Ministerul Finanţelor: 1,28 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în noiembrie 2022
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2022, de 1.280.003, iar circa 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.
Fondurile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic depăşesc 1,1 miliarde de lei (proiect)
Bucureşti, 15 ian /Agerpres/ - Fondurile totale alocate pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, aferente anului de cerere 2022, se ridică la peste 1,108 miliarde lei, respectiv aproape 224 de milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre, publicat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Virgil Popescu: România este interesată să activeze în cadrul The World Green Economy Organization
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că i-a transmis directorului general al The World Green Economy Organization, AbdulRahim Sultan, că România este interesată să activeze în cadrul organizaţiei, pentru a accelera procesul de trecere la o economie verde şi sustenabilă. "Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu AbdulRahim Sulta
Socep Constanţa va opera printr-o nouă capacitate de stocare minimum 650.000 de tone de cereale grele oleaginoase/an
Compania Socep va avea în Portul Constanţa o nouă capacitate de stocare anuală de minimum 650.000 de tone de cereale grele oleaginoase, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). "Potrivit informaţiilor oferite de site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a fost admisă cererea societăţii Socep SA nr. 1588/10.01.2023
AFIR a finanţat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural
Autorităţile publice locale care derulează proiecte de investiţii cu fonduri europene nerambursabile în dezvoltarea mediului rural au obţinut sprijin financiar pentru 2.428 de proiecte de investiţii, prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Conform unui comunicat remis, duminică, AGERPRES, investiţiile finanţate în p
Report de peste 3,23 milioane de euro la Joker
Un report de peste 15,98 milioane de lei (peste 3,23 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Loto 6/49 reportul depăşeşte 2,53 milioane de euro la categoria I, informează Loteria Română. Duminică, 15 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după
Utilizatorii de Internet continuă să folosească parole simple, uşor detectabile de către hackeri (raport)
Un număr de 24 de miliarde de combinaţii de nume de utilizator şi parole circulau, în 2021, pe pieţele infracţionale online, în creştere cu 65% faţă de cifrele din 2020, însă cu toate acestea mulţi utilizatori de Internet continuă să le facă viaţa mai uşoară infractorilor cibernetici, prin alegerea unor parole simple, reiese dintr-un raport publicat pe blog
Virgil Popescu: Am solicitat ca ţara noastră să fie admisă ca membru în Global Offshore Wind Alliance
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a solicitat sâmbătă, cu ocazia ceremoniei de deschidere a celei de-a XIII-a sesiuni a Adunării Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă, România să fie admisă ca membru în Global Offshore Wind Alliance (GOWA). "Cu ocazia ceremoniei de deschidere a celei de-a XIII-a sesiuni a Adunării Agenţie
Poşta Română vrea să cumpere 7.000 de PDA-uri şi 8.600 de imprimante mobile
Poşta Română a demarat procedurile pentru achiziţia a 7.000 de PDA-uri, 7.000 de abonamente de date mobile şi 8.600 de imprimante mobile, toate acestea urmând să ajungă la angajaţii poştali din toată ţara. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, memorandumul aprobat de Guvern în luna aprilie a anului 2022 privind implementarea strat
Bursa de la Bucureşti a închis pe minus ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 23,62 milioane de lei (4,78 milioane de euro). Indicele principal BET s-a depreciat cu 1,04%, până la 12.227,35 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la
Popescu: România este interesată de creşterea procentului energiei regenerabile în ponderea mixului energetic
România este interesată de creşterea procentului energiei regenerabile în ponderea mixului energetic, inclusiv prin producerea de energie eoliană offshore, a transmis vineri ministrul Energiei, Virgil Popescu, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), F
ANAT: Rezervările tip early booking pot compensa majorările de tarife cauzate de inflaţie
Rezervările tip early booking pot compensa majorările de tarife cauzate de rata inflaţiei şi de alte creşteri de tarife, transmit reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) într-un comunicat. Sectorul "Călătorii şi Turism" nu numai că reprezintă peste 10% din PIB-ul global, ci şi unul din zece locuri de m
MIPE a publicat ghidul cardurilor de energie şi informaţii referitoare la ajutorul de 1.400 lei pentru plata facturilor
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de două ori pe an, iar cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES.
ANCOM revizuieşte legislaţia secundară în privinţa autorizării generale pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice
Regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice ar urma să se schimbe în perioada următoare, după cum reiese dintr-un proiect de decizie publicat, vineri, în consultare de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Astfel, potrivit u
Ministerul Turismului va promova România la trei târguri de turism internaţionale, în ianuarie
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va fi prezent, în luna ianuarie, la trei manifestări expoziţionale de peste hotare pentru a promova oferta turistică a României, acestea fiind Caravaning Motor Touristik (CMT), FITUR şi Les Thermalies, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES. Conform sursei citate, o atenţie d
