Fechet: Am digitalizat cea mai mare parte a proceselor de interacţiune cu cetăţenii, dar mai e mult de muncă
Procesele prin care interacţionăm cu cetăţenii au fost digitalizate în cea mai mare parte, dar în acelaşi timp, trebuie să admit că mai avem foarte mult de muncit în ceea ce priveşte trasabilitatea masei lemnoase, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Mircea Fechet, la cea de-a 7-a ediţie a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), parte a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2024.
"Colectăm în fiecare zi milioane sau zeci de milioane de date, fie prin platformele Administraţiei Fondului pentru Mediu, fie prin sistemele de trasabilitate a deşeurilor, fie prin sistemul SUMAL 2.0 cu care monitorizăm tot ce înseamnă management forestier în România, facilitarea unei interacţiuni mai simple cu cetăţeanul, un alt element cheie unde încercăm să folosim digitalizarea. Vreau să ştiţi că la AFM, spre exemplu, atunci când evaluăm dosarele de la Programul "Rabla", câţiva colegi aveau ca sarcină de serviciu să care sacii cu documente de la parterul instituţiei la etajele superioare, pentru că aşa se făceau lucrurile. La fel cum, înaintea lansării oricărui program de finanţare, erau şiruri întregi de maşini de la diferite primării care aşteptau ore întregi să aibă un număr de înregistrare cât mai mic pentru a avea prioritate în evaluarea acestor proiecte de finanţare. Dar probabil cel mai extrem exemplu se referă la certificatul fiscal pe care îl solicitai în baza unei cereri scrise pe care, după ce-l obţineai, trebuia să-l pui într-un dosar alături de multe alte documente, pentru a putea beneficia de o finanţare. Toate aceste lucruri nu mai există. Astăzi putem spune că am digitalizat cea mai mare parte a proceselor prin care interacţionăm cu cetăţenii, dar în acelaşi timp, trebuie să admit că mai avem foarte mult de muncit în ceea ce priveşte trasabilitatea masei lemnoase", a afirmat Fechet.
Demnitarul a adăugat că, prin intermediul colaborării cu Google, s-a reuşit evaluarea unui aviz de transport de masă lemnoasă în mai puţin de o secundă.
"Avem un parteneriat la Ministerul Mediului cu cea mai bună sau una dintre cele mai performante companii din lume în procesare a imaginilor digitale. E vorba despre Google, nu-i niciun secret. Am reuşit să evaluăm toate avizele de transport de masă lemnoasă din luna noiembrie a anului trecut. Acest lucru s-a făcut folosind mai puţin de o secundă pentru evaluarea fiecărui aviz. Şi dacă în trecut colegii de la Garda Forestieră dădeau click după click, probabil stricau un mouse în fiecare săptămână pentru a verifica manual toate fotografiile încărcate în SUMAL şi pentru a identifica acele transporturi suspecte, lucrul acesta s-a făcut în 0,64 secunde pentru fiecare aviz de transport. Folosind inteligenţa artificială, această companie a putut să ne pună la dispoziţie mii de situaţii suspecte", a spus şeful de la Mediu.
Fechet a subliniat faptul că îşi doreşte foarte mult ca, în viitor, inteligenţa artificială să fie parte acestui proces "în care să avem un mediu mai curat şi să avem păduri mai sănătoase".
"Mâine, (joi, 18 aprilie 2024, n.r.) sper să putem semna în sfârşit contractul de achiziţie publică de servicii pentru monitorizarea pădurilor României folosind hărţi satelitare. Suntem foarte aproape de a atribui contractul pentru monitorizarea video a fondului forestier naţional folosind camere video inteligente, la fel cum vom folosi tehnologia LiDAR pentru managementul forestier din România. Toate aceste lucruri despre care am vorbit mai devreme sunt finanţate într-un parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru că folosim bani din PNRR pentru digitalizarea Ministerului Mediului", a menţionat oficialul de la Mediu.
ICI Bucureşti organizează, în perioada 16 - 18 aprilie, la Palatul Parlamentului, evenimentul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), în cadrul căruia au loc atât cea de-a 7-a ediţie a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), cât şi cea de-a 3-a ediţie a Conferinţei Internaţionale privind Diplomaţia Cibernetică (ICCD).
În timp ce dezbaterile din cadrul CIP Forum se axează pe integrarea blockchain pentru combaterea atacurilor cibernetice, lansarea Muzeului NFT al ICI Bucureşti şi paneluri dedicate rolului femeilor în inovaţie şi societate, ICCD analizează conexiunea dintre tehnologie şi relaţiile internaţionale, agenda cuprinzând teme precum consensul global asupra politicilor digitale, consolidarea alianţelor regionale de securitate cibernetică şi strategii proactive privind dezinformarea. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa
Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim
România a intrat într-o 'furtună financiară' din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, în lipsa unor planuri și soluții pentru a evita efectele inflației și ale creșterii dobânzilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. 'Am intrat, din păcate, într-o fur
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif
Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026 (sondaj)
Antreprenorii români consideră, în proporție de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 față de anul trecut, 34,9% dintre ei susținând că acesta s-a deteriorat foarte mult, în timp ce 15,5% spun că a rămas la fel iar 3,1% că s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IMM România, dat vineri publicității.
Petrescu (ASF): Piața de capital din România a câștigat dimensiune; următorul pas este să transformăm această creștere în profunzime
Piața de capital din România a câștigat dimensiune, iar următorul pas este transformarea acestei creșteri în profunzime, prin mai multe companii listate, o lichiditate mai bună, o bază mai largă de investitori și instrumente financiare mai diverse, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Pia
Poșta Română își deschide porțile pentru public pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza, pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea l












