#romania2019.eu/Răzvan Cuc: Pe partea de transporturi avem închise deja 11 dosare
România a închis pe partea de transporturi 11 dosare şi s-au creat premisele şi pentru închiderea celui de-al 12-lea, după ce s-a ajuns la un consens cu Parlamentul European pentru Mecanismul European de Interconectare, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Palatul Parlamentului.
"Aş vrea să mulţumesc în numele Ministerului Transporturilor tuturor delegaţiilor străine, membrilor Comisiei Europene, Parlamentului European pentru că au acceptat invitaţia de a participa la Consiliul Informal al Miniştrilor Transporturilor care se desfăşoară sub auspiciul Preşedinţiei Consiliului UE deţinut de România. Pe partea de transporturi avem închise deja 11 dosare. Înţeleg că s-a ajuns la un consens cu Parlamentul European şi pentru Mecanismul European de Interconectare, deci vom avea premisele încheierii şi a celui de-al 12-lea dosar", a spus Cuc, înainte de începerea reuniunii.
Potrivit ministrului, la Reuniunea Informală a Miniştrilor Transporturilor vor fi abordate teme precum multimodalitatea, viitorul mobilităţii în Uniunea Europeană şi întărirea coeziunii prin reţelele TEN-T.
"În cursul zilei de astăzi, sub generoasa temă 'Noile provocări pentru o mai bună mobilitate şi coeziune', vom aborda subiecte precum multimodalitatea, viitorul mobilităţii în Uniunea Europeană şi întărirea coeziunii prin cadrul reţelelor TEN-T. Sunt convins că vom avea nişte dezbateri intense şi foarte aplicate'', a menţionat şeful de la Transporturi, subliniind că sunt provocări mari, "dar le facem faţă la toate".
Miniştri şi secretari de stat din domeniul transporturilor din statele membre ale Uniunii Europene participă, pe 27 martie, la Reuniunea Informală a Miniştrilor Transporturilor, organizată la Bucureşti, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Discuţiile vor fi prezidate de ministrul român al Transporturilor, Alexandru - Răzvan Cuc. La reuniune vor mai fi prezenţi Violeta Bulc, comisarul european pentru transport, Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministru al Mediului, Matthew Baldwin, director general adjunct în departamentul Mobilitate şi Transporturi al UE, Carlo Secchi, coordonator european TEN-T.
Conform unui comunicat postat pe site-ul Preşedinţiei României la Consiliul UE, miercuri, 27 martie 2019, miniştrii Transporturilor din statele membre se vor reuni la Palatul Parlamentului pentru a discuta subiecte ce ţin de multimodalitate, viitorul mobilităţii în Uniunea Europeană şi consolidarea conectivităţii şi coeziunii prin reţeaua TEN-T.
Prima sesiune va avea ca temă multimodalitatea şi va fi dedicată unei prezentări generale a evoluţiei în ultimii 4 ani din domeniul multimodalităţii din perspectiva reglementărilor, recomandărilor, standardelor şi investiţiilor din domeniu.
A doua sesiune va viza viitorul mobilităţii în Uniunea Europeană şi se va concentra asupra rolului digitalizării în planificarea şi gestionarea unei strategii europene pentru o mobilitate durabilă şi o mai bună coordonare a eforturilor statelor membre de reducere emisiilor de gaze. În cadrul acestei sesiuni, ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, este invitată să participe la o dezbatere pe tema "Strategia Uniunii Europene pe termen lung privind schimbările climatice (LTS)".
Consolidarea conectivităţii şi coeziunii prin reţeaua TEN-T este tema celei de-a treia sesiuni, care se va axa pe "îmbunătăţirea conectivităţii şi coeziunii prin intermediul reţelei TEN-T".
"Realizarea unei reţele trans-europene de transport extinsă şi conectată contribuie la consolidarea coeziunii teritoriale, la accesibilitatea şi conectivitatea tuturor regiunilor Uniunii, inclusiv a regiunilor periferice, ceea ce va stimula investiţiile, va reduce decalajele de dezvoltare şi va asigura tranziţia către o mobilitate prietenoasă cu mediul. În cadrul sesiunii de lucru, miniştrii transporturilor îşi vor reafirma angajamentele faţă de punerea în aplicare a obiectivelor şi termenelor din cadrul acestui proiect. Dezbaterile pe acest subiect important vor continua şi în data de 28 martie, în cadrul Conferinţei TEN-T, la care sunt aşteptaţi peste 600 de participanţi", se menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor








