Câciu: O nouă tranşă de 250 lei va fi virată în august unui număr de aproximativ 2,6 milioane de persoane

Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, pe pagina sa de Facebook.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt: persoanele - copii şi adulţi - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
"Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde", a precizat ministrul. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tentative de fraudă de tip spoofing în numele Băncii Naționale a României
Banca Națională a României avertizează cu privire la intensificarea tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a instituției bancare în vederea obținerii de date personale sau pentru efectuarea unor acțiuni care pot duce la tranzacții financiare bazate pe informații false.
ANRE propune o garanție de 30% din valoare pentru contractele încheiate pe piețele de energie electrică
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a publicat joi, în consultare publică, un proiect de Ordin privind introducerea pentru contractele încheiate pe piețele de energie electrică a unei garanții sub forma unui procent din valoarea contractelor, propunerea fiind ca această garanție fie de 30%, a declarat, într-o conferință
Burduja: ONG-uri de mediu încearcă să blocheze printr-o nouă acțiune în justiție proiectul Neptun Deep
ONG-uri de mediu încearcă să blocheze printr-o nouă acțiune în justiție, complet nemotivată, proiectul Neptun Deep, care va scoate România și întreaga regiune din dependența energetică față de Rusia, a anunțat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Nu cedăm! Astăzi nu voi vorbi ca ministru sau ca om politic.
DISB2025/Negrescu: România are toate argumentele să devină unul dintre liderii digitalizării europene
România are toate argumentele să devină unul dintre liderii digitalizării europene și faptul că, astăzi, discutăm despre blockchain, securitate, infrastructură și Inteligență Artificială ne arată că nu mai suntem doar spectatori la revoluția digitală, a declarat, joi, vicepreședintele Parlamentului European (PE), Victor Negrescu, într-un mesaj video trans
Creșteri de până la 4,6% ai indicilor bursieri, la începutul ședinței de joi de la BVB
Bursa de Valori București (BVB) a început în creștere pe toți indicii ședința de joi, iar rulajul se cifra, după 15 minute de la deschidere, la 13,343 milioane de lei (2,68 milioane euro), din care 11,71 milioane lei (2,35 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de comp
DISB2025/Anca Dragu: Finanțele digitale nu mai sunt doar un trend, ci o realitate prezentă
Finanțele digitale nu mai sunt doar un trend, ci o realitate prezentă, și înseamnă comisioane mai mici, acces mai ușor, viteză mai mare și productivitate sporită, a declarat, joi, la evenimentul la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. 'Prezența unui guvernator al unei
DISB2025/Ivan: Peste 30 de servicii publice vor fi disponibile până la sfârșitul anului 2025, prin Cloud-ul guvernamental
Cloud-ul guvernamental al României va pune la dispoziția cetățenilor peste 30 de servicii publice până la sfârșitul acestui an, a anunțat, joi, la evenimentul la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan. 'Modul în care vrem să
DISB2025/Vevera (ICI București): Tehnologia blockchain devine mai complexă și avem nevoie de oameni calificați care să o înțeleagă
Tehnologia blockchain oferă atât un potențial incredibil, cât și noi provocări în materie de reglementare și aplicare, iar pe măsură ce această tehnologie devine mai complexă, avem nevoie de oameni calificați care să o înțeleagă, a declarat, joi, la evenimentul la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, directorul general al Institutu
INS: Sporul natural al populației României s-a menținut negativ și în a doua lună a anului
Numărul nașterilor și cel al deceselor, înregistrate în februarie 2025, au scăzut atât față de perioada similară a anului trecut, cât și comparativ cu luna precedentă, iar sporul natural s-a menținut negativ, la minus 10.559 de persoane, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform st
INS: Produsul intern brut a crescut în 2024 cu 0,8% față de anul anterior
Produsul intern brut estimat pentru anul 2024 a fost de 1.760,11 miliarde de lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,8% față de anul 2023, informează joi Institutul Național de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, PIB a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6%, comparativ cu trimestrul III 2024,
Bucureștenii sunt așteptați la Târgul de Florii din curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă
Producători și procesatori care dețin atestate de produse tradiționale și produse obținute conform unei rețete consacrate, montane sau sunt înregistrați pe sisteme de calitate europene participă, începând de joi, 10 aprilie, până sâmbătă, 12 aprilie, la Târgul de Florii, care se va desfășura în curtea Ministerului Agriculturi
Burduja: Încă 20 MW pentru energia României, din PNRR; o confirmare că banii europeni pot fi folosiți cu cap
Fondurile din PNRR energizează România, peste 600 MW noi pentru producția de energie verde fiind deja finalizați și puși în funcțiune pentru sistemul energetic românesc, a anunțat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi a fost inaugurat unul dintre aceste proiecte, cu totul și cu totul special: un nume r
Fechet: Și persoanele mai puțin familiarizate cu calculatorul trebuie să aibă o șansă de a beneficia de 'Casa Verde Fotovoltaice'
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, vrea ca înscrierea în Programul 'Casa Verde Fotovoltaice' să fie accesibilă și persoanelor mai puțin familiarizate cu laptopul sau calculatorul. El a menționat, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că până acum înscrierea în program a fost 'mai mult
Boloș: Asigurăm continuarea a 18 proiecte esențiale care vor aduce gaz în locuințele a peste 44.000 de familii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat miercuri cu reprezentanții autorităților locale actele adiționale la 18 proiecte aferente sistemelor de transport al gazelor naturale, de care vor beneficia peste 44.000 de familii. 'Peste 44.000 de familii vor avea gaz în casă datorită faptului că am reușit, după un an și jumăta
Bușoi (Ministerul Energiei): Prin PNRR am finanțat 269 de proiecte pentru producție de electricitate din surse regenerabile
Ministerul Energiei este extrem de hotărât să susțină dezvoltarea capacităților de producție din surse regenerabile și dezvoltarea tehnologiilor verzi în România, o bună parte din aceste proiecte fiind finanțate cu bani europeni, a afirmat miercuri Cristian-Silviu Bușoi, secretar de stat în cadrul ministerului de resort, cu ocazia deschiderii