ANPC: Campanie de informare şi verificare a pregătirilor pentru minivacanţa de 1 Mai, în zonele turistice din România

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va începe o serie de acţiuni pentru consiliere şi control în rândul operatorilor economici din zonele turistice ale ţării, în cadrul campaniei de acţiuni premergătoare minivacanţei de la începutul lunii mai.
ANPC a iniţiat o întâlnire cu profesioniştii direct implicaţi în derularea sejurului, la care au participat vicepreşedintele Sebastian Hotca şi directorul general Paul Anghel, din partea instituţiei, George Borună, director în cadrul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, şi reprezentanţii industriei HoReCa, precum şi cei ai reţelelor de distribuţie de carburanţi din România.
"Conducerea ANPC a anunţat că, pentru a se asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate, în sezonul de vacanţă, cu atât mai mult cu cât, la începutul lunii mai este posibil un aflux considerabil de turişti, va începe, în perioada următoare, o serie de acţiuni pentru consiliere şi control, a operatorilor economici din zonele turistice ale ţării şi au reamintit importanţa procedurii pe care ANPC o are în desfăşurare, încă de la sfârşitul anului 2022 - cea de control voluntar, dar şi etapele acesteia", se precizează într-un comunicat al ANPC.
Instituţia aminteşte, totodată, care sunt etapele de urmat pentru iniţierea controlului voluntar: depunerea unei cereri către comisariatul judeţean pentru protecţia consumatorului (CJPC) pe raza căruia are sediul social compania; cererea trebuie să conţină datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, adresa sediului social şi a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activităţii prestate; CJPC-ul căruia i-a fost adresată cererea va comunica data vizitei pe care o va realiza echipa de comisari la operatorul economic care a depus solicitarea şi, în măsura în care este finalizată, şi fişa de control care va conţine obiectivele acţiunii de verificare.
În urma acestei acţiuni, operatorul economic care a făcut cererea nu va fi amendat contravenţional, în cazul în care comisarii vor constata neconformităţi, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuţie, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de ANPC. După ce va fi constatată aducerea la conformitate a deficienţelor, ANPC va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica această stare de fapt. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Patiserii vor 'coace' mai puțini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producție pleacă la export
Patiserii estimează că vor 'coace' mai puțini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate după eliminarea facilităților fiscale în industria alimentară, dar și a adaosurilor comerciale ridicate practicate de unii comercianți. 'Anul acesta credem că facem mai puțini cozonaci deoarece costuri
FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanță pe card
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea voucherelor de vacanță pe card, după adoptarea de către Guvern a mecanismului de decontare a voucherelor de vacanță. Astfel, un angajat poate primi voucherele de vacanță pe card dacă semnează o declarație
Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale, chiar dacă în prima și a doua zi de Paște vom produce mai multă energie electrică decât necesarul de consum. 'Transmit din capul locului ceea ce specialiștii mi-au transmis: nu există ri
ANRE a acordat autorizația de înființare pentru Centrala de la Mintia, cu o capacitate totală de peste 1.677 MW
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a emis autorizația de înființare pentru o centrală electrică cu ciclu combinat la Mintia, cu o capacitate totală de 1.677,12 MW, a anunțat miercuri autoritatea. ''Este cea mai mare autorizație de înființare pentru o singură locație aprobată până &
Bursa de Valori București a închis miercuri în scădere pe majoritatea indicilor
Bursa de Valori București (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toți indicii, iar rulajul a fost de 45,49 milioane de lei (9,14 milioane de euro), din care 37,07 milioane de lei (7,44 milioane de euro) au reprezentat tranzacțiile cu acțiuni. Cele mai lichide titluri au fost cele ale Banca Transilvania, cu t
Metrorex a primit finanțare în valoare de 71,58 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor de acces în rețeaua de metrou
Metrorex caută soluții de creștere a atractivității rețelei de metrou prin amplasarea unor sisteme de facilitare a accesului călătorilor în stații, în special pentru persoanele cu dizabilități sau mobilitate redusă. Potrivit unui comunicat al companiei, remis AGERPRES, joi a avut loc semnarea contractului de finanțare, în val
ASF: România face un pas decisiv spre aderarea la OCDE prin reformarea sistemului de pensii private
România face un pas decisiv spre aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) după ce Guvernul a adoptat un act normativ ce vizează modificări ale cadrului legislativ care guvernează piața pensiilor private, se arată într-un comunicat de presă al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). ''Guv
AFIR: Finanțare nerambursabilă de 84,6 de milioane de euro pentru achiziția de utilaje agricole
Un număr de 76 de proiecte vor primi finanțare nerambursabilă, în valoare de 84,6 de milioane de euro, pentru achiziția de utilaje agricole, în urma finanțării suplimentare din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Conform raportului de selecție suplimentar,
Guvernul a suplimentat cu 50 de milioane de lei bugetul ANSVSA pentru prevenirea răspândirii febrei aftoase
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, alocarea sumei de 50 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru suplimentarea bugetului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pe 2025, se arată într-un comunicat al Autorității. Fondurile sunt destinate achiziției de vaccinuri &i
Consiliul Concurenței are îngrijorări față de intenția Vodafone și Digi de a prelua Telekom
Consiliul Concurenței are o serie de îngrijorări cu privire la tranzacțiile prin care Vodafone România S.A. intenționează să preia Telekom România Mobile Communications S.A., iar Digi România S.A. anumite active ale aceleiași companii. 'Este esențial ca, în urma acestor tranzacții, calitatea serviciilor oferite consumatorilor
APCE îndeamnă prosumatorii din România care pleacă de acasă, de Paște, să oprească invertoarele
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) îndeamnă prosumatorii din România care pleacă de acasă, de Paște, să oprească invertoarele prin siguranța dedicată acestui echipament și pentru a se asigura un echilibru în sistemul energetic național. Conform unui comunicat al APCE, același apel este adre
ANSVSA: Peste o tonă de carne de miel, fără acte, oprită la intrarea în București
Inspectorii sanitari-veterinari au oprit, miercuri, intrarea în Capitală a unei cantități de peste o tonă de carne de miel, pentru care nu existau acte, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). 'În dimineața zilei de 16.04.2026, inspectorii ANSVSA, împreună cu reprezentanți ai Poliției
Hyundai Inster a fost desemnată cea mai bună mașină electrică urbană din România, în 2025
Modelul auto electric Hyundai Inster a fost desemnat, miercuri, ce mai bună mașină electrică urbană în România, la prima ediție a competiției 'Best Electric City Car 2025', organizată de Grupul de presă BestAuto, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Decernarea premiilor a avut loc în cadrul unei conferințe o
Pistol: Din luna mai, se va putea circula pe autostradă de la Curtea de Argeș la București
Circulația de la Curtea de Argeș la București se va putea face pe autostradă, din luna mai, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. 'Autostrada Sibiu - Pitești (A1): din ce în ce mai aproape de deschiderea circulației pe întreaga secțiune Pitești - Curtea de Argeș (30,35 km)! Antreprenorul italian (Webuild SPA) execută ultimele
#DreptulLaBanking: Consumatorii trebuie să verifice autenticitatea site-urilor pe care le folosesc pentru cumpărături
Consumatorii trebuie să verifice autenticitatea site-urilor pe care le folosesc pentru cumpărături, pentru a evita capcanele online, în condițiile în care, în perioada sărbătorilor, volumul tranzacțiilor online și activitatea infractorilor digitali cresc semnificativ, potrivit platformei dreptullabankin