Cuc, despre protestul privind autostrăzile: Am înţeles foarte bine mesajul; nu era, poate, nevoie de o campanie atât de amplă
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri seara, la Digi 24, că a înţeles nemulţumirea celor care au protestat din cauza lipsei autostrăzilor şi de aceea accelerează proiectele, dar şi compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi antreprenorii ar trebui să înţeleagă că răbdarea oamenilor a ajuns la limită.
"Am înţeles pe deplin nemulţumirea oamenilor, tocmai din acest motiv am şi accelerat şi accelerez foarte mult proiectele din punct de vedere al elaborării, implementarea lor, evaluarea licitaţii pe care le avem în curs. Toate aceste lucruri au venit să ne capaciteze şi mai mult şi să ne facă să înţelegem că şi cei din CNAIR şi antreprenorii trebuie să înţeleagă că răbdarea oamenilor a ajuns la o limită (...) Noi am înţeles, vorbesc de autorităţi, partea din Ministerul Transporturilor, am înţeles foarte bine mesajul. Nu era nevoie poate să fie o campanie atât de amplă. Eu încă din primul mandat de ministru am înţeles care sunt priorităţile ministerului şi ce vor românii. Şi eu sunt participant la trafic. Şi eu îmi doresc să avem autostrăzi şi tocmai de acesta, în primul mandat m-am concentrat foarte mult să elaborez proiecte noi de infrastructură şi acum, încă de la preluarea mandatului, am spus că voi sta pe şantiere în permanenţă", a spus Cuc.
El a reiterat că vineri, la ora 15:00, când se desfăşura protestul de 15 minute, era pe şantier şi se uita "cum munceşte un antreprenor român".
"Eu ştiu că azi la 15:00 eram pe şantier şi mă uitam cum munceşte un antreprenor român. În ultimele două săptămâni de când am preluat mandatul am fost numai pe şantiere şi am văzut cum muncesc antreprenorii români. Ironia sorţii: şi dacă avem anumite firme, nişte consorţii mai mari, lucrează tot cu antreprenori români şi mă uit cât de dedicaţi au fost şi au muncit şi nu au protestat în momentul în care România nu a avut buget şi au lucrat în continuare. Şi ei puteau să spună: nu mai lucrăm până nu se aprobă bugetul naţional", a afirmat ministrul Transporturilor.
Reprezentanţi ai administraţiilor şi instituţiilor locale, oameni de afaceri, angajaţi din firme, dar şi şoferi aflaţi în trafic au susţinut vineri campania "România vrea autostrăzi #şîeu" şi şi-au oprit activitatea ori şi-au oprit maşinile în trafic timp de 15 minute începând cu ora 15,00.
"România vrea autostrăzi #şîeu" este o campanie iniţiată de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, cel care a construit un metru de autostradă la Suceava, într-o singură zi. Ulterior, omul de afaceri a anunţat că, pe 15 martie, începând cu ora 15,00, va întrerupe activitatea timp de 15 minute în întregul lanţ de restaurante pe care îl deţine, în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor din Moldova şi din întreaga ţară. Totodată, el i-a provocat şi pe alţi oameni de afaceri din ţară să-i urmeze exemplul.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, referindu-se la campania iniţiată de Ştefan Mandachi, că acesta a cheltuit 100.000 de euro pentru "acest circ", afirmând că în Parlament a fost adoptată legea privind Autostrada Târgu Mureş - Iaşi.
"S-au adunat miliarde de euro în anii ăştia care au fugit din România, ca să ţipe unii acum că nu se fac autostrăzi şi nişte şmecheri care, vezi Doamne, fac ei un metru de autostradă. La ora 12:30 au început lucrările pentru primii kilometri de autostradă în Moldova, adică reali. Ei fac circ. Noi facem autostrăzi, ei ţipă, noi dezvoltăm România. (...) Acel om de afaceri (n.r. - Ştefan Mandachi), care am înţeles că a cheltuit 100.000 de euro pentru acest circ, dacă tot avea banii ăştia, putea să-i dea la o casă de copii sau să-i doneze undeva. A zis: 'Plec să văd dacă s-au început lucrările pe autostradă în Moldova'. Şi a plecat spre Bucureşti. Numai că legea aprobată în Parlament este Autostrada Târgu Mureş - Iaşi. Ce căuta spre Bucureşti? Totul este circ", a afirmat Dragnea.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





