Adoptarea inteligenţei artificiale generative ar putea aduce o creştere cu 5% a PIB-ului României în următorii 10 ani (studiu)
Adoptarea AI ar putea aduce o creştere cu 5% a PIB-ului României în următorii 10 ani, în condiţiile în care aproximativ 54% dintre locurile de muncă din România vor folosi inteligenţa artificială generativă, arată un studiu realizat de o companie de consultanţă în management, publicat de Google.
"Dacă România adoptă pe plan extins inteligenţa artificială generativă, PIB-ul ar putea creşte cu 14-16 miliarde de euro în următorii zece ani, se arată în studiul "The economic opportunity of AI", comandat de Google. Cercetarea acoperă regiunea Europei Centrale şi de Est (CEE) şi analizează în detaliu patru ţări, inclusiv România", arată cercetarea realizată de Implement Consulting Group.
Conform sursei citate, potenţialul avans de 14-16 miliarde de euro al PIB-ului României corespunde unei creşteri de 5% şi este în principal determinat de o creştere a productivităţii muncii pentru mai mult de jumătate dintre angajaţii din România, de timpul câştigat prin automatizarea unor sarcini şi investirea acestei resurse în activităţi generatoare de valoare.
"O amânare de cinci ani în adoptarea acestui tip de tehnologie ar putea reduce avansul potenţial al PIB-ului României la plus 1%", susţin autorii studiului.
În ceea ce priveşte implicaţiile asupra locurilor de muncă, se estimează că inteligenţa artificială generativă va avea un impact asupra a până la 4,5 milioane de locuri de muncă din România.
"Se aşteaptă ca AI să aducă îmbunătăţiri în cazul a peste jumătate dintre locurile de muncă din România (54% sau 4,2 milioane), prin automatizarea unei părţi limitate din sarcinile acestora şi prin ajutorul oferit în crearea de conţinut (text, cod şi imagini), prin susţinerea acestora în rezolvarea a unor probleme complexe şi contribuind la designul produselor. În cazul unei mici părţi a locurilor de muncă din România (4% sau 0,3 milioane), peste jumătate din sarcini ar putea fi automatizate prin utilizarea inteligenţei artificiale generative", mai arată cercetarea.
Cu toate acestea, noile locuri de muncă în economia bazată pe inteligenţă artificială ar putea să le înlocuiască pe cele pierdute în urma automatizării. Aproximativ 42% dintre locurile de muncă din România nu vor fi afectate de adopţia AI, arată studiul.
Referitor la impactul sectorial, rolul complementar al inteligenţei artificiale generative predomină în cele mai multe dintre industrii; este de aşteptat ca majoritatea ocupaţiilor să utilizeze acest tip de tehnologie pentru a îmbunătăţi capacităţile umane.
Spre deosebire de automatizările anterioare, cum ar fi roboţii, inteligenţa artificială generativă are capacitatea de a spori productivitatea în sectorul de servicii, arată cercetarea.
"În România, cele mai mari creşteri de productivitate sunt aşteptate în serviciile de afaceri bazate pe cunoaştere şi domeniul public, cu un avans de 1,4-1,5 puncte procentuale anual în perioada de vârf. În ciuda unei estimări mai reţinute a avansului productivităţii anuale, de 0,8 puncte procentuale în perioada de vârf, sectorul producător din România are un potenţial economic ridicat, în special datorită dimensiunii sale, de 20% din valoarea adăugată brută", conform studiului.
În ceea ce priveşte gradul de pregătire în AI, studiul Google arată că doar 4% dintre companiile din CEE şi 2% dintre cele din România au adoptat cel puţin un tip de tehnologie AI în 2023, faţă de media de 8% în UE.
Cu toate acestea, 40% dintre întreprinderile din România plănuiesc să investească în automatizarea bazată pe AI în următorii cinci ani. Principalul obstacol în calea adoptării AI, menţionat de 61% dintre companiile din CEE, este costul instrumentelor AI.
În ansamblu, CEE este în urma mediei UE şi a liderilor globali pe toţi factorii de adoptare şi trebuie să valorifice beneficiile AI prin strategii guvernamentale direcţionate, investiţii în abilităţi şi educaţie în domeniu, sprijin pentru inovaţia locală şi iniţiativele comerciale în domeniul AI.
Implement Consulting Group este o companie scandinavă de consultanţă în management, fondată în 1996, cu peste 1700 de consultanţi în Scandinavia, Germania, Elveţia şi Statele Unite ale Americii. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți, cu un rulaj de 60,848 milioane de lei (12,227 milioane euro). Cele mai lichide titluri au fost ale Bursei de Valori București, cu schimburi de aproape 7,351 milioane de lei, urmate de acțiunile BRD-Groupe Societe
Peste 1,306 milioane de posturi erau ocupate în instituțiile și autoritățile publice, în noiembrie 2024 (Ministerul Finanțelor)
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în noiembrie 2024, de 1.306.197, cu 5.900 mai multe comparativ cu luna anterioară, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Peste 64% dint
Boloș: În Consiliul ECOFIN a fost aprobat Planul Bugetar-Structural al României
Planul Bugetar-Structural al României a fost aprobat în Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), alături de planurile altor 20 de state membre, a anunțat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. ''Vestea zilei! În Consiliul ECOFIN a fost aprobat Planul Bugetar-Structural al Rom
Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de aproape 130 de milioane de lei, în 2024 (raport)
Comisarii de mediu au efectuat, anul trecut, 47.566 de inspecții în domeniul controlului poluării și în cel al biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate, în creștere cu 7,05% față de 2023, iar amenzile aplicate s-au ridicat la valoarea de 129,074 milioane de lei, reiese din raportul de activitate al Gărzii Naționale de Mediu (GNM
Târg de produse agroalimentare românești, de Ziua Unirii Principatelor, în curtea Ministerului Agriculturii
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui în curtea instituției, între 23 -25 ianuarie 2025, un târg pentru promovarea produselor agroalimentare românești, cu ocazia sărbătoririi ''Zilei Unirii Principatelor Române - 24 ianuarie'', informează ministerul. Expozanții prezenți la
Negrescu (consultant economic): Alegerea lui Trump, o oportunitate pentru România; putem reconstrui relațiile economice cu investitorii americani
Alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii reprezintă o oportunitate pentru România, fiind un moment T0 de la care putem reconstrui relațiile economice cu investitorii americani, neglijate în ultimii ani, susține consultantul economic Adrian Negrescu. 'Alegerea lui Trump reprezintă o oportunitat
Hanga: În 2024, am înregistrat un nou maxim în ceea ce privește numărul de tranzacții la bursă, respectiv 2,6 milioane
Bursa de Valori București a înregistrat în 2024 cel mai mare număr de tranzacții, respectiv 2,6 milioane, în creștere cu 32% față de anul anterior, a declarat marți președintele BVB, Radu Hanga, la ceremonia de listare pe Bursă a emisiunii de obligațiuni a companiei Autonom. 'Privind înapoi la 2024, capitalizarea de piață a companii
ANOFM: 97 programe de formare profesională vor începe în februarie, la nivel național
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în februarie, 97 programe de formare profesională pentru 1.418 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București. Programele de formare profesională cu ce
Evoluție mixtă a indicilor bursieri în deschiderea ședinței de marți
Indicii Bursei de Valori București înregistrau o evoluție mixtă la începutul ședinței de marți, iar rulajul se cifra la 8,022 milioane de lei (1,612 milioane euro) după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,01%, iar indicele BET-Plus,
UPDATE Traficul aerian de pasageri pe aeroporturile din România a crescut în 2024 cu circa 6%
Traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului 2024 a crescut cu aproape 6% față de 2023 și cu 12% față de 2019, informează Asociația Aeroporturilor din România (AAR). Potrivit unui comunicat al AAR, transm
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor: CSALB a fost eliminată de pe lista entităților de soluționare alternativă a litigiilor
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) a fost eliminat de pe lista entităților de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) din România, iar până la clarificarea situației juridice a acestei instituții consumatorii se pot adresa în continuare cu încredere Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescătorii de animale
Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata a peste 39,7 milioane lei ca ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), anunță instituția într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Cererile de plată sunt aferente serviciilor prestate în luna septembrie 2024 și trimestru
Producția de țiței a României a scăzut cu 4,2% în primele 11 luni din 2024; importurile s-au majorat cu 10,8%
România a produs, în primele 11 luni din 2024, o cantitate de țiței de aproape 2,456 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 106.500 tep mai mică (-4,2%) față de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de țiței au totalizat, în perioada menționată,
Ministrul Finanțelor participă marți la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, participă marți, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare, potrivit reprezentanților ministerului. Conform informațiilor publicate pe site-ul Consiliului European, cu această ocazie, Președinția poloneză își va prezenta programul de lucru în domeniul afacerilor economice și financia
ASFR se străduiește de doi ani să revizuiască un ordin din 1986 pentru sancționarea ceferiștilor care au consumat alcool
Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR) face eforturi pentru a revizui un Ordin din 1986, în vederea sancționării consumului de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive de către ceferiști și personalul de la metrou. Într-o ședință de consultare cu conducerea ASFR, AGIFER, cu reprezentanții Ministerului Transpor