Fondul Proprietatea: Vânzarea a 8% din Petrom către angajaţi va fi un coşmar, pentru că legislaţia nu este clară; vor fi ani de litigii
Intenţia Guvernului de a vinde până la 8% din acţiunile Petrom către angajaţii companiei va însemna un proces complex, care va genera litigii ce se vor întinde pe mai mulţi ani, întrucât legislaţia nu este clară cu privire la cine sunt beneficiarii şi care este cu exactitate procentul de acţiuni, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea.
"Dacă va exista o astfel de tranzacţie, Guvernul va vinde până la 8% din acţiunile sale la preţul care era în momentul privatizării. Însă legea nu este clară în privinţa procentului: poate fi 8% sau 0,1%. Nu se ştie nici dacă este vorba de angajaţii de la momentul privatizării sau actualii angajaţi. Este un coşmar. Dacă se va întâmpla, vor fi ani de litigii, pentru că unii se vor simţi înşelaţi", a spus oficialul Fondului.
El nu crede, însă, că Guvernul va lua o astfel de măsură.
"Sincer? Să văd Guvernul vânzând pachetul de acţiuni la nivelul acela de preţ? Aş fi surprins. Nu este ceva ce credem că se va întâmpla pe termen scurt", a completat Meyer.
Luni, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că vânzarea de către statul român a unui pachet de 8% din acţiunile Petrom va fi discutată în şedinţa coaliţiei.
"Suntem în situaţia de a discuta, au câştigat în instanţă salariaţii Petrom o acţiune în baza căreia au dreptul să cumpere acţiuni Petrom. Acest lucru este, într-adevăr, prevăzut în legea de privatizare a Petrom. Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8%. E o problemă puţin complicată pentru că trebuie să vedem cui vindem: celor care erau acţionari la data privatizării, mie aşa mi s-ar părea normal, sau numai celor de astăzi. Instanţa de judecată nu a precizat acest lucru, după cum trebuie să ţinem cont că pot să cumpere numai cei care îşi exprimă această opţiune. Şi aceasta este o chestiune tehnică, care ţine numai de Guvern, dar am pus-o pe ordinea de zi ca o problemă care trebuie rezolvată, şi probabil că avem şi altele", a afirmat luni Tăriceanu. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Moise (PATRES): Vârful de consum al României este 9 gigawați; la ANRE există 80-81 gigawați în aviz tehnic de racordare
Vârful de consum de energie al României este 9 gigawați, iar în ultima raportare a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în aviz tehnic de racordare existau 80-81 de gigawați, ceea ce e absurd, a declarat, miercuri, prim-vicepreședintele Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile
Rompetrol Rafinare: Vega Ploiești a început producția hexanului de puritate superioară
Rafinăria Vega Ploiești, operată de Rompetrol Rafinare, a început producția unui nou solvent, cu valoare adăugată crescută - hexan de puritate minimă 60%, care susține producția de polipropilenă și industria alimentară, fiind furnizat tuturor fabricilor de ulei alimentar din România. Conform unui comunicat al companiei, transmis mi
Burduja: Miza bătăliei în sectorul energetic este de a se face curățenie; să terminăm odată cu samsarii, în interesul investitorilor serioși
Miza bătăliei în sectorul energetic este de a se face curățenie și trebuie să terminăm odată cu samsarii de terenuri și de ATR-uri (Aviz Tehnic de Racordare), în interesul investitorilor serioși, care nu aveau loc și n-au loc, a declarat, miercuri, în cadrul celei de-a cincea ediții a Solar Energy Bucharest Summit, consilierul premierului Româ
CNAB consolidează parcarea Sosiri de la Aeroportul 'Henri Coandă'; autobuzele opresc la Plecări, unde se mută și zona de ride-sharing
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a început lucrările de modernizare și consolidare a parcării supraetajate din fața Terminalului Sosiri al Aeroportului 'Henri Coandă', care rămâne deschisă doar la parter, și unde autobuzele 100 și 442 nu mai opresc, iar zona de preluare pentru ride-sharing se mută la Terminalul Plecări.
Trei proiecte eoliene de circa 300 MW intră în faza de execuție în cadrul parteneriatului OMV Petrom-RNV Infrastructure
OMV Petrom și RNV Infrastructure au anunțat că trei proiecte eoliene, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 300 MW, intră în faza de execuție după adoptarea deciziei finale de investiție. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, proiectele au deja autorizațiile necesare, iar producția este estimată să înceapă,
Nazare: Avem nevoie de echilibru și de un guvern care își asumă în mod serios obiectivele stabilite
România are nevoie de echilibru și de un guvern care își asumă în mod serios obiectivele stabilite, iar premierul Ilie Bolojan este garantul stabilității și rigurozității în continuarea programului asumat, a scris ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook. 'În acest mandat, Rom&a
Companiile din România și din Europa externalizează tot mai mult salarizarea și software-ul (studiu)
Mai mult de jumătate (54%) dintre angajatorii din România intenționează să externalizeze atât software-ul, cât și serviciile de salarizare, către un furnizor extern în următorii trei ani, relevă un studiu realizat de un furnizor european de soluții HR și salarizare. În Europa, aproape șase din zece (57%) doresc să
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2025
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63% în 2025, în scădere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri. În anul 2025, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 69%,
Sindicaliștii din Azomureș au anulat protestul de miercuri din fața Ministerului Energiei
Sindicatul 'Alternativa 2002' din cadrul Azomureș a anulat mitingul de protest care trebuia să aibă loc, miercuri, în fața Ministerului Energiei, în perspectiva închiderii definitive a Combinatului Chimic din Târgu Mureș, a declarat, pentru AGERPRES, liderul sindical Emil Almășan. 'Am luat hotărârea de
Cea de-a cincea ediție a Solar Energy Bucharest Summit începe miercuri la București
Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România - PATRES și Creative Communications organizează, în perioada 22-23 aprilie, la Palatul Parlamentului, cea de-a cincea ediție a Solar Energy Bucharest Summit. Potrivit organizatorilor, evenimentul B2B dedicat energiei solare din România reuneș
Sector 5: Bugetul local pe 2026 - peste 1,6 de miliarde de lei (proiect)
Bugetul local al Sectorului 5 pe 2026 depășește 1,6 de miliarde de lei, potrivit propunerii pe această temă puse în dezbatere publică. La Primăria Sectorului 5 este prevăzută suma de 1.078.515.390 de lei, din care la Direcția Economică sunt trecute peste 225 de milioane de lei, la Direcția Administrativă - peste 29 de milioane de lei, la
Bursa de la București continuă scăderea; valoarea tranzacțiilor a urcat marți la 121,7 milioane lei
Bursa de Valori București (BVB) a continuat scăderea și în ședința de tranzacționare de marți, care s-a închis cu un rulaj total de aproximativ 121,7 milioane de lei (23,9 milioane de euro), în creștere de la 88 milioane de lei (17,26 milioane de euro), în ședința precedentă. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET
Ministerul Energiei: Furnizarea apei calde a fost reluată progresiv, în cazul consumatorilor afectați de incendiul de la CET Vest
Furnizarea apei calde a fost reluată progresiv până la orele prânzului în cazul consumatorilor afectați de incendiul izbucnit luni noaptea în incinta CET București Vest, a anunțat marți Ministeru
Târgul de Sfântul Gheorghe, în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 23-25 aprilie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 23-25 aprilie 2026, Târgul de Sfântul Gheorghe, un eveniment dedicat celebrării tradițiilor românești, gusturilor autentice și produselor locale de calitate. Conform unui comunicat al ministerului, timp
Criza Strâmtorii Ormuz amplifică vulnerabilitățile României și riscul unei noi presiuni inflaționiste (analiză)
Închiderea Strâmtorii Ormuz și șocul generat de creșterea prețurilor la energie pun o presiune suplimentară asupra economiei României, deja afectată de cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, un deficit fiscal major și de riscuri politice interne, relevă o analiză eToro, dată marți publicității. 'Criza Strâmtorii Ormuz pune






