Cuc: Vreau să modificăm Legea achiziţiilor; o firmă care nu a participat la o licitaţie nu va mai putea contesta în instanţă
Legea achiziţiilor va fi modificată, iar unul dintre amendamentele ce îi vor fi aduse va prevedea faptul că o firmă care nu a participat la o licitaţie nu va mai putea să conteste în instanţă anumite prevederi din caietul de sarcini, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la România TV.
"Vreau să modificăm Legea achiziţiilor. Săptămâna asta, marţi, trebuia să fiu la Comisia pentru industrii, cu modificările la pachetul legilor pe achiziţii. O să mă duc săptămâna viitoare. Marţi s-a amânat ca să facem o comisie reunită - şi cu Comisia pentru industrii şi cu cea juridică - şi voi susţine şi o să vedeţi amendamentele acolo. Unul dintre ele face referire la următorul fapt: nu poate ataca sau să se ducă în instanţă o firmă care n-a participat la licitaţie, să conteste anumite prevederi din caietul de sarcini în condiţiile în care, repet, nu a participat", a afirmat ministrul, făcând referire la contestaţiile depuse la licitaţiile tronsoanelor 3 şi 4 din Drumul Expres Craiova - Piteşti.
Potrivit Lui Răzvan Cuc, în caietul de sarcini au fost prevăzute nişte rezerve de implementare, care au fost contestate de o firmă care nu a participat la licitaţie, din punctul său de vedere această acţiune fiind "o răutate".
"Vă spun eu ce au contestat în instanţă. Fiind la un moment dat uşor, ca să zic aşa, cu ghilimelele de rigoare, exasperaţi de faptul că tot timpul la obiective apăreau anumite cheltuieli suplimentare - în contract există nişte cheltuieli neprevăzute de un cuantum, de 10% - noi am prevăzut nişte rezerve de implementare ca să nu mai venim cu (acte n. r.) adiţionale la contract, tocmai să uşurăm munca firmelor care întâmpinau anumite probleme în perioada de execuţie a contractelor. Şi au contestat aceste rezerve de implementare. Un complet a respins contestaţia pentru două loturi, alt complet a acceptat contestaţia. În momentul în care vom modifica legislaţia, nu mai are niciun - cum să vă spun...din punctul meu de vedere eu aş spune că a fost o răutate a acelei firme, pentru că nu poţi să vii să conteşti în momentul în care nu ai un interes direct în acea licitaţie. Dacă avea un interes sau ar fi fost scos din licitaţie sau i s-ar fi făcut o nedreptate după ce i-a fost evaluată tehnic şi economic oferta puteam să înţeleg, dar în condiţiile în care vii şi conteşti fără să participi înseamnă că ai o problemă tu sau ai alte interese pe care nu le ştie nimeni...", a explicat şeful de la Transporturi.
El a adăugat că a transmis directorului general al Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, că atunci când are nevoie de modificări legislative să vină la el să îi spună şi se vor găsi soluţii.
"Nu am persecutat pe nimeni, dar o să ţin cont de lucrurile astea, deoarece cum o să ies şi o să le spun românilor: 'Ştiţi că avem o contestaţie şi trebuie să ţin un proiect blocat doi ani, că ne judecăm în instanţă?' Nu, vin, modific legea. Asta i-am spus şi domnului Neaga: 'Domnule Neaga, veniţi şi spuneţi-mi tot ce aveţi nevoie să faceţi din punct de vedere al legislaţiei şi eu mă duc, vorbesc cu doamna prim ministru, facem un grup de lucru, stabilim ce avem de modificat şi mergem mai departe", a subliniat Cuc.
Conducerea CNAIR şi reprezentanţii firmelor care au câştigat licitaţiile au semnat, pe 3 decembrie 2018, la sediul Consiliului Judeţean Dolj, contractele de proiectare şi execuţie a tronsoanelor 1 şi 2 din Drumul Expres Piteşti-Craiova.
Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a declarat că, în urma contestaţiilor în instanţă, tronsoanele 3 şi 4 ale acestui drum expres vor fi relicitate, după ce firma care a contestat licitaţia a câştigat.
"Acest proiect de importanţă naţională, finanţat din fonduri europene, are o particularitate, din păcate, neplăcută. Discuţiile au început în martie-aprilie 2017, documentaţia şi modul în care a fost pregătită, noi am considerat că din punct de vedere legal a fost perfectă: în mai-iunie a fost publicată pe SEAP şi se aşteptau ofertele. Una din firmele din România a contestat documentaţia de licitaţie şi, în urma traseelor legale privind contestaţiile, s-a ajuns în situaţia ca azi, în decembrie 2018, să putem semna trei contracte pentru două tronsoane, iar documentaţiile pentru tronsoanele 3 şi 4 să fie anulate şi reluate licitaţiile. Cum s-a ajuns aici? Este greu de imaginat că cineva care nu participă la o licitaţie, însă are dreptul să conteste, a contestat şi a câştigat, blocând astfel un proiect de importanţă naţională, finanţat din fonduri europene, care ar fi trebuit să aducă multe beneficii zonei şi, din păcate, doar două din cele patru tronsoane pot să fie semnate azi, urmând ca celelalte două tronsoane să fie relicitate", a spus Neaga, la Craiova.
Tronsonul 1 are o lungime de 17,7 km (km 0+000 - km 17+700) şi are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita judeţului Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti. Tronsonul 2 are o lungime de 39,85 km (km 17+700 - km 57+550) şi are ca punct de început limita dintre judeţele Dolj şi Olt, iar ca punct final, după municipiul Slatina, la intersecţia cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.
Firma care a câştigat contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului 1 (17,7 km) este Tirrena Scavi din Italia. Valoarea contractului este de circa 76 de milioane de euro.
Tronsonul 2 a fost împărţit în două loturi, iar câştigătoarea licitaţiei este asocierea de firme din România SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL. Valoarea celor două loturi (lotul 1 cu o lungime de 18,5 km şi lotul 2, în lungime de 21,35 km) fiind de circa 309 milioane de euro.
Potrivit directorului CNAIR, proiectul este finanţat din fonduri europene, prin POIM. Durata de realizare a acestor trei contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor, iar firmele câştigătoare au ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 7 ani. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*Ministrul Transporturilor: Aeronavele Boeing 737 MAX din contractul TAROM nu au fost construite
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rompetrol Rafinare a obținut un profit net de 567.036 dolari, în primul trimestru din 2026
Rompetrol Rafinare a înregistrat un profit net de peste 567.036 dolari în primul trimestru din 2026, comparativ cu pierderi de 37,32 milioane de dolari în perioada similară din anul precedent, și o cifră de afaceri brută consolidată de peste 1,43 miliarde de dolari, potrivit datelor anunțate vineri de companie. 'Rompetrol
Transelectrica a pus sub tensiune a doua instalație STATCOM pentru stabilitatea Sistemul Electroenergetic Național
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a pus sub tensiune în stația electrică de transformare Bradu cea de-a doua instalație STATCOM din Rețeaua Electrică de Transport (RET), aceasta urmând să contribuie la menținerea stabilității tensiunii în Sistemul Electroenergetic Național (SEN) în perioada minivacanței de Ru
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de vineri; indicii au consemnat scăderi de până la 1,62%
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe roșu ședința de vineri, indicii consemnând scăderi de până la 1,62%, în timp ce rulajul total s-a cifrat la 113,97 milioane de lei (21,71 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
CONAF: România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută
România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută, iar majorările salariale decise administrativ riscă să afecteze competitivitatea, investițiile și locurile de muncă, avertizează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'Majorarea salariului minim reprezintă o
Voican (ANAT): Rezervările pentru anul 2026 au continuat să scadă, pentru că s-a redus puterea de cumpărare
Rezervările pentru anul 2026 sunt în scădere, iar gradul de ocupare pentru minivacanța de Rusalii se apropie de 60% pe litoral, cele mai căutate fiind hotelurile de patru și cinci stele, atât la mare, cât și la munte, a declarat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.
Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze
Zona prețurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevențele, serviciile refacturate sau marjele de profit nu sunt suficient justificate economic și ajung să diminueze baza impozabilă din România, facilitând exportul de profit în afara țării, a declarat, vineri, ministrul interimar al Finanțel
Tramvaiele de epocă vor defila duminică pe traseul istoric al primei linii electrice din București
Societatea de Transport București (STB) organizează, pe 31 mai și 1 iunie, o serie de evenimente dedicate Zilei Copilului, care vor debuta cu Parada Tramvaielor organizată la Depoul Victoria. 'Dragi copii, duminică, pe 31 mai, luați-vă părinții și bunicii de mână și veniți să sărbătorim împreună Ziua Copilului! Știm bine că voi
Producătorul Negro 2000 retrage din magazinele Profi un lot de salată de icre cu hering și ceapă
Producătorul Negro 2000 SRL a inițiat rechemarea voluntară din magazinele Profi a unui lot din produsul 'Salată de icre cu hering și ceapă', având în vedere detectarea bacteriei Listeria monocytogenes, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-o postare pe
UNSAR: Riscul de război poate fi asigurat, dar doar prin polițe speciale, de regulă destinate companiilor sau transporturilor
Companiile de reasigurare nu includ războiul printre acoperiri cu polițe, iar asigurătorii nu pot prelua acest risc de la clienți, deoarece costul ar putea fi unul extrem de ridicat, ceea ce ar risca să facă asigurarea prohibitivă, precizează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), într-un comunicat de presă trans
ANRE a adoptat un nou Regulament de autorizare a operatorilor economici din domeniul gazelor naturale
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un nou Regulament de autorizare a operatorilor economici din domeniul gazelor naturale, ce presupune standarde tehnice mai ridicate, noi categorii de autorizații și responsabilități mai clare pentru antreprenorii generali. 'În ultima ședință extraordina
Ministerul Energiei: Valoarea plăților efectuate din PNRR în acest an a depășit 76 milioane de euro
Valoarea plăților efectuate, până în prezent, de Ministerul Energiei, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a depășit 76 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 14 milioane de euro față de data de 22 mai 2026. Potrivit datelor postate, vineri, de ministerul de resort pe pagina oficială de Facebook a i
ASF: Tarifele de referință RCA au crescut, în medie, cu 12,3% la autoturisme și cu 11,7% la autovehiculele de transport bunuri, în ultimele 6 luni
Tarifele de referință RCA au crescut, în medie, cu 12,3% în cazul autoturismelor și cu 11,7% pentru autovehiculele de transport bunuri, în ultimele șase luni, comparativ cu tarifele de referință publicate anterior, în noiembrie 2025, potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) transmis, vineri, AGERPRES.
ASF: În procesele cu entitățile din piețele financiare non-bancare, 64 de soluții din 68 au fost favorabile ASF în 2025
Un număr de 64 de soluții au fost favorabile sau parțial favorabile din cele 68 de dosare din litigiile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a avut anul trecut cu entități supravegheate din piețele financiare non-bancare, ceea ce reprezintă circa 94% din totalul soluțiilor analizate. 'Majoritatea covârșitoare a hotărârilor pr
TPBI reînființează, de la 1 iunie, linia de troleibuz 74, între 'Arcade Berceni' și Piața Unirii
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) anunță că, de la 1 iunie, va fi reînființată linia de troleibuz 74, între terminalul 'Arcade Berceni' și Piața Unirii. Potrivit unui comunicat de presă al asociației, transmis vineri AGERPRES, începând de luni, 1 iunie, linia 74 va fi operat
Dronă căzută la Galați/Patronatul Industriei Române de Apărare cere revizuirea urgentă a procedurilor de achiziții de apărare
Patronatul Industriei Române de Apărare - ROMDEF cere revizuirea urgentă a procedurilor de achiziții de apărare, după ce o dronă s-a prăbușit la Galați, în noaptea de joi spre vineri, cau




