ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 20 MARTIE
* Sindicaliştii de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) pichetează joi şi vineri Ministerul Transporturilor acuzând indiferenţa autorităţilor faţă de problemele grave cu care se confruntă metroul bucureştean.
* Ministrul Finanţelor a anunţat că se va întâlni şi în zilele următoare cu reprezentanţii băncilor, astfel încât să fie agreat textul privind modificarea OUG 114 pe partea bancară, astfel încât să se intre cu el în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare
* Lucrările pe şantierul Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău se vor opri până marţi, 26 martie, deoarece muncitorii antreprenorului sunt în săptămâna liberă, informează miercuri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
* Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în lună martie 2019, TVA în valoare de 2,609 miliarde de lei de lei, informează miercuri instituţia printr-un comunicat remis AGERPRES.
* Societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris, în anul 2018, prime brute în valoare de aproximativ 10,14 miliarde lei, în creştere cu 4,5% fată de valoarea înregistrată în anul precedent, potrivit Raportului cu privire la evoluţia pieţei asigurărilor în anul 2018.
* Toate cele 13 trenuri de metrou CAF ar trebui retrase din circulaţie, întrucât au probleme la computerul de bord care le poate face imposibil de controlat şi care au dus la deraierea unui tren în ianuarie, din fericire fără călători, a declarat, miercuri, preşedintele Sindicatului USLM, Ion Rădoi.
* Metrorex nu a primit până în prezent concluziile Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER) privind cauzele incidentului din 26 ianuarie, când un metrou a deraiat în depoul Berceni, se arată într-un punct de vedere al Metrorex, emis la solicitarea AGERPRES, referitor la acuzaţiile venite din partea sindicatului USLM conform cărora compania nu a luat nicio măsură.
* România se situează pe ultimul loc în statisticile europene privind siguranţa pe şosele, în principal din lipsa infrastructurii, a declarat, miercuri, Ion Iordăchescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în cadrul Conferinţei internaţionale de siguranţă rutieră de la Palatul Parlamentului.
* Comisia Europeană amendează Google cu 1,49 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari) pentru că a încălcat reglementările privind concurenţa în Uniunea Europeană prin practicile sale în domeniul reclamelor, transmit DPA şi Reuters.
* Lira sterlină s-a depreciat miercuri cu aproape 1% în raport cu dolarul şi moneda euro, după ce Theresa May a cerut amânarea Brexit-ului până la 30 iunie şi a avertizat că un Brexit fără acord de divorţ este în continuare posibil, informează Reuters şi AFP. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Circulația unor trenuri internaționale va fi modificată în 3 și 4 octombrie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria
Circulația mai multor trenuri internaționale va fi modificată în zilele de 3 și 4 octombrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunțat, luni, CFR Călători. 'CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în zilele de 3 ș
Poppe (OIF): Pacea nu este niciodată dobândită definitiv; nu există pace durabilă fără instituții solide și dialog
O pace durabilă presupune existența unor instituții solide și a dialogului, iar UCESIF lucrează tocmai în această direcție, a declarat, luni, Eric Poppe, reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est. 'Pacea nu este niciodată dobândită definitiv și nu există pace durabilă fără
Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan
Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică
Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &







