APIA a plătit peste 321,9 milioane lei pentru sectoarele bovin, suin şi avicol
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţile aferente schemelor de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovin, suin şi avicol, pentru anul 2022, suma totală autorizată la plată fiind de peste 321,9 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al APIA, transmis miercuri AGERPRES,
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,7% în mai 2022
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,72% în mai 2022, comparativ cu luna precedentă, la 187,78 milioane de lei, de la 179,31 milioane de lei, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF). Arieratele de peste 90 de zile au crescut cu 5,8%, de la 63,9 milioane de lei la 67,6 milioane de lei, în timp ce arierate
Consiliul Concurenţei: Preţul carburanţilor în România urmează cotaţiile internaţionale; nu avem indicii că s-a încălcat legea
Consiliul Concurenţei monitorizează în permanenţă piaţa carburanţilor, iar preţurile din România urmează cotaţiile internaţionale ale carburanţilor şi nu există indicii că operatorii de pe această piaţă ar fi încălcat Legea concurenţei, au arătat, miercuri, reprezentanţii Consiliului Concurenţei, în cadrul Comisiei economice din Senat.
CNAB: Procesul de reorganizare prevede o suplimentare a personalului care intră în contact cu pasagerii; numărul total al angajaţilor rămâne constant
Procesul de reorganizare a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, aprobat în această lună, prevede o suplimentare a numărului de personal care intră în contact direct cu pasagerii şi care să poată lua măsurile care se impun pentru reducerea aglomeraţiei, precizează CNAB printr-un comunicat. Totodată, potrivit sursei citate, numărul total de per
Companiile din România sunt codaşe în UE la utilizarea social media
Mai multe de jumătate dintre companiile din Uniunea Europeană utilizează social media, însă companiile din România sunt pe ultimul loc în UE la acest capitol, doar 36% dintre ele declarând că utilizează cel puţin un tip de social media, arată datele publicate miercuri de Eurostat. În 2021, 59% dintre companiile din UE au declarat
Luni, ziua aleasă de cei mai mulţi turişti pentru a veni la mare (tur-operator)
Ziua de luni este pe primul loc în clasamentul zilelor alese de cei mai mulţi turişti pentru a veni la mare, în ultimii doi ani, oamenii încercând astfel să evite aglomeraţia, potrivit unui tur-operator. Spre deosebire de anii anteriori pandemiei, când cei mai mulţi turişti preferau să se cazeze în hotelurile de la Marea Nea
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 6,41% pe an; un nivel mai mare a fost înregistrat în noiembrie 2011
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 6,41% pe an, de la 6,28% pe an, marţi, un nivel mai mare fiind înregistrat în data de 24 noiembrie 2011, respectiv 6,42%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
AHK România: Companiile germane, interesate de extinderea infrastructurii de transport intermodal în România
România are un potenţial imens, încă neexploatat la maximum, în domeniul logisticii intermodale, iar situaţia actuală face cu atât mai important acest proiect, transformarea României într-un punct logistic vital devenind acum imperativă, a declarat Sebastian Metz, directorul general al AHK România. Potrivit unui comuni
Rata de reciclare a deşeurilor de ambalaje ar putea să crească în România la 70%, până în 2026 (analiză)
România va avea la dispoziţie, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, un buget de 1,2 miliarde de euro pentru managementul tuturor tipurilor de deşeuri şi trebuie să implementeze proiectele asumate până în anul 2026, arată o analiză efectuată de Clean Recycle. Conform surse citate, dacă proiectele vor fi de succes şi rata de recicla
Ministerul Energiei a lansat schema de ajutor de stat pentru producţia de hidrogen verde
Ministerul Energiei a lansat miercuri schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producţia de hidrogen verde în instalaţii de electroliză, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Este vorba despre proiecte de investiţii în construirea de noi capacităţi în instalaţii de
Grindeanu: Redeschiderea liniei de cale ferată din Portul Galaţi va permite transportul eficient al cerealelor din Ucraina
Lucrările la linia de cale ferată cu ecartament larg din Portul Galaţi urmează să fie finalizate în luna august a acestui iar redeschiderea acestei linii va permite transportul mai eficient al cerealelor din Ucraina, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. "Lucrările, care sunt realizate în regie proprie de Regionala de Căi Ferat
Analiştii CFA România estimează o creştere a economiei de 2,9% în 2022 şi un deficit bugetar de 6,9% din PIB
Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 6,9% din Produsul Intern brut la finalul acestui an şi o creştere a economiei de 2,9%, potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis miercuri AGERPRES. Estimările analiştilor indică o rată a inflaţiei de 9,5% în următoarele 12 luni şi un indicele ROBOR care va urca la 6,94%. Cursul euro/leu
Ministrul Energiei: Sunt convins că marile lanţuri de benzinării vor aplica reducerea de 50 de bani; reglementarea presupune o conformare voluntară
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se declară convins de faptul că marile lanţuri de benzinării vor aplica reducerea de 50 de bani la preţul carburanţilor, prevăzută într-o Ordonanţă ce urmează a fi aprobată miercuri, şi precizează că reglementarea nu presupune o plafonare, ci o conformare voluntară. "Sunt convins că marile lanţuri
INS: Consumul de pâine şi produse de franzelărie a fost anul trecut de 88,57 kg/persoană; consumul de carne, relativ scăzut
Pâinea şi produsele de franzelărie au reprezentat unele dintre alimentele de bază în 2021, consumul mediu lunar pe ansamblul gospodăriilor fiind de 7,38 kg/persoană, faţă de 7,60 kg/persoană în anul anterior, însemnând anual 88,57 kg/persoană (91,19 kg/persoană în 2020), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
DNSC atenţionează în legătură cu e-mail-uri cu ataşamente maliţioase care folosesc identitatea vizuală a ANAF
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a observat, în ultimele zile, o creştere notabilă a utilizării malware-ului LokiBot în atacuri propagate prin intermediul serviciului de email, infractori cibernetici folosind identitatea vizuală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a transmite un co
