Proiect Ministerul Finanţelor Publice: Instituţiile bancare sunt obligate la taxa pe active financiare nete; taxa este de 0,4 % pe an şi 0,2 % pe an, în funcţie de cota de piaţă
Instituţiile bancare sunt obligate la plata taxei pe active financiare nete, aceasta urmând să fie de 0,4% pe an pentru instituţiile cu o cotă de piaţă mai mare sau egală cu 1% şi de 0,2% pe an pentru cele cu o cotă de piaţă sub 1%, conform unui proiect de Ordonanţă de urgenţă privind modificarea OUG 114, publicat marţi seara de Ministerul Finanţelor Publice.
Cota de piaţă va fi cea stabilită la finele semestrului/anului pentru care se datorează taxa.
Taxa pe active se va calcula prin aplicarea cotelor prevăzute asupra bazei impozabile reprezentată de activele financiare nete ale instituţiei bancare existente în sold la sfârşitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, potrivit evidenţei contabile, din care se scad următoarele active financiare: numerarul; solduri de numerar la bănci centrale la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; expuneri neperformante la valoare netă; titluri de datorie emise de administraţii publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; credite şi avansuri acordate administraţiilor publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; credite acordate de instituţiile de credit sectorului neguvernamental purtătoare de garanţii primite din partea administraţiei publice centrale la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; credite acordate instituţiilor de credit, creanţe ataşate şi sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; depozite la instituţii de credit, creanţe ataşate şi sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; conturi de corespondent la instituţii de credit şi creanţe ataşate, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut, creanţe ataşate şi sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante.
Taxa se va putea reduce în cazul creşterii intermedierii financiare, prin creşterea soldului creditelor cu 50%, în cazul în care creşterea soldului creditelor acordate societăţilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei este egală sau mai mare decât ţinta de creştere a creditării şi cu până la 50%, în cazul în care creşterea soldului creditelor este mai mică decât ţinta de creştere a creditării, reducerea fiind stabilită proporţional, pe baza unei formule de calcul.
De asemenea, taxa se va reduce şi pentru diminuarea marjei de dobândă, respectiv cu 50%, în cazul în care marja de dobândă calculată la nivelul semestrului/anului pentru care se datorează, se situează sub nivelul marjei de referinţă a dobânzii, sau în cazul în care diminuarea marjei de dobândă este egală sau mai mare decât ţinta de diminuare a marjei de dobândă, şi cu până la 50%, în cazul în care diminuarea este sub ţinta de diminuare a marjei de dobândă, reducerea fiind calculată proporţional.
Taxa pe active, calculată şi redusă, pe baza indicatorilor privind cota de piata, soldul creditelor şi marja de dobândă înregistraţi la nivelul primului semestru al anului pentru care se datorează taxa pe active şi a jumătate din nivelurile ţintă de creştere a creditării şi a ţintei de diminuare a marjei de dobândă, se declară şi se plăteşte până la data de 25 august, inclusiv, a anului pentru care se datorează.
Taxa nu se datorează şi nu se declară la nivelul primului semestru în următoarele situaţii: dacă a îndeplinit 100% ţinta de creştere a creditării, sau dacă a îndeplinit 100% ţinta de diminuare a marjei de dobândă, sau dacă nivelul procentual agregat al creşterii creditării şi al diminuării marjei de dobândă este cel puţin 100%.
Conform proiectului "indicatorii ţintă de creştere a creditării şi de diminuare a marjei de dobândă, precum şi marja de referinţă a dobânzii se stabilesc anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, cu recomandarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. Pentru anul 2019, pentru fiecare instituţie bancară, ţinta de creştere a creditării este de + 8,0 la sută, ţinta de diminuare a marjei de dobânda este de -8,0 la suta, iar marja de referinţă a dobânzii este de 4,0 puncte procentuale".
Nu sunt supuse taxei pe active instituţiile bancare care înregistrează pierdere contabilă, înainte de calculul taxei pe active, la sfârşitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa.
Instituţiile bancare pentru care Banca Naţională a României, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, în calitate de autoritate de supraveghere, a impus limitarea activităţii de creditare nu datorează taxa pe active pentru perioada în care operează această măsură. În acest caz, taxa pe active datorată, se determină prin raportarea taxei pe active la numărul de zile aferent semestrului/anului pentru care se datorează taxa şi înmulţirea rezultatului cu numărul de zile aferent perioadei în care nu a operat măsura.
În cazul în care taxa pe active datorată de instituţiile bancare se situează peste profitul contabil, înainte de calculul taxei pe active, înregistrat la sfârşitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, acestea datorează taxa pe active în limita profitului contabil înregistrat, fără a influenţa taxa pe active datorată pentru anii următori.
Contribuabilii care încetează să existe în cursul anului au obligaţia de a declara şi a plăti taxa pe active proporţional cu perioada impozabilă , până la data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent, respectiv până la data radierii, după caz.
Contribuabilii nou înfiinţaţi în cursul anului datorează taxa pe active începând cu anul următor.
Cheltuiala cu taxa pe active este cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis, prin Ordonanţa de Urgenţă 114, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie". AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI







