Cîţu: Execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare, iar la 10 luni vom avea creştere pe deficit
Execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare, la zece luni vom avea tot creştere pe deficit, iar situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.
"Vreau să menţionez că am semnat deja Ordinul pentru a amâna până în martie concursurile din ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, n.r.). Vom vedea şi procedura prin care s-au făcut aceste concursuri. Hotărârea va fi pusă în vigoare începând de azi. Execuţia bugetară de până acum este îngrijorătoare. La zece luni deficitul creşte, dar vă voi spune săptămâna viitoare. Situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre pe care le-a exprimat, referitoare la situaţia bugetară. Mai avem şi analiza pe falsificare (datelor de pe deficit, n.r.). Toate datele le voi prezenta săptămâna viitoare (într-o conferinţă de presă, n.r.)", a spus Cîţu.
Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că rectificarea bugetară trebuie să aibă loc până în data de 30 noiembrie, însă va trebui făcută mai repede, deşi va fi foarte greu.
"Proiectul de buget care este acum în minister trebuie actualizat, datorită redimensionării structurii ministerelor. Până la finalul anului, vom avea buget pentru anul 2020", a adăugat Florin Cîţu.
Pe de altă parte, referitor la blocarea angajărilor din ANAF, premierul Ludovic Orban a subliniat că este nevoie să se depăşească perioada în care "angajările se făceau uşa din dos, pe pilăraie, pe nepotism sau pe bază de carnet de partid".
"Vrem să schimbăm modalitatea de organizare a concursurilor. Nu putem accepta ca, la final de mandat, conducători de instituţii publice să declanşeze concursuri viciate, pe scară largă, în care nu s-a făcut publicitate, pentru ca toţi aceia care vor să participe să ocupe poziţiile care care au fost scoase la concurs. Intenţionăm să modificăm regulile privind organizarea concursurilor publice. Intenţia noastră este să asigurăm transparenţă totală, publicitate pentru fiecare post care este la concurs, criterii foarte clare de evaluare, transparenţă integrală a procesului, inclusiv în faza interviurilor. De asemenea, în comisiile de selecţie să putem să introducem, pe lângă reprezentanţii conducerii politice a ministerului sau conducătorii cu statut de funcţionar public, şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Trebuie să depăşim această perioadă când angajările se făceau uşa din dos, pe pilăraie, pe nepotism sau pe bază de carnet de partid. Concursurile trebuie deschise pe toate competenţele din societate, astfel încât cei mai valoroşi oameni să ajungă să deţină funcţiile publice de conducere şi funcţiile de execuţie", a menţionat Orban.
Florin Cîţu, a preluat, miercuri, portofoliul de ministru al Finanţelor Publice, într-o conferinţă de presă la care a participat şi premierul Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
ANPC a amendat cu peste 4,2 milioane de lei agenți economici din diverse sectoare de activitate
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în perioada 21-25 septembrie, amenzi totale de peste 4,2 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la nivel național, în sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică și la unitățile de învățământ preșcolar cu program prelungit.
Vișan (CCIR): Deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră în România
Costurile salariale au crescut mai repede decât productivitatea muncii, iar deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră, a susținut secretarul general adjunct al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Bogdan Vișan, în cadrul unui eveniment referitor la economia românească. Potrivit unui comunicat de pre
AMOFM București: Peste 8.100 de persoane au fost angajate în primele opt luni ale acestui an
Un număr de 8.124 de persoane, din care 3.960 de sex feminin, au fost încadrate în primele opt luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat vineri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.238 au fost peste 45 de ani (peste 55 ani, 1
APIA: Producătorii vitivinicoli mai pot depune cereri pentru investiții până la 19 octombrie
Producătorii vitivinicoli mai pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanțare pentru investiții, prin două intervenții pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,044 milioane de euro, a anunțat vineri Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). ''APIA reamintește producătorilor vitivinicoli că sesiu
Vevera (ICI București): AI este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru
Inteligența Artificială (AI) este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), Adrian-Victor Vevera. ''În fiecare zi apar dezbateri despre AI, de
Câștigul salarial mediu net la nivel național a crescut anul trecut cu 307 lei, la 5.266 lei (statistică)
Câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8.716 lei, cu 8,1% (+655 lei) mai mare față de anul precedent, în timp ce câștigul mediu net a ajuns 5.266 lei, în creștere cu 6,2% (+307 lei) comparativ cu anul precedent, arată
Expert: AI înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi
Inteligența Artificială (AI) înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi, iar noua tehnologie trebuie să ne amplifice calitățile și să fie o extensie a ceea ce putem face, a valorii și expertizei noastre, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, Mohammed Benzakour, specialist în transformare organizațională și
Ministerul Economiei lucrează la adaptarea legislației românești la Regulamentul European privind închirierea pe termen scurt
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) lucrează la adaptarea legislației românești pentru armonizare cu regulamentul European 1028/2024, privind închirierea pe termen scurt, a declarat, vineri, Alin Grigore, director general în cadrul ministerului, la un eveniment de specialitate. '&
Bursa de la București se afla pe creștere, vineri, după o oră de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) se afla pe creștere, vineri, la o oră de la debutul tranzacțiilor, cu un rulaj de 16,74 milioane de lei (3,17 milioane de euro). Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,99%, iar indicele BET-Plus, care refle
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 5,97%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 5,97% pe an, de la 5,93% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în c
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut la 3,26% în august
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Din totalul șomerilor înregistrați, 61.718 au fost șom
Afacerile din comerțul cu ridicata au scăzut cu 0,4% în primele șapte luni din acest an (INS)
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele șapte luni din acest an, atât ca serie brută (-0,4%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate (-0,2%), comparativ cu aceeași perioadă din 2025, arată
INS: Veniturile medii lunare au fost de 9.444 lei/gospodărie în trimestrul I 2026; cheltuielile au totalizat 8.015 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul I 2026, de 9.444 lei pe gospodărie, în scădere cu 0,9% față de trimestrul IV 2025, în termeni nominali, potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).
Statistică: Afacerile din serviciile de piață prestate întreprinderilor au scăzut cu 1,9% în primele șapte luni
Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor șapte luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută (-1,9%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate (-2,6%), conform














