Bihor: Festivalul Fintech de la Oradea, unic în ţară şi în Europa de est, cu peste 400 de participanţi, în weekend
Peste 400 de participanţi şi-au confirmat prezenţa la Unchain Fintech Festival, "cel mai emblematic eveniment Fintech din Europa Centrală şi de Est" - potrivit organizatorilor, ce va avea loc din nou, la Oradea, în perioada 29 - 30 iunie.
"Ne aflăm în pragul celei de-a doua ediţii a Festivalului Unchain Fintech. Este prima iniţiativă de acest gen din România şi prima din această regiune a Europei, fiind organizată în colaborare cu Asociaţia Fintech din România. Pentru două zile, Cetatea Oradea va deveni fortăreaţa celor pasionaţi de fintech. Vor veni speakeri foarte importanţi din domeniul financiar, economic, bancar, se vor discuta modalităţi de plată noi, de la criptomonede până la NFT-uri. Deci, pentru cei pasionaţi de acest domeniu foarte la modă în ziua de azi, eu cred că va fi un eveniment foarte informativ. În plus, pe lângă prezentări, vor avea loc şi întâlniri unu la unu, pentru toţi antreprenorii care vor participa, deci o ocazie de a stabili potenţiale legături de afaceri" a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul general al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR), Alexandru Chira.
Potrivit acestuia, la festival au confirmat prezenţa în jur de 400 de participanţi din Europa, cei mai importanţi factori din domeniul afacerilor în plăţi, împrumuturi, asigurări, finanţe personale, comerţ electronic, servicii bancare şi domenii conexe.
"2023 se aşteaptă a fi un an semnificativ pentru industria financiară la nivel global, cu dezvoltări şi oportunităţi importante. Participarea la festival oferă o şansă de a stabili o prezenţă puternică şi de a avea un impact durabil în industria financiară", se menţionează într-un comunicat al APTOR.
La Unchain Fintech Festival vor fi prezente Banca Naţională a României, Ungariei, Bulgariei şi Croaţiei, alături de companii de prestigiu: Visa, Google Cloud, Ripple, Finshape şi CMS Cameron McKenna, precum şi peste 30 de bănci comerciale.
Participarea la acest festival oferă oportunitatea de a interacţiona cu personalităţi influente din industrie şi de a stimula următoarea etapă de creştere a companiei.
Unchain Fintech Festival, la a doua ediţie în Oradea, este organizat de Unchain Media, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului şi Make IT Oradea.
Make IT Oradea este o iniţiativă non-profit dezvoltată de companii locale din domeniul tehnologic şi al administraţiei locale. În prezent, dezvoltă şi supraveghează programul de incubare de afaceri din Oradea, cu scopul de a susţine, stimula şi finanţa noile startup-uri tehnologice. AGERPRES/(A, AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci
Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA
Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie
Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali
CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo
UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice
Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb
Fermierii pot depune cereri de sprijin pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă în 2025
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență în vederea compensării pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), &i
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a șase companii spaniole de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania franceză Airbus Atlantic intenționează să preia șase companii din Spania, furnizori de piese componente pentru fuzelaje și aripi de aeronave, potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Astfel, Airbus Atlantic S.A.S. va prelua companiile Mecanizaciones Aeronauticas S.A.,
Construcțiile au generat aproape întreaga creștere economică a României în 2025; economia e vulnerabilă (analiză)
Sectorul construcțiilor a contribuit cu 0,7 puncte procentuale la creșterea economică de 0,8% înregistrată de România în 2025, în timp ce industria nu a avut nicio contribuție, iar consumul populației a avansat modest, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Anul 2025 a fost avertismentul pe care nu l-am luat &i









