Moise (PATRES): Eliminarea contribuţiei de 2% pentru producătorii de energie pe cărbune este o discriminare evidentă; taxa ar trebui anulată pentru toţi
Eliminarea contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe bază de cărbune reprezintă o discriminare evidentă faţă de ceilalţi operatori din piaţă, iar această taxă ar trebui anulată pentru toată lumea, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Martin Moise, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES).
"Este evident că eliminarea contribuţiei doar pentru cărbune reprezintă o discriminare şi poate fi ajutor de stat. Sunt curios ce ar spune Comisia Europeană pe acest subiect, având în vedere că se acordă ajutor de stat pentru energia poluantă", a arătat Moise.
Mai mult, Complexul Energetic Hunedoara trebuie oricum să returneze un ajutor de stat ilegal din trecut, a amintit el.
"Această contribuţie ar trebui eliminată pentru toată lumea, pentru că efectele sunt doar negative şi vom asista la scumpiri. Ar fi naiv din partea lor să spună că nu va duce la scumpiri, pentru că orice taxă în plus are ca efect creşterea preţurilor. S-a văzut deja acest lucru de la 1 martie, când s-au majorat tarifele de distribuţie la energie, tocmai din această cauză", a completat reprezentantul producătorilor de energie regenerabilă.
În plus, potrivit acestuia, inclusiv reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), în bugetul căreia se vor strânge banii din contribuţie, au spus că nu au nevoie de aceste sume.
"Şi aşa preţul energiei este destul de mare şi începem să avem probleme de competitivitate, iar noi îl creştem şi mai mult, administrativ, şi nu ştim ce să facem cu banii", a conchis Moise.
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 114/2018, postat marţi seară pe site-ul Ministerului Finanţelor, va fi eliminată contribuţia de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe bază de cărbune.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat marţi, într-o conferinţă, că va propune acest lucru şi că are avizul Consiliului Concurenţei, însă într-un document trimis de Consiliul Concurenţei către minister, datat 25 martie, se arată că măsura ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat şi ar trebui agreată cu Comisia Europeană şi cu ANRE.
La rândul său, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că propunerea va fi aprobată doar dacă are avizul Consiliului Concurenţei şi dacă a fost discutată în prealabil cu toţi partenerii.
Pe de altă parte, vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy-Bege a afirmat, tot marţi, că instituţia pe care o reprezintă nu are nevoie de banii care se vor strânge din contribuţia de 2%.
"Cu două zile înainte de aprobarea OUG 114, ANRE a aprobat contribuţiile pe care trebuie să le plătească companiile licenţiate în 2019, era vorba de 0,1% din cifra de afaceri. Comparativ cu această valoare, contribuţia de 2% din OUG 114 este exagerat de mare, trebuie să fim sinceri. Noi nu avem nevoie de aceşti bani pentru funcţionarea normală a autorităţi. O contribuţie de 0,1% din cifra de afaceri era suficientă", a spus Bege.
El a propus modificarea legislaţiei, astfel încât aceste sume să poată fi direcţionate pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





