Teodorovici: Modificările la OUG 114 trebuie făcute obligatoriu până la finele lunii martie
Modificările la Ordonanţa 114 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, trebuie făcute obligatoriu până la finele lunii martie şi deja sunt discuţii cu sectoarele vizate de acest act normativ, dar principiile ordonanţei vor fi păstrate, a declarat vineri seara, la România TV, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
"Modificările pe 114 trebuie făcute obligatoriu până la finalul lunii martie. Noi ne-am neam angajat în discuţie pe sectoarele vizate de această Ordonanţă. Adică, pe pe zona bancară Ministerul Finanţelor Publice a avut discuţii cu banca centrală şi Asociaţia Română a Băncilor. Suntem aproape de un document care să fie săptămâna viitoare discutat şi încheiat ca şi concept, agreat de Ministerul Finanţelor, Banca Naţională şi Asociaţia Băncilor. Pe partea de energie şi comunicaţii, la fel, colegii mei din Cabinet au avut discuţii cu toţi actorii din piaţă. La fel şi cu Pilonul II. Încercăm să modificăm o singură dată această Ordonanţă 114, având toate aceste propuneri de modificare, dar care se vor agrea cu toţi partenerii din piaţă. Noi păstrăm aceleaşi principii din Ordonanţa 114. Vrem ce? Ca toţi cetăţenii din România, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, companii, mediul privat, să aibă de câştigat. Adică băncile să finanţeze economia reală, să crească intermedierea financiară. Încurajăm acest lucru prin noul mecanism pe care îl avem convenit cu cei din partea bancară. La fel, pe partea de energie, consumatorii vulnerabili să fie protejaţi de creşterile nejustificate de preţuri în zona de energie. În partea de telecomunicaţii, să încurajăm ca România să poate să obţină din ceea ce are de vândut, licenţele 5G şi nu numai, să obţină corect preţul pe care alte state îl încasează din operaţiuni similare", a explicat Teodorovici.
Preşedintele executiv al Asociaţiei Române al Băncilor, Florin Dănescu, a declarat vineri că o discuţie în cunoştinţă de cauză pe OUG 114 nu mai este posibilă din cauza lipsei de timp, astfel că în cazul în care nu se renunţă la ordonanţă ar fi de ales să se dea un timp necesar pentru a face evaluări obiective.
"Pentru noi este clar că timpul este atât de scurt încât este insuficient pentru a avea o discuţie în cunoştinţă de cauză, iată, noi nu ştim care este nivelul de discuţie acum şi că ar fi de ales dacă nu se renunţă încă o dată să se dea un timp necesar pentru a face nişte evaluări obiective care să ne cuprindă cumva şi pe noi în discuţie", a spus Florin Dănescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a menţionat cea mai bună decizie în cazul OUG 114 este renunţarea la aceasta.
Pe de altă parte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Târgovişte, legat de OUG 114, că săptămâna viitoare va avea loc o ultimă discuţie cu privire la energie şi operatorii de telefonie mobilă, după ce în această săptămână vor fi finalizate discuţiile despre sistemul bancar şi pensiile private.
Dragnea a răspuns, fiind întrebat de presă despre discuţiile privind modificarea OUG 114, că acestea sunt "în grafic''.
''În această săptămână vom finaliza discuţiile despre sistemul bancar şi despre fondul de pensii în cadrul Ordonanţei 114. Aşteptăm ca doamna premier să se întoarcă şi să îi prezentăm textul articolului, urmând ca săptămâna viitoare să avem o ultimă discuţie pe energie şi operatorii de telefonie mobilă. Suntem în grafic'', a precizat Dragnea.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*Teodorovici: Vom semna săptămâna viitoare o schemă de ajutor de stat pentru mediul privat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manole: Ministerul Muncii sprijină organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile
Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile, a afirmat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook. 'Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamental
Reforma PAC în perioada 2028-2034 și securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, în dezbatere la București
Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2028-2034, securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, finanțarea fermelor, digitalizarea și înnoirea generațională se numără printre temele Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, la București, de Clubul Fermierilor Români.
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 4,8% și, respectiv, 3,6%, în septembrie
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 4,8% și, respectiv, cu 3,6%, în luna septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Sosir
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic







