logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Teodorovici: Voi merge mâine la întâlnirea de la Cotroceni, împreună cu ministrul Justiţiei

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, că a fost desemnat, împreună cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să participe joi la şedinţa convocată de preşedintele Klaus Iohannis.

"Ţinând cont de invitaţia domnului preşedinte, adresată primului-ministru, de a merge mâine la o şedinţă la Palatul Cotroceni, la ora 11:30, cu toate că se cunoştea programul de vizite externe ale doamnei prim-ministru, totuşi invitaţia a fost lansată, iar în această situaţie doamna prim-ministru a decis ca la această reuniune să merg personal, alături de ministrul Tudorel Toader, astfel încât delegaţia de mâine de la Cotroceni va avea doi membri ai cabinetului, ministrul de Finanţe şi ministrul Justiţiei", a spus Teodorovici.

 


El a arătat că, la rectificarea bugetară aprobată miercuri de Guvern, Ministerul Finanţelor a luat în calcul acelaşi nivel de creştere economică de 5,55%, utilizat şi la fundamentarea legii bugetului de stat pe 2018.

"Un alt principiu a fost acela de asigurare a fondurilor cu prioritate pentru cheltuielile necesare şi obligatorii pentru salarii, pensii, drepturi de asistenţă socială, cheltuieli legate de obligaţii internaţionale şi alte astfel de cheltuieli. Trebuie menţionat că o mare parte din sumele necesare a fi asigurate de rectificarea bugetară sunt rezultate din aplicarea de măsuri legislative adoptate în cursul anului 2018, după momentul aprobării bugetului de stat pe 2018. Al treilea principiu foarte important este cel al neafectării proiectelor în derulare, proiecte de investiţii fezabile, fiind asigurate sume pentru lucrări ce se pot efectua până la finalul acestui an", a declarat ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, veniturile bugetului general consolidat se majorează cu 8,8 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu 9,9 miliarde de lei.

"Bugetele structurilor care fac parte din CSAT, cele pe care le ştiţi de acum două zile, le-am păstrat, astfel încât aceste entităţi au rectificare negativă, dar trebuie menţionat că nu există niciun impediment ca ceea ce au angajat la nivelul fiecărei structuri în parte să fie dus la bun sfârşit până la finele acestui an, orice cheltuială de care au nevoie până la finalul anului va fi rezolvată, dar nivelul de execuţie la 7 luni arăta clar că sunt sume neutilizate, iar un management corect şi modern spune foarte clar că nu ai de ce să ţii banii într-o zonă în care nu se cheltuie, îi iei, îi realoci", a continuat oficialul guvernamental.

El a subliniat că rectificarea a fost făcută legal, chiar şi fără avizul CSAT.

"Am prezentat la începutul discuţiei despre rectificare un punct de vedere pe care domnul ministru Tudorel Toader mi l-a trimis înaintea şedinţei de Guvern, chiar ieri (marţi n.r.), care argumentează decizia legală de astăzi a Guvernului de a aproba rectificarea fără aviz din partea CSAT. Sunt, dacă nu mă înşel, trei decizii ale Curţii Constituţionale din 2011, care arată că un aviz este obligatoriu de solicitat, dar nu trebuie să aştepţi un astfel de aviz, iar, de asemenea, se spune foarte clar în cele trei decizii că refuzul sau împiedicarea unui aviz constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi afectată constituţionalitatea legii căreia nu i-a fost dată avizul", a precizat Teodorovici.

Ordonanţa de Urgenţă privind rectificarea bugetară va merge în Parlament, unde va urma procedura parlamentară clasică.

Întrebat dacă se aşteaptă ca preşedintele Iohannis să atace la Curtea Constituţională legea de aprobare a ordonanţei privind rectificarea, ministrul a răspuns: "Având în vedere practica din ultima perioadă, cu toţii ne aşteptăm ca orice iese din Parlament să fie de undeva atacat, aşa că sunt convins că nu vor fi argumente sau momente în timp în baza cărora cineva să mai poată ataca astfel de acte normative".

În opinia sa, este foarte posibil ca Iohannis să contramandeze întâlnirea de joi, din moment ce rectificarea a fost deja aprobată.

"Mâine la Cotroceni vom prezenta răspunsul la întrebările pe care domnul preşedinte, pe care le putea obţine şi în şedinţa CSAT de ieri, noi am fost deschişi şi am prezentat toate argumentele care stau la baza unei astfel de decizii, dar din păcate cu invocarea unei prevederi care nu este în legea de astăzi a făcut ca şedinţa de ieri de la CSAT să nu se mai ţină. Probabil că va fi o continuare a acelei discuţii, nu ştiu", a subliniat şeful MFP.

Ministrul Finanţelor a mai spus că Guvernul şi-a făcut datoria de a solicita avizul CSAT pentru rectificare, însă suspendarea şedinţei CSAT nu a fost făcută conform procedurilor legale.

"Noi am făcut şi o solicitare de aviz, a fost o şedinţă a CSAT stabilită pentru ziua de ieri, ne-am întâlnit cu toţii în cvorum aşa cum spune legea şi singura cale de a ieşi din CSAT era printr-un aviz negativ sau favorabil. Suspendarea nu este prevăzută de lege", a susţinut Teodorovici.

În timpul discursului său de la platul Victoria, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un comunicat prin care a condamnat ferm adoptarea proiectului de rectificare fără avizul CSAT şi a cerut Avocatului Poporului să intervină.

În replică, ministrul Finanţelor a precizat că nu este moral ca instituţia Avocatului Poporului să fie folosită în lupta politică.

 


"Guvernul se situează de partea ţării, de partea celor care au nevoie şi care nu pot aştepta o luptă politică fără argumente temeinice şi cred că niciunul dintre noi, nici cei care sunt în partea guvernamentală, nici cei în altă instituţie publică, nu avem dreptul şi moral voie să spunem, să folosim aceste poziţii, instituţii în această luptă politică. Este un demers legal acesta al rectificării, există temei legal pentru adoptarea acestei rectificării, astăzi de către Guvernului României", a susţinut Teodorovici.

El a admis, totodată, că nu a făcut o solicitare scrisă pentru a se desecretiza stenogramele din şedinţa CSAT, ci doar o solicitare verbală, dar că este pregătit să facă şi un demers scris, dacă este necesar.

"Întotdeauna când spun un lucru este foarte bine fundamentat, chiar dacă unii şi alţii se întrec în a încerca să găsească argumente în a contrazice. Am făcut această solicitare şi, cred eu de bun simţ, pentru ca toţi cei care ne urmăresc să vadă foarte clar care au fost discuţiile în CSAT, care a fost poziţia fiecărei structuri în parte în CSAT, dacă a fost cineva împotriva propunerii de rectificare, dacă a fost cineva în CSAT care a spus că în baza acestei propuneri nu se pot derula până la următoarea rectificare toate activităţile asumate. Eu cred că este un demers de bun simţ. O să văd dacă este oficial, o să văd dacă a fost făcut în scris, nu este niciun un fel de problemă. Ce pot să vă asigur este că am să fac acest demers ori de câte ori sunt prezent în CSAT, pentru a fi pus pe ordinea de zi, pentru a se adopta, până când domnul preşedinte şi în CSAT se va decide ca această stenogramă să fie făcută publică, ca lumea să vadă foarte clar cine şi pe ce argumente se bazează când dezinformează în mod nejustificat opinia publică. Nu am făcut o solicitare scrisă, dar am făcut-o public, am să văd care este (procedura n.r.) conform legii în vigoare, dar dacă este un demers în scris am să-l fac fără nicio problemă", a explicat şeful de la Finanţe.

Referitor la afirmaţiile lui Iohannis, potrivit cărora "decizia prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional", Teodorovici a precizat că preşedintele ţării dezinformează, întrucât au existat astfel de dialoguri.

"Vreau să mai dau ceva, dar nu în sensul de face vreo dezvăluire din cadrul CSAT, vreau să spun următorul lucru: în şedinţa respectivă, dacă se va desecretiza, toţi cei de faţă au evocat discuţia bilaterală cu doamna prim-ministru şi cu ministrul de Finanţe, deci dezinformează cine spune în spaţiul public că nu au fost discuţii bilaterale şi informări", a completat oficialul guvernamental.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis minte făcând astfel de afirmaţii, Teodorovici a răspuns: "Dacă afirmă un astfel de lucru, categoric da. Eu vă spun ce a fost şi niciodată nu o să-mi permit faţă de opinia publică să spun altceva decât ceea ce este". AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, imagine: Marian Vlăduţ, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Ady Ivaşcu, Gabriela Badea)

Afisari: 106

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo

Economic Intern 06-11-2026 15:40

Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți

Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea

Economic Intern 06-11-2026 15:36

'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an

Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și

Economic Intern 06-11-2026 15:08

România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai

România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an

Economic Intern 06-11-2026 15:01

Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută

Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.

Economic Intern 06-11-2026 14:58

Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,

Economic Intern 06-11-2026 14:22

Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani

Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c

Economic Intern 06-11-2026 14:19

Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d

Economic Intern 06-11-2026 14:17

Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit

Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '

Economic Intern 06-11-2026 13:46

Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.

Economic Intern 06-11-2026 13:45

Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Economic Intern 06-11-2026 13:14

Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului

Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de

Economic Intern 06-11-2026 13:08

Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz