S&P estimează o încetinire a economiei României în 2019
Standard & Poor's (S&P) estimează că economia României va încetini şi mai mult în 2019, la 3,5%, din cauza cererii externe mai reduse şi a investiţiilor private mai slabe.
În combinaţie cu sporirea tensiunilor comerciale, care ar putea duce la o încetinire mai accentuată a zonei euro, S&P consideră că riscurile la adresa perspectivei de creştere a României se înrăutăţesc, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
În 2018, S&P estimează că ritmul de creştere a PIB-ului s-a moderat la 4,1%, de la nivelul extrem de ridicat de 7% înregistrat în 2017, când măsurile de stimulare fiscală şi mediul extern favorabil au sprijinit boom-ul economic în România.
Avansul salariilor aproape de 15% (al treilea an consecutiv în care s-a înregistrat o creştere de peste 10%) şi reduceri de taxe au continuat să majoreze veniturile disponibile în 2018, dar, pe de altă parte, cererea externă netă a redus din expansiunea economiei, deoarece cererea internă a majorat importurile, se mai menţionează în comunicat.
Deşi în România creşterea medie a PIB-ului per capita depăşeşte nivelul altor state cu acelaşi rating, S&P se aşteaptă la o moderare a creşterii către un nivel mai sustenabil de 3% anual, în perioada 2020 - 2022. Viitoarea traiectorie de creştere va depinde de progresele înregistrate cu adoptarea reformelor instituţionale şi gradul în care România reuşeşte să majoreze cu succes investiţiile interne, de exemplu prin intermediul creşterii absorbţiei fondurilor europene, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.
Dacă schimbarea politicilor nu va fi rapidă sau va fi insuficientă, S&P crede că taxele nou introduse ar putea provoca întârzieri ale investiţiilor externe planificate anterior, în special în sectorul energiei, ceea ce ar putea încetini convergenţa veniturilor din România spre nivelul mai ridicat înregistrat în centrul şi în vestul Europei.
În prezent, în România venitul per capita rămâne la 50% faţă de cel din Cehia şi la 60% faţă de cel din Slovacia. În opinia agenţiei, cea mai mare parte a acestor diferenţe reprezintă nivelul mai scăzut al productivităţii din România.
În ultimii trei ani, mediul de afaceri din România s-a deteriorat, aşa cum se vede din clasamentul "Doing Business 2018", elaborat de Banca Mondială (BM), şi în special în clasamentul privind competitivitatea al World Economic Forum (WEF), în care România a coborât cu aproximativ 15 poziţii din 2015. În acest context, S&P observă o tendinţă evidentă de emigrare în rândul tinerilor, al forţei de muncă educate, precum şi percepţia privind perspectivele sumbre în cazul îmbunătăţirii condiţiilor generale de viaţă. Dacă nu vor acţiona pentru a aduce înapoi diaspora şi a stopa exodul creierelor, autorităţile române nu vor putea schimba această percepţie, nu vor putea asigura o traiectorie de creştere a economiei mai robustă, precum şi un mod sustenabil de a gestiona dinamicile îmbătrânirii rapide a populaţiei, avertizează S&P.
De asemenea agenţia atrage atenţia asupra sporirii presiunilor fiscale, care vor persista în absenţa măsurilor corective.
Deficitele de cont curent se vor adânci probabil la aproximativ 5% din PIB. Credibilitatea Băncii Naţionale a României rămâne ridicată şi aşteptatele amendamente la noua taxă bancară vor asigura probabil eficacitatea politicilor, estimează agenţia.
S&P previzionează că deficitul guvernamental general se va adânci la 3,3% şi la 3,5% din PIB în 2019 şi în 2020, ca rezultat al încetinirii avansului economiei şi a cheltuielilor guvernamentale, pe fondul pregătirii alegerilor prezidenţiale din 2019 şi al celor parlamentare din 2020.
Povara datoriei publice a României rămâne modestă comparativ cu nivelul UE. În linie cu estimările agenţiei privind deficitul, S&P se aşteaptă ca nivelul datoriei guvernamentale generale a României să crească gradual, ajungând până în 2021 la un nivel încă moderat, uşor sub 40% din PIB. În acelaşi timp, profilul datoriei rămâne constrâns de nivelul relativ ridicat al datoriei denominate în valută, precum şi de expunerea ridicată a sectorului bancar la obligaţiuni guvernamentale.
Vineri, Standard & Poor's (S&P) a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în moneda locală şi valută, precum şi perspectiva stabilă.
"Decizia agenţiei de rating S&P de a menţine perspectiva stabilă a României este una corectă, care recunoaşte şi confirmă realitatea economică actuală a României. Această decizie reflectă atât disponibilitatea Guvernului României pentru dialog, cât şi viabilitatea măsurilor fiscal bugetare adoptate", afirmă Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Conform ministerului, printre punctele forte ale României care au stat la baza deciziei agenţiei de rating sunt evidenţiate: nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, în comparaţie cu majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, şi menţinerea perspectivelor de creştere economică.
Îmbunătăţirea rating-ului de ţară ar putea fi luată în considerare în contextul în care agenţia evaluează că se înregistrează progrese în ceea ce priveşte stabilitatea cadrului instituţional şi în consolidarea bugetară, plasarea fermă a datoriei publice pe o traiectorie descendentă, precum şi în consolidarea cadrului de guvernanţă, notează MFP.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a menţinut la 5,5% estimarea de creştere a economiei româneşti în acest an, în timp ce Comisia Europeană a estimat, în Previziunile de iarnă publicate pe 7 februarie, că ritmul de creştere al economiei româneşti va încetini anul acesta până la 3,8% şi va ajunge la 3,6% în 2020, de la un avans estimat la 4% în 2018. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





