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată
INS: Veniturile medii lunare au fost de 9.444 lei/gospodărie în trimestrul I 2026; cheltuielile au totalizat 8.015 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul I 2026, de 9.444 lei pe gospodărie, în scădere cu 0,9% față de trimestrul IV 2025, în termeni nominali, potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).
Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate întreprinderilor au scăzut cu 1,9% în primele șapte luni
Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor șapte luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută (-1,9%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate (-2,6%), conform
Codirlașu (CFA România): Indicatorul de încredere a scăzut în august, pe fondul înrăutățirii anticipațiilor privind economia
Indicatorul de încredere a scăzut în luna august, în contextul înrăutățirii anticipațiilor de evoluție a economiei românești, susține președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. ''Indicatorul de încredere a scăzut în luna august, în contextul înrăutățirii anticipați
FIHR organizează vineri conferința ''Ospitalitate Inteligentă 2026''
Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) organizează vineri conferința ''Ospitalitate Inteligentă 2026 - Tehnologie | Capital Uman | Impact'', eveniment dedicat transformărilor generate de digitalizare și inteligență artificială în industria ospitalității. Potrivit organizatorilor, dezbaterile vor aborda ut
Specialiști în tehnologie participă vineri la o conferință dedicată adopției AI
Cum se schimbă deciziile din organizații odată cu adopția Inteligenței Artificiale (AI), ce competențe devin necesare și ce oportunități poate crea România în acest domeniu, sunt temele abordate vineri în cadrul conferinței 'Human-Led, AI-Enabled: A Necessary Conversation', organizată de CES Bucharest. Evenimentul &ic
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Patronatul Industriei de Transport și Logistică Astra și Asociația Operatorilor de Transport Rutier Apulum cer amânarea cu șase luni, până la 1 aprilie 2027, a aplicării TollRo, arătând că, pe 1 octombrie, statul începe să sancționeze transportatorii pentru un sistem pe care nici el nu l-a terminat. 'TollRo este încă în
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune
Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se alătură campaniei #NoBirdFlu, pe care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Comisia Europeană o derulează în această toamnă. Potrivit unui comunicat al instituției din România, transmis joi AGERPRES, campania se adresează în primul r&a
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre








