logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Directorii financiari din România sunt mai pesimişti faţă de omologii din Europa Centrală (studiu)

Imagine din galeria Agerpres

Directorii financiari din România sunt mai pesimişti faţă de omologii din Europa Centrală în condiţiile în care 66% dintre ei percep un grad ridicat sau foarte ridicat de incertitudine fiscală, în comparaţie cu 35%, în regiune, potrivit studiului Deloitte CFO Survey Europa Centrală.

În plus, un număr aproape dublu de directori financiari din România (90%) faţă de omologii din Europa Centrală consideră că asumarea unor riscuri suplimentare în afaceri nu este dezirabilă în această perioadă.

"Dintre factorii principali care ar putea avea un impact negativ asupra companiilor, directorii financiari din România sunt preocupaţi de migrarea angajaţilor cu calificare superioară şi de efectul acesteia asupra forţei de muncă disponibile, de creşterea costurilor operaţionale şi de imprevizibilitatea legislaţiei fiscale şi a celei care influenţează mediul de afaceri. Cu toate acestea, ei rămân în general optimişti privind perspectivele macroeconomice şi ale mediului de afaceri", a declarat Farrukh Khan, Partener Audit şi Servicii conexe, Deloitte România, coordonator al programului CFO Survey în România.

Potrivit studiului, 85% dintre directorii financiari din România se aşteaptă la o creştere a preţurilor în anul 2019 şi sunt preocupaţi de impactul acesteia asupra costurilor operaţionale. În decursul anului, ei preconizează creşteri ale costurilor cu materialele, cu forţa de muncă şi cu serviciile. Peste jumătate dintre respondenţii din România (51%) se aşteaptă la o creştere a PIB în 2019, iar 75% dintre aceştia vor bugeta venituri mai mari în 2019, uşor mai optimist faţă de omologii lor din regiune (66%).

În ansamblu, peste o treime (35%) dintre directorii financiari din 17 ţări din Europa Centrală, inclusiv România, consideră că mediul de afaceri este supus unui grad ridicat de incertitudine şi sunt precauţi privind asumarea de riscuri suplimentare care ar putea afecta bilanţul.

Directorii financiari din Europa Centrală sunt optimişti privind aşteptările legate de economie şi de evoluţia propriilor companii, 66% dintre respondenţi considerând că vor înregistra venituri mai mari în anul 2019. Cu toate acestea, indicele de încredere a scăzut uşor faţă de anul 2018, de la 23% la 16%, dar se situează peste nivelurile din 2016 şi 2017.

Potrivit sondajului, mai mulţi directori financiari (73%) sunt reticenţi privind asumarea unor riscuri faţă de anul 2018 şi consideră că nu este momentul potrivit pentru luarea unor decizii financiare care implică un grad ridicat de risc. Ei se aşteaptă ca profitul operaţional să se menţină sau să crească şi văd creşterea costurilor ca fiind cel mai mare factor de risc în acest sens. Legat de costurile în creştere, directorii financiari intervievaţi le evidenţiază pe cele legate de forţa de muncă, de transport şi de producţie.

În ceea ce priveşte nivelul de ocupare a forţei de muncă, directorii financiari din Europa Centrală se aşteaptă ca acesta să se menţină sau să crească, dar par mai reticenţi faţă de ideea de a face noi angajări.

De asemenea, studiul arată că departamentele financiare nu sunt pregătite pentru adoptarea inteligenţei artificiale (artificial intelligence - AI), deşi respondenţii recunosc beneficiile pe care le poate aduce robotica. Rezultatele sugerează că firmele din Europa Centrală nu profită de avantajele implementării soluţiilor de tip AI, iar 77% dintre companiile din regiune nu folosesc niciun fel de instrumente cognitive, deşi precep contabilitatea ca fiind un domeniu cheie pentru implementarea soluţiilor de tip AI. Aproximativ jumătate dintre directorii financiari consideră că principalele beneficii ale roboticii şi ale inteligenţei artificiale sunt creşterea vitezei, a eficacităţii şi reducerea costurilor.

Cea de-a 10-a ediţie a studiului Deloitte CFO Survey Europa Centrală a fost realizată în perioada septembrie-noiembrie 2018 pe baza opiniilor directorilor financiari din peste 700 de organizaţii mari din sectoare şi industrii variate.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie

Economic Intern 05-11-2026 14:20

Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate

Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l

Economic Intern 05-11-2026 13:44

Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut

Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la