Fitch înrăutăţeşte perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă

Fitch Ratings a confirmat la "BBB minus" ratingul României pe termen lung în valută, dar a înrăutăţit perspectiva atribuită de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Următoarea revizuire programată de Fitch pentru ratingul României era în februarie 2025, dar agenţia crede că evoluţiile din ţară justifică o astfel de deviere de la calendar.
Revizuirea perspectivei reflectă incertitudinile politice, care afectează perspectivele fiscale, un Parlament mai divizat, majorarea datoriei publice şi deficitul bugetar ridicat, se arată în comunicat. Conform Fitch, incertitudinile politice au ajuns la un nivel ridicat şi evaluarea agenţiei este că probabil ele vor avea un efect advers semnificativ asupra consolidării fiscale.
Alegerile parlamentare au avut ca rezultat un Parlament mai divizat, cu o creştere a extremei drepte, a partidelor anti-UE, reflectând polarizarea sporită a societăţii româneşti. O nouă coaliţie de guvernare pro-europeană de patru partide va fi probabil formată înainte de finalul lui 2024. Totuşi, durabilitatea unei astfel de coaliţii este nesigură, iar noile alegeri prezidenţiale, programate probabil cel mai devreme în martie 2025, vor menţine incertitudinile politice ridicate, şi probabil vor amâna implementarea măsurilor de consolidare fiscală, se menţionează în documentul agenţiei de evaluare financiară.
Fitch estimează că deficitul general guvernamental al României va urca la 8,2% din PIB în 2024, peste estimarea Fitch din august, de 7,2% din PIB, peste ţinta anterioară a Guvernului (5% din PIB) precum şi peste valoarea de 6,5% din PIB în anul 2023 fiscal. Deteriorarea fiscală mai mare decât se estima reflectă în principal creşterea rapidă a cheltuielilor, inclusiv majorările salariale din sectorul public şi ale pensiilor înainte de alegeri, nefinanţate. Impactul deplin al majorării pensiilor din septembrie 2024 se va adăuga anul viitor presiunilor fiscale, făcând viitoarea consolidare chiar şi mai dificilă, se arată în comunicat.
Deşi Fitch aprecia că anul viitor va începe consolidarea fiscală, agenţia a revizuit estimarea privind deficitul general guvernamental al României la 7,5% din PIB în 2025 şi 6,8% în 2026, mai mult decât dublu faţă de media pentru ţările cu rating "BBB", de 3,2% din PIB în 2025-2026. În opinia Fitch, consolidarea fiscală se va confrunta probabil cu compromisuri dificile din cauza potenţialului impact advers a creşterii economice deja reduse şi a riscului ca volatilitatea de pe pieţe să ducă la majorarea costurilor cu dobânzile, slăbind şi mai mult poziţia fiscală.
Deficitul bugetar mai ridicat va duce la o rapidă creştere a datoriei publice ca procent din PIB pe termen mediu. Previziunile Fitch indică o creştere mai accentuată a traiectoriei datoriei comparativ cu anii precedenţi, deoarece deficitele primare rămân ridicate şi creşterea nominală încetineşte semnificativ. În scenariul de bază al agenţiei, datoria generală guvernamentală ca procent din PIB va creşte de la 49% în 2023 la 62% în 2026, peste media pentru ţările cu rating "BBB" de 56%, şi va continua să crească semnificativ, la aproximativ 70%, până în 2028.
Deficitul de cont curent actual (CAD) ar urma să ajungă la 8% din PIB în 2024, de la 7,3% din PIB în 2023, în timp ce media pentru ţările cu rating "BBB" este de doar 1% din PIB, făcând din România un caz excepţional. Performanţa slabă la export din 2024 subliniază provocările legate de competitivitatea externă ale economiei României. Datoria externă netă va creşte de la 12% din PIB în 2023 la 20% din PIB în 2026, peste media pentru ţările cu rating "BBB" de 3% din PIB.
Una din ancorele cheie ale politicii economice a României este conformarea cu cadrul UE, dar acum Guvernul are ca obiectiv ieşirea din procedura de deficit excesiv (EDP) doar în 2031, prin aducerea deficitului sub 3% din PIB. Analiza Fitch indică faptul că a slăbit substanţial credibilitatea ancorei fiscale pe termen mediu, din cauza cheltuielilor nefinanţate şi a derapajelor fiscale repetate. Fitch consideră că incertitudinea politică amplifică aceste riscuri.
Economia a încetinit gradual în 2024, iar în trimestrul trei creşterea anuală a PIB-ului a fost de minus 0,3%, în termeni ajustaţi sezonier. Exporturile au fost în mod special slabe în 2024, în timp ce a crescut consumul gospodăriilor, pe fondul majorării veniturilor, alimentate de orientarea fiscală relaxată. Deşi România a avut o creştere solidă înaintea pandemiei, media centrată a creşterii PIB-ului este de doar 1,5% în 2024, faţă de media pentru ţările cu rating "BBB" de 3,3%. În acest context, Fitch se aşteaptă la o creştere a economiei în 2025 şi 2026 de 1,4% şi, respectiv, de 2,2%.
Printre factorii care, în opinia Fitch, ar putea duce la retrogradarea ratingului, se află continuarea creşterii rapide a datoriei guvernamentale pe termen mediu, pe fondul eşecului implementării măsurilor care susţin o consolidare fiscală credibilă şi susţinută, sau o creştere economică slabă, şi efecte negative la adresa stabilităţii macroeconomice, de pe urma şocurilor politice.
Printre factorii, care în opinia Fitch, ar putea duce la îmbunătăţirea ratingului, se află o consolidare fiscală mai mare decât cea proiectată, care să sprijine stabilizarea nivelului datoriei ca procent din PIB pe termen mediu, reducerea gradului de îndatorare externă şi a riscurilor la adresa finanţării externe, în urma îmbunătăţirii structurale a actualei situaţii a contului curent.
Ratingul aferent datoriei guvernamentale a României a fost reconfirmat la finele lunii august de către Fitch la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Finanţelor, transmis pe 31 august, decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de statutul de membru al Uniunii Europene şi de intrările de capital de la Uniunea Europeană care susţin convergenţa reală a veniturilor, finanţele externe şi stabilitatea macroeconomică a ţării, precum şi de evoluţia pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţă şi dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare faţă de ţările din aceeaşi categorie de rating ("BBB"). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MIPE: 160 milioane euro pentru sprijinirea tinerilor care ies din sistemul de protecție specială și a vârstnicilor
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat în consultare publică două apeluri de proiecte care vizează sprijinirea tinerilor care ies din sistemul de protecție specială, precum și a vârstnicilor care au nevoie de îngrijire la domiciliu, a anunțat joi ministrul de resort, Marcel Boloș. Astfel, pentru tine
ANPC a dat amenzi de 186.000 lei unor comercianți de produse cosmetice
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de 186.000 lei unor comercianți de produse cosmetice, în urma controalelor efectuate joi în acest sector de activitate, a anunțat instituția. Autoritatea derulează, în perioada 27 februarie - 3 martie 2025, o serie de controale referitoare la respectare
Rata șomajului a urcat la 3,38% în luna ianuarie 2025
Rata șomajului înregistrat la nivel național, la sfârșitul lunii ianuarie 2025, a fost de 3,38%, numărul total de șomeri fiind de 269.165 de persoane, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). În luna decembrie 2024, rata șomajului la nivel național a fost de 3,28%. Din totalul șomer
Burduja: Avem șanse ca în ianuarie 2027, sau poate mai devreme, să beneficiem de gazul din Neptun Deep
România are șanse ca în ianuarie 2027 sau poate chiar puțin mai devreme să beneficieze de gazul din Neptun Deep, iar țara noastră va putea să exporte, în condițiile în care producția va crește cu 75 - 100%, a afirmat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la briefingul de la finalul ședinței de Guvern. Duminică, min
Ministerul Finanțelor a atras, joi, 500 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 122 luni, la un randament mediu de 7,33% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 500 de
Prejudiciu de peste 52 milioane de lei, identificat la o grupare de cinci societăți interconectate
O grupare de cinci societăți interconectate a prejudiciat bugetul de stat cu peste 52 milioane de lei, în urma efectuării unor achiziții intracomunitare de bunuri alimentare fără plata taxelor datorate la bugetul de stat, a anunțat, joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'În urma monitorizării tranzacțiilor intr
TPBI: Autobuzele de pe linia 226 vor opri și în stația 'Piața Rahova', începând de sâmbătă
Autobuzele liniei 226 vor opri, începând de sâmbătă, 1 martie, și în stația 'Piața Rahova', a anunțat, joi, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). 'Începând de sâmbătă, 01.03.2025, autobuzele liniei 226 vor opri și în stația 'Piaț
BERD a revizuit în scădere la 1,8% estimările privind creșterea economiei românești în acest an
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a revizuit semnificativ estimările privind evoluția economiei românești, atât în 2024 cât și în 2025, prognozând că ritmul de creștere va reveni aproape de potențial abia în 2026, potrivit raportului publicat joi de instituția financiară internațională.
Burduja, despre scumpirile Hidroelectrica: Recomand românilor să verifice constant site-ul ANRE, să aleagă cea mai mică ofertă
Hidroelectrica va respecta prevederile ordonanței adoptate joi de Guvern și plafoanele impuse prin textul actului normativ, iar pentru cele mai bune oferte, românii trebuie să verifice constant site-ul ANRE, deoarece astfel vor determina prețuri cât mai mici pentru toți cei ceilalți consumatori, a afirmat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la brie
Burduja: UE să privească spre țările care nu au constrângeri de mediu și bariere economice
Uniunea Europeană trebuie să privească spre alte piețe și spre țări care subvenționează masiv prețul gazului și care nu au constrângeri, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Palatul Victoria, după ședința de guvern de joi. 'UE nu trebuie să se uite la Statele Unite, ci la alte piețe de unde vin produse în Rom&ac
Matei(MF): Deficitul bugetar din ianuarie nu prezintă un semnal că ținta anuală a Guvernului este sub semnul întrebării
Deficitul bugetar înregistrat în luna ianuarie nu prezintă un semnal că ținta anuală a Guvernului este sub semnul întrebării, a declarat Dan Matei, director în cadrul Ministerului de Finanțe, la o conferință de specialitate. 'În bază de comparație ianuarie 2024, anul acesta este unul care a debutat, zic eu, pe
Lazea: Dacă SUA într-adevăr va pune tarife de 25% pe toate mărfurile o să fim afectați și noi
România nu a fost afectată până în prezent de tarifele impuse de SUA la oțel și aluminiu, dar aplicarea unui tarif vamal de 25% pentru toate mărfurile ne-ar afecta, susține economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea. 'Până acum, tarifele care s-au aplicat la oțel și la aluminiu nu ne-
Burduja: Romgaz va face o evaluare a performanței CA al Depogaz;sunt convins că vor fi luate cele mai dure măsuri
Romgaz, care deține compania Depogaz, va face o evaluare a performanței Consiliului de Administrație al companiei și a altor direcții din cadrul acesteia pentru că este nevoie de explicații pentru a vedea de ce a decis să extragă gaze, în special în luna noiembrie, depășind prevederile contractuale, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Poșta Română a obținut certificarea ce atestă implementarea unui sistem eficient de management anti-mită
Compania Națională 'Poșta Română' a obținut certificarea ce atestă implementarea unui sistem eficient de management anti-mită, o premieră în istoria liderului serviciilor poștale și de curierat din România, a anunțat joi operatorul poștal național. 'În data de 29 ianuarie 2025, Poșta Română a primit ce
BCR finanțează cu 5 milioane de lei ONG-ul Help Autism
BCR acordă o finanțare sub forma unui credit de capital de lucru, în valoare de 5 milioane de lei, organizației non-guvernamentale Help Autism, a anunțat banca, printr-un comunicat. Finanțarea va fi utilizată pentru a acoperi costurile aferente activității curente și a susține strategia de dezvoltare a asociației pentru acest an.