Asociaţia Crescătorilor de Albine din România sărbătoreşte 60 de ani de existenţă; evenimentul va fi marcat joi, 6 septembrie
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) sărbătoreşte anul acesta 60 de ani de existenţă, evenimentul urmând să fie marcat joi, 6 septembrie 2018, în sala de conferinţe a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare în Apicultură din Bucureşti.
Printre invitaţi se află ministrul Agriculturii Petre Daea şi preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Valeriu Tabără.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este organizatoarea celui mai renumit Târg Naţional al Mierii, ediţia de toamnă din acest an debutând vineri, 14 septembrie 2018, pe platforma apicolă din Băneasa.
"Cea de-a 19-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii, organizată în perioada 14 - 16 septembrie 2018, reprezintă deja un eveniment cunoscut şi aşteptat la nivelul Capitalei, fiind dedicat în principal consumatorilor de produse apicole. Cei aproximativ 100 de expozanţi prezenţi - apicultori şi firme specializate, îşi vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată: de la produse apicole obţinute direct din stupină până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole - suplimente nutritive şi cosmetice etc", susţin organizatorii.
De asemenea, de acest târg vor putea beneficia şi apicultorii deoarece vor fi prezente şi produsele dedicate acestora - stupi şi componente, utilaje şi alte echipamente apicole, produse pentru sănătatea albinelor, produse pentru nutriţie, cărţi de specialitate etc.
"Bucureştenii şi nu numai sunt aşteptaţi la Târgul Naşional al Mierii, locul perfect pentru a se îndulci cu minunatele produse ale stupului, miere, polen, propolis, lăptişor de matcă, suplimente nutritive şi cocktail-uri, produse complet naturale ce vin din bogăţia naturii, dar şi din hărnicia albinelor şi apicultorilor", potrivit ACA.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, afirma recent că vremea capricioasă din acest an va reduce producţia de miere la 60% - 70% din ceea ce se obţine într-un an bun cu valori de 25.000 - 27.000 de tone, însă preţul mierii nu va creşte.
"A fost o iarnă uşoară, caldă, care a dus la creşterea consumului de mâncare şi fiind temperaturi crescute albinele şi-au început mai repede activitatea. Acest lucru a presupus nişte eforturi şi pentru apicultori de a le hrăni suplimentar. Cu toate acestea, albinele nu au ieşit chiar atât de dezvoltate din iarnă pe cât ne-am fi aşteptat. Culesul de rapiţă a fost compromis 50% pentru că au fost ploi, vânt şi zile reci şi nu s-a putut valorifica. Salcâmul a fost cel care a asigurat o producţie aproape de un an normal, între 14 şi 16 kilograme pe familia de albine. A urmat culesul de tei care în unele zone, mai ales în vestul ţării, a fost bun, undeva între 8 - 10 kilograme de miere pe familie, dar a fost compromis în sud, inclusiv în zona Ciucurova din judeţul Tulcea, care este cel mai mare masiv melifer silvic de tei din Europa. Şi aceasta tot datorită schimbărilor de vreme", a explicat pentru AGERPRES Ioan Fetea.
Acesta susţine că nici la floarea soarelui - care anul trecut a salvat producţia de miere - apicultorii nu au avut rezultate mai bune, pentru că a durat foarte puţin perioada de cules, în jur de 3 - 4 zile, şi nu s-a putut valorifica mai mult.
În ceea ce priveşte preţul mierii, şeful ACA a afirmat că nu ar exista motive ca acesta să crească, în condiţiile în care se aduce din afară şi se face această cupajare cu miere ieftină "de te miri de unde şi nu ştii ce e în borcan".
Potrivit ACA, în ultimii doi-trei ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă şi în aceste condiţii România se află tot în sfârşitul clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţin comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Din păcate, tot din cifrele statistice se vede că românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar trei grame de miere.
Consumul de miere ar putea fi impulsionat dacă legea privind distribuţia mierii în şcoli va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019, aşa cum au anunţat recent autorităţile, iar prin implementarea programului s-ar putea valorifica pe piaţa internă până la 3.000 de tone de miere.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins în anul 2015 un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. În prezent există 1,450 milioane de familii de albine, creşterea anuală fiind de doar 3-5%.
La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c
Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d
Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit
Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz



