Neel (FPPG): România are oportunitatea să devină principalul producător de gaze din UE
România poate deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, iar investitorii au semnale pozitive din partea autorităţilor române începând cu luna septembrie, când au fost demarate discuţii pentru modificarea Legii offshore şi liberalizarea pieţei gazelor, a declarat, luni, Franck Neel, preşedintele Federaţiei Patronale de Petrom şi Gaze (FPPG), în cadrul unei conferinţe de profil.
El este şi membru al directoratului OMV Petrom, companie care, alături de americanii de la ExxonMobil, explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră.
"România are oportunitatea să devină principalul producător de gaze din UE, ceea ce este o oportunitate imensă, având în vedere că există un declin al producţiei de gaze în Europa în general. Acest lucru va aduce bunăstare, joburi, taxe, securitate în aprovizionare", a arătat Neel.
Reprezentantul FPPG a susţinut că acest an a fost unul dificil pentru companiile din sector, având în vedere efectele OUG 114/2018 şi OUG 19/2019.
"În acest an, ca urmare a ordonanţelor 114 şi 19, vedem un declin al investiţiilor în upstream în producţia de gaze, am văzut o creştere a preţurilor, o creştere a importurilor şi o scădere a securităţii în aprovizionare. A fost o situaţie foarte dificilă pentru industrie, să corecteze efecte negative ale ordonanţei 114", a spus Neel.
Potrivit acestuia, ca urmare a OUG 114/2018 a crescut preţul gazelor pentru industrie, ceea ce a dus la creşterea inflaţiei, lucru care se va reflecta în scăderea puterii de cumpărare pentru clienţii casnici.
"Începând cu luna septembrie, acum vedem semnale bune, pozitive, vedem trendul pozitiv, deşi sunt încă multe de făcut. Avem nevoie de un mediu fiscal stabil pentru a investi. Din septembrie a crescut gradul de consultare dintre autorităţi şi companii şi am văzut un nou proiect pentru legea offshore care merge în direcţia bună. Am văzut şi dezbateri pentru modificarea Legii energiei nr. 123, pentru liberalizarea pieţei. Toate acestea sunt lucruri pozitive pentru deblocarea investiţiilor din Marea Neagră. E foarte important pentru noi, ca investitori, să vedem că există o voinţă politică", a susţinut reprezentantul patronatului din sectorul gazelor.
El a amintit că, pentru demararea investiţiilor în Marea Neagră, este nevoie de stabilitate în reglementările fiscale, de piaţă liberă, precum şi de definirea şi protejarea consumatorilor vulnerabili.
Intenţia autorităţilor române de a modifica Legea offshore şi OUG 114/2018 reprezintă un important pas înainte, iar OMV Petrom rămâne dornică să dezvolte proiectul Neptun din Marea Neagră, se arată în raportul financiar al OMV Petrom pentru trimestrul al treilea al acestui an, publicat pe 30 octombrie.
"Autorităţile române iau în considerare modificarea legislaţiei cheie în domeniul ţiţeiului şi gazelor naturale (un nou proiect al Legii Offshore, amendamente la OUG 114/2018 şi OUG 19/2019, posibilitatea unei reveniri mai rapide la o piaţă liberalizată a gazelor naturale). Vedem redeschiderea dialogului privind astfel de subiecte fundamentale pentru România ca fiind un important pas înainte", spun oficialii Petrom.
Datorită acestor intenţii ale autorităţilor române, reprezentanţii companiei s-au referit în ton optimist la proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Aceasta după ce mai multe rapoarte anterioare precizau că decizia de investiţie era amânată din cauza regimului fiscal şi de reglementare.
"Neptun Deep: OMV Petrom salută iniţiativele recente ale autorităţilor române de a îmbunătăţi mediul fiscal şi de reglementare actual aferent proiectelor offshore în domeniul gazelor naturale. Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat", potrivit raportului trimestrial. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Modificări în circulația a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie
Lucrările la infrastructura feroviară în stația Târgu Jiu vor determina modificarea circulației în cazul a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie. Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în perioada 5 octombrie - 4 noiembrie 2026, trenul IR 1825 București Nord - Craiova - Târgu Jiu se anulează pe dis
S-a constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlamentul României
Membri ai Confederației Patronale IMM România și parlamentari din toate grupurile parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților au constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlament, o platformă informală, voluntară și transpartinică ce are ca scop realizarea unui dialog constant pentru politici publice adaptate nevoilor reale ale antreprenorilor.
CONAF organizează la Madrid cea de-a treia ediție internațională a Galei Women in Economy
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, pe 29 septembrie 2026, la Madrid, cea de-a treia ediție internațională a Galei 'Women in Economy', eveniment dedicat promovării antreprenoriatului feminin și dezvoltării relațiilor economice dintre România și Spania. Gala 'Women in Economy - Spanish Edition' este co
Majoritatea românilor întreabă AI când nu știu ceva; România, pe ultimul loc în UE la utilizarea AI în companii (raport)
Majoritatea românilor (83%) apelează la Inteligența Artificială (AI), însă doar 15,4% o utilizează la locul de muncă, reiese dintr-o analiză prezentată, vineri, la o conferință de specialitate, de CES Institute. Conform datelor centralizate, cu toate acestea, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) la utilizarea AI î
Volatilitatea de pe piața petrolului, mai periculoasă pentru economia României decât un preț mare, dar previzibil (analist)
Anul 2026 va rămâne în manualele de economie ca anul în care piața petrolului și-a pierdut linia, iar pentru economia românească, deja fragilă, această volatilitate este mai periculoasă decât un preț mare, dar previzibil, arată o analiză, publicată vineri. Datele centralizate de think-tank-ul economic Frames relev
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, &
ANPC a amendat cu peste 4,2 milioane de lei agenți economici din diverse sectoare de activitate
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în perioada 21-25 septembrie, amenzi totale de peste 4,2 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la nivel național, în sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică și la unitățile de învățământ preșcolar cu program prelungit.
Vișan (CCIR): Deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră în România
Costurile salariale au crescut mai repede decât productivitatea muncii, iar deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră, a susținut secretarul general adjunct al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Bogdan Vișan, în cadrul unui eveniment referitor la economia românească. Potrivit unui comunicat de pre
AMOFM București: Peste 8.100 de persoane au fost angajate în primele opt luni ale acestui an
Un număr de 8.124 de persoane, din care 3.960 de sex feminin, au fost încadrate în primele opt luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat vineri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.238 au fost peste 45 de ani (peste 55 ani, 1
APIA: Producătorii vitivinicoli mai pot depune cereri pentru investiții până la 19 octombrie
Producătorii vitivinicoli mai pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanțare pentru investiții, prin două intervenții pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,044 milioane de euro, a anunțat vineri Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). ''APIA reamintește producătorilor vitivinicoli că sesiu
Vevera (ICI București): AI este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru
Inteligența Artificială (AI) este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), Adrian-Victor Vevera. ''În fiecare zi apar dezbateri despre AI, de
Câștigul salarial mediu net la nivel național a crescut anul trecut cu 307 lei, la 5.266 lei (statistică)
Câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8.716 lei, cu 8,1% (+655 lei) mai mare față de anul precedent, în timp ce câștigul mediu net a ajuns 5.266 lei, în creștere cu 6,2% (+307 lei) comparativ cu anul precedent, arată
Expert: AI înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi
Inteligența Artificială (AI) înlocuiește mai mult de 50% dintre sarcinile pe care le facem astăzi, iar noua tehnologie trebuie să ne amplifice calitățile și să fie o extensie a ceea ce putem face, a valorii și expertizei noastre, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, Mohammed Benzakour, specialist în transformare organizațională și
Ministerul Economiei lucrează la adaptarea legislației românești la Regulamentul European privind închirierea pe termen scurt
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) lucrează la adaptarea legislației românești pentru armonizare cu regulamentul European 1028/2024, privind închirierea pe termen scurt, a declarat, vineri, Alin Grigore, director general în cadrul ministerului, la un eveniment de specialitate. '&
Bursa de la București se afla pe creștere, vineri, după o oră de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) se afla pe creștere, vineri, la o oră de la debutul tranzacțiilor, cu un rulaj de 16,74 milioane de lei (3,17 milioane de euro). Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,99%, iar indicele BET-Plus, care refle














