logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Câciu: În trimestrul IV nu am avut scădere; economia românească nu este în regres

Imagine din galeria Agerpres

Economia României nu a avut o creştere însemnată în trimestrul IV al anului trecut, dar nu a avut nici scădere şi nu se află în regres, a afirmat joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, care a participat la o conferinţă referitoare la perspectivele macroeconomice ale României.

"Întorcându-mă la cum s-a încheiat anul 2023. Nu sunt atât de convins că rezultatele din trimestrul IV prezentate de Institutul Naţional de Statistică sunt rezultate foarte corecte din perspectiva realităţii. O să vedem asta în ajustări, pentru că acolo avem doar un PIB semnal. Din calculele mele nu am avut o creştere însemnată în trimestrul IV dar nu am avut nici scădere. O să vedem acest lucru în lunile următoare, pe PIB provizoriu cel puţin I şi cu siguranţă la II vom vedea acest lucru. Economia românească nu este în regres. Sunt foarte multe voci. Este frumos să prezentăm apocalipse, pentru că teama duce la un instinct de conservare exacerbat care poate să ducă şi la prudenţă, dar de regulă are un efect negativ din perspectivă investiţională", a declarat Adrian Câciu, la conferinţa "Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024", organizată de News.ro.

Economia României a crescut anul trecut cu 2%, iar în ultimul trimestru din 2023 Produsul Intern Brut (PIB) a urcat cu 1% faţă de acelaşi trimestru din 2022, însă a scăzut cu 0,4%, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor semnal publicate în luna februarie de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul patru din 2023, PIB-ul a înregistrat pe serie brută o creştere cu 2,9% faţă de acelaşi trimestru din anul 2022.

Potrivit INS, pe serie ajustată sezonier, în trimestrul IV din 2023, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,4%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2022, PIB-ul a înregistrat o creştere cu 1%.

De asemenea, Adrian Câciu a explicat că un deficit bugetar de 3% a însemnat tăierea de la investiţii, iar acesta a însemnat sisteme publice subfinanţate.

"Trebuie toţi de la această masă dar şi din mediul economic şi din mediul macroeconomic şi mediul de analiză să înţelegem că, dacă vrem o Românie dezvoltată, trebuie să ieşim din paradigma sărăciei. Paradigma sărăciei include în ea inclusiv acel deficit de 3% cu orice preţ. O să încep abrupt cu această abordare ca să înţelegem unde suntem. De fiecare dată România, cel puţin de când a intrat în Uniunea Europeană, a înţeles Tratatul de la Maastricht, deşi acesta a venit mult după dezvoltarea europeană, nimeni nu a făcut analiza ţărilor dezvoltate, cum s-au dezvoltat şi pe ce deficite s-au dezvoltat Germania, Olanda, Franţa, Italia, Spania, dacă au avut 3%, dacă au avut 7%, dacă au avut 10%, dacă Planul Marshall a afectat sau nu vreo traiectorie de deficit din acesta înţeles în Tratatul de la Maastricht. Am acceptat acest drum şi este un drum la care vom ajunge din nou, dar trebuie să şi acceptăm care este costul deficitului de 3%. Pentru că la o ţară care nu era dezvoltată, cum era România, acest deficit de 3% ar însemna să taie totdeauna de la investiţii", a declarat Adrian Câciu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 3

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 31-01-2025 14:10

Spătaru: Ceea ce se întâmplă în industria apei este un exemplu că banii europeni au fost investiți acolo unde trebuie

Ceea ce se întâmplă în industria apei este un exemplu că banii europeni au fost folosiți acolo unde trebuie și este foarte important să avem foarte multe localități cu proiecte de apă și canalizare și din ce în ce mai mulți bani în acest sector, a declarat, joi seara, Florin Spătaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Min

Economic 31-01-2025 13:49

ONRC: 7.274 de firme și PFA au intrat în insolvență în 2024

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență anul trecut a fost de 7.274, în creștere cu 9,38% față de 2023, când au fost înregistrate 6.650 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe firme și

Economic 31-01-2025 13:19

VIDEO INTERVIU/Boloș:Dacă nu sunt îndeplinite jaloanele cu probleme din Cererea de plată 3 riscăm să pierdem 1,76 miliarde euro

România riscă să piardă 1,76 miliarde euro dacă nu sunt îndeplinite jaloanele cu probleme din Cererea de plată 3, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, ceea ce înseamnă că va rămâne cu 'o brumă de bani', în contextul în care valoarea netă a întregii cereri este de două miliarde de lei, a declarat, &

Economic 31-01-2025 12:15

Opt din zece beneficiari ai tichetelor de masă au o stabilitate financiară îmbunătățită (studiu)

Peste trei sferturi dintre utilizatorii tichetelor de masă (78%) raportează o stabilitate financiară îmbunătățită, în timp ce 63% dintre beneficiarii tichetelor sociale declară o reducere a stresului financiar, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat vineri. Potrivit cercetării YouGov Shopper Intelligence, ambele ti

Economic 31-01-2025 12:13

Viitorul sistemului de pensii din România trebuie să fie construit pe echitate, sustenabilitate și performanță (studiu)

Viitorul sistemului de pensii din România trebuie să fie construit pe trei componente esențiale: echitate, sustenabilitate și performanță, în condițiile în care estimările arăta că România, similar cu restul Uniunii Europene, va avea o populație mai puțin numeroasă și mai în vârstă în viitor, arată un studiu lansat de Asociaț

Economic 31-01-2025 10:31

ANOFM: 182 de locuri de muncă în UE prin intermediul EURES România

Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 182 de locuri de muncă, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Locurile de muncă sunt în: Germania - 50 de posturi (sudor MAG, electrician, lucrător ajutor la prelucrarea metalelor, operator stivuitor, muncitor în producție); Ita

Economic 31-01-2025 09:34

INS: Creștere cu 2,9% a numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale în 2024

Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a crescut cu 2,9% în 2024 față de anul 2023, la 35.667, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+441 autorizații),

Economic 31-01-2025 02:11

Proiect buget/ANI, Ministerul Energiei și Ministerul Mediului, cele mai mari creșteri ale creditelor bugetare

Agenția Națională de Integritate, Ministerul Energiei și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au prevăzută cea mai mare creștere a creditelor bugetare în 2025, în timp ce scăderile cele mai semnificative sunt propuse pentru Autoritatea Electorală Permanentă, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Afacerilor Externe, conform proiectulu

Economic 31-01-2025 00:29

Proiect buget/Capitalul social al CEC Bank și cel al Exim Banca Românească vor fi majorate anul acesta

Capitalul social al CEC Bank și cel al Exim Banca Românească vor fi majorate anul acesta cu 1 miliard de lei și, respectiv, 1,25 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget de stat aferent anului 2025, publicat joi noaptea. Astfel, Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al statului, ca unic acționar, este mandatat să

Economic 31-01-2025 00:10

UPDATE Proiect buget/Venituri de 154,84 miliarde lei pentru sistemul public de pensii în 2025

Veniturile bugetare totale estimate pentru asigurările sociale de stat se ridică la 155,110 miliarde de lei, din care 154,84 miliarde de lei (99,8%) reprezintă bugetul sistemului public de pensii și 270,681 milioane de lei suma aferentă sistemului asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale (0,2%), conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de

Economic 31-01-2025 00:01

Ministerul Energiei și Ministerul Muncii au alocați în buget câte 1, 5 miliarde de lei pentru compensarea facturilor de energie (proiect)

Ministerul Energiei are prevăzuți în buget 1,5 miliarde de lei pentru plata cererilor de decontări acordate furnizorilor de energie în baza schemei de plafonare-compensare, o sumă similară fiind alocată și în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, potrivit proiectului de buget aferent anului 2025, publicat joi s

Economic 30-01-2025 23:40

Nivelul accizelor la benzină, motorină și alte produse energetice va fi actualizat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025

Nivelul accizelor la o serie produse energetice, precum benzine, motorine, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, va fi actualizat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025, se arată în Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat joi în dezbatere de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Economic 30-01-2025 23:30

Plafonul datoriei publice - 58,5% din PIB în acest an (proiect)

Plafonul datoriei publice, conform metodologiei Uniunii Europene, pentru sfârșitul anului 2025 este de 58,5% din PIB, în timp ce soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent din Produsul Intern Brut, este de minus 7% anul acesta și de minus 6,4% în 2026, potrivit proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați &ici

Economic 30-01-2025 23:24

Președintele ARA: Companiile de apă, având o cifră de afaceri de 1 miliard de euro, au investiții de șase miliarde de euro

Cifra de afaceri a companiilor de apă este de circa un miliard de euro, iar acestea au investiții de șase miliarde de euro, adică de cinci-șase ori cifra lor de afaceri, a declarat, joi seara, Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei, la 'Gala Excelenței în industria Apei'. 'Am zis că noi în industria ap

Economic 30-01-2025 22:59

Ministerul Finanțelor a publicat bugetul pentru acest an; creșterea economică 2,5%, deficit 7,04%

Ministerul Finanțelor a publicat joi noaptea proiectul de buget pentru acest an, construit pe o creștere economică de 2,5%, ceea ce duce valoarea Produsului Intern Brut la 1.912 miliarde de lei prețuri curente. Inflația medie anuală pe care a fost calculat bugetul este de 4,4%. Deficitul bugetar este estimat la 7,04% din PIB.