Inteligenţa artificială reprezintă cea mai mare îngrijorare pentru specialiştii în securitate IT (studiu)

Peste jumătate (57%) dintre specialiştii în securitate IT, chestionaţi cu ocazia unui studiu global efectuat de Bitdefender, au susţinut că s-au confruntat cu o breşă de securitate sau o scurgere de date pe parcursul ultimelor 12 luni, ceea ce indică o creştere cu 6% comparativ cu 2023, şi aproape toţi respondenţii (96%) au considerat avansul inteligenţei artificiale generative (GenAI) o ameninţare.
De asemenea, peste o treime (36%) au spus că utilizarea tehnologiilor AI pentru manipularea sau crearea de conţinut fals de tip deepfake constituie o ameninţare foarte serioasă, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
În acelaşi timp, menţionează sursa citată, 74% dintre cei intervievaţi s-au declarat încrezători în abilităţile colegilor de departament de a identifica un atac de tip deepfake audio sau video, în timp ce doar 21% şi-au manifestat îndoiala că ar fi capabili de a le depista.
Studiul mai arată că aproape trei sferturi dintre specialiştii IT (74%) au remarcat o creştere a gradului de sofisticare al atacurilor de tip phishing, care se află pe primul loc în topul ameninţărilor de securitate (33%). Pe locul doi se află vulnerabilităţile software şi ameninţările zero-day (32%), urmate de atacurile de tip ransomware (29%).
În ceea ce priveşte ameninţările tot mai complexe care vizează mediile cloud, 39% dintre respondenţi s-au declarat îngrijoraţi de politicile de gestionare a identităţii şi accesului (IAM), urmate de riscurile de conformitate (38%).
Printre principalele probleme identificate la nivelul organizaţiei se numără respectarea conformităţii reglementărilor din domeniu (28%), extinderea capacităţilor pe mai multe medii (27%) şi incompatibilitatea cu alte soluţii de securitate (25%).
Totodată, potrivit rezultatelor din studiu, mai puţin de jumătate dintre specialiştii IT (45%) au susţinut că efectuează audituri şi evaluări în mod constant, în timp ce 57% dintre ei că realizează aceste monitorizări ale riscurilor la nivel intern, iar 42% că apelează la serviciile unor experţi.
O altă provocare care continuă să persiste în domeniul securităţii cibernetice este cea legată de lipsa de resurse umane. Astfel, trei din cinci specialişti în securitate IT (64%) au spus că intenţionează să-şi schimbe locul de muncă în următoarele 12 luni (un procent cu un sfert mai mare faţă de rezultatele studiului de anul trecut). Acest aspect este corelat cu faptul că 70% dintre ei au susţinut că este necesar să lucreze în weekenduri din cauza provocărilor de securitate pe care compania lor le întâmpină.
"Indiferent de industrie, companiile se confruntă cu provocări nemaiîntâlnite cauzate de creşterea suprafeţei de atac, a vulnerabilităţilor zero-day, a configuraţiilor greşite din cloud şi a noilor ameninţări generate de AI. Rezultatele acestui studiu evidenţiază necesitatea unei abordări de securitate cibernetică care include prevenirea ameninţărilor, protecţie, detecţie şi răspuns la incidente în toate mediile, inclusiv la nivelul infrastructurii cloud, a serviciilor şi a lanţurilor de aprovizionare. Obiectivul unei securităţi cibernetice eficiente nu este doar stoparea atacurilor, dar şi scăderea riscurilor şi optimizarea resurselor (oameni şi tehnologii) pentru a reduce presiunea asupra echipelor de securitate", a declarat Andrei Florescu, preşedinte şi general manager pentru soluţii de business în cadrul Bitdefender, citat în comunicat.
Studiul a fost realizat la comanda Bitdefender de către Censuswide pe un eşantion de peste 1.200 de profesionişti în securitate informatică, în perioada martie - mai 2024. Respondenţii lucrează în poziţii care variază de la manageri până la directori de securitate a informaţiilor (CISO), în companii cu peste 1.000 de angajaţi din Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Singapore.
Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securităţii IT, care oferă soluţii superioare de prevenţie, detecţie şi răspuns la incidente de securitate cibernetică. Ca urmare a investiţiilor susţinute în cercetare şi dezvoltare, laboratoarele Bitdefender descoperă sute de noi ameninţări informatice în fiecare minut şi validează zilnic 30 de miliarde de interogări privind ameninţările. Compania a inovat constant în domenii precum antimalware, Internetul Lucrurilor, analiză comportamentală şi inteligenţă artificială, iar tehnologiile Bitdefender sunt licenţiate către peste 180 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienţi în peste 170 de ţări şi birouri pe toate continentele. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Report de peste 3,41 milioane de euro la Joker și de 2,78 milioane de euro la Noroc, la tragerile de duminică
Un report de peste 3,41 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,78 milioane de euro, informează Loteria Româna. Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile de joi, 24
ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot