Chisăliţă (AEI): Hidrogenul poate fi utilizat în sistemele actuale de gaze naturale

Dacă instalaţiile sunt corect proiectate, executate şi exploatate, nu prezintă defecte, coroziuni accentuate şi sunt etanşe, hidrogenul nu este mai periculos decât gazele naturale, putând fi utilizat în sistemele actuale de gaze naturale, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).
Acesta a dat ca exemplu compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, care, în toamna anului 2023, a încheiat cu succes ultima etapă desfăşurată în teren a proiectului 20HyGrid, prin care urmăreşte să demonstreze că este fezabilă şi sigură utilizarea unui amestec de 20% hidrogen şi 80% gaze naturale în actuala infrastructură de distribuţie. Delgaz Grid a testat şi funcţionarea reţelei de polietilenă, şi concluzia a fost că nu s-a constatat nicio diferenţă notabilă faţă de 100% gaze naturale în ceea ce priveşte funcţionarea reţelei din oţel, instalaţiilor şi aparatelor pe care le-am testat acasă la clienţi
Delgaz Grid şi-a asumat, în premieră în România, realizarea primului proiect care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuinţelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%). Proiectul, denumit 20HyGrid, se desfăşoară în perioada noiembrie 2022 - octombrie 2024 şi urmăreşte să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă şi sigură adăugarea de hidrogen, în proporţie de 20% din volum, în reţelele de distribuţie şi instalaţiile de utilizare a gazelor naturale existente în România.
Hidrogenul şi gazele naturale, deşi ambele gaze combustibile, au totuşi caracteristici fizico-chimice diferite (puterea calorică, proprietăţile de curgere, densitatea, viteza de propagare a flăcării, proprietăţile de ardere, caracteristicile de căldură şi interacţiunea cu reţeaua). Amestecul hidrogenului în fluxul de gaze naturale modifică uşor caracteristicile gazelor naturale, dar acest proces nu reprezinta o barieră dacă se stabileşte un program corect de tranziţie de la gaze naturale la hidrogen.
Hidrogenul este mai uşor decât aerul, foarte inflamabil, uşor de aprins, se încălzeşte la presiune redusă, şi unul din gazele relativ dificile, când ne referim la asigurarea etanşeităţii vaselor conductelor sau echipamentelor. Hidrogenul arde în aer cu o flacără albastră pal, aproape invizibilă, care poate să creeze anumite accidente, dacă nu se aditivează corespunzător. Limitele inferioare şi superioare de inflamabilitate în aer sunt de 4% şi 75%. Amestecurile hidrogen-aer sunt extrem de uşor de aprins, necesitând doar 0,017 mJ energie de aprindere, comparativ cu 0,25 mJ pentru hidrocarburi.
Cu toate acestea, dacă instalaţiile sunt corect proiectate, executate şi exploatate, nu prezintă defecte, coroziuni accentuate şi sunt etanşe, hidrogenul nu este mai periculos decât gazele naturale, apreciază Dumitru Chisăliţă.
În momentul de faţă, sunt considerate fezabile volumele de amestec admise de hidrogen de 10 vol.%, 15 vol.% sau valori de până la 30 vol.%, fapt care a fost testat de Delgaz Grid şi în România. Este unanim acceptată ideea că, teoretic, sistemele de conducte pot fi convertite de la gazul natural la hidrogenul gazos şi că investiţiile în acest sens pot fi minime, faţă de construcţia de la zero a unui sistem dedicat H2, în funcţie de diversele situaţii specifice.
Sigur, nu toate conductele se pretează la a fi folosite pentru această conversie şi este necesară o analiză detaliată a conductelor care pot şi a celor care nu se pot folosi.
Sistemele de gaze din România sunt foarte vechi, construite în diverse etape, cu materiale diverse folosite, cu elemente calitative diverse (există perioade în care lucrările executate au fost la un nivel extrem de coborât), cu o mentenanţă deficitară în anumite perioade, cu perioade în care impurităţile lichide şi solide au fost abundente în gaze (multe depunându-se şi acumulându-se în conducte). Sigur această situaţie, mult diferită faţă de restul Europei, nu ar trebui să permită o abordare generală privind deschiderea tuturor reţelelor actuale de gaze pentru a primii hidrogen.
Măsura în care sistemele de gaze necesită ajustare variază de la caz la caz; dar conductele din material plastic (care se găsesc exclusiv în reţelele din oraş) sunt în general potrivite pentru hidrogenul gazos. Principala provocare constă în lucrările care trebuie să modifice sau să înlocuiască echipamentele din industria de gaze pentru a face faţă utilizării hidrogenului gazos.
Cu toate acestea utilizarea hidrogenului în actualele reţele de gaze naturale, dincolo de posibilitatea transportului şi compatibilitatea aparatelor cu prezenţa hidrogenului în gazele naturale impune câteva schimbări majore: regândirea metodelor şi principiilor de proiectare a sistemelor inteligente de gaze naturale (hydrogen ready) şi adaptarea sistemelor de Sănătate şi Securitate în Muncă în timpul construcţiei şi exploatării conductelor si echipamentelor.
De asemenea, trebuie avută în vedere adaptarea metodelor de exploatare, operare şi utilizare a sistemelor de distribuţie, regândirea sistemelor de siguranţă la nivelul utilizatorilor şi noi instrucţiuni de utilizare a aparatelor pentru utilizatorii de gaze naturale.
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) este o organizaţie non-profit care reuneşte profesionişti din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei nucleare, energiei electrice şi eficienţei energetice. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANPC a amendat cu 45.500 lei Giovinezza Coffee Shop și a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor la Giovinezza Coffee Shop din Bulevardul Iuliu Maniu până la remedierea deficiențelor constatate în urma unui control efectuat marți și a amendat locația cu 45.500 de lei pentru neregulile constatate. ''ANPC infor
ACUE: Prelungirea plafonării transferă povara financiară asupra furnizorilor de energie și nu vine cu soluții pentru problemele strcturale
Decizia recentă a autorităților de a prelungi schema de plafonare a prețurilor nu rezolvă problema esențială a decalajului dintre momentul în care furnizorii aplică reducerile și cel în care statul efectuează decontările, avertizează Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). ''Încă de la &ici
Ministerul Muncii și AmCham caută soluții pentru o piață a muncii echitabilă și competitivă
Adaptarea programelor de formare profesională, crearea unui cadru legislativ echitabil și predictibil și sprijinirea angajatorilor pentru creșterea competitivității au fost printre temele abordate marți de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, la întâlnirea cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham).
Alertă DNSC: Amenințări avansate asupra portofelelor digitale
Portofelele digitale și patformele de exchange au devenit ținte tot mai frecvente ale atacatorilor, care dezvoltă malware sofisticat pentru a fura chei private, tranzacții și autentificări, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'În ultimele luni, cercetătorii în securitate cibernetică au observat o
Camera Consultanților Fiscali cere clarificări Ministerului Finanțelor privind 'taxa pe stâlp'
Camera Consultanților Fiscali (CCF) atrage atenția asupra neclarităților noului impozitul pe construcții, denumit public 'taxă pe stâlp', potrivit unui comunicat remis marți AGERPRES. Organizația susține că legislația este interpretabilă atât în privința valorilor luate în calcul, cât și în ceea ce p
DNSC confirmă că persoane fizice și persoane juridice au fost afectate de atacul hackerilor asupra Orange România
Instituții guvernamentale, primării, unități de învățământ, autorități publice, unități spitalicești, instituții financiar-bancare și asiguratori, companii de transport și energie sunt printre persoanele juridice care au fost afectate de incidentul de securitate cibernetică care a afectat operatorul de telecomunicații Orange România, în data d
România, promovată la cel mai important târg de turism din lume, de la Berlin
Oferta turistică a României este promovată, între 4 și 6 martie, la cel mai important târg de turism din lume: Bursa Internațională de Turism de la Berlin (ITB Berlin), a anunțat, marți, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). 'Germania este cea mai mare piață pentru turismul rom&aci
AFM a aprobat finanțare pentru încă 10.418 beneficiari în Programul 'Casa Verde Fotovoltaice - 2024'
Un număr de 10.418 beneficiari ai programului 'Casa Verde Fotovoltaice' au fost aprobați pentru a primi subvenții de câte 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES.
Parteneriat Poșta Română-ADR-Ministerul Economiei-Visa pentru achiziția de titluri de stat prin Ghișeul.ro, din 10 martie
Procesul de achiziție online a titlurilor de stat prin platforma Ghișeul.ro devine posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) și Visa, informează
PAID a premiat marți câștigătorii concursului de fotografie 'ReExpoziția', pe tema efectelor dezastrelor naturale asupra locuințelor (FOTO-VIDEO)
Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a organizat marți vernisajul expoziției-concurs de fotografie pe tema efectelor dezastrelor naturale asupra locuințelor, ReExpoziția, eveniment care face parte dintr-o amplă campanie de conștientizare și de sensibilizare a publicului în ceea ce privește caracterul repetitiv al dezastrelor naturale
Producătorii români de medicamente generice propun o reducere graduală a taxei clawback
Reducerea graduală a taxei clawback va ține medicamentele generice pe piață și va duce la o optimizare bugetară, a declarat, marți, la conferința PRIA Finance for Keys Business Sectors, Daniel Bran, membru în Consiliul Administrativ al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). 'În Români
ANPC: Controale în Dragonul Roșu; amenzi de 545.000 de lei, jucării și alimente retrase de la comercializare
Inspectori pentru protecția consumatorilor și ofițeri de poliție au efectuat marți controale la Dragonul Roșu, în urma cărora au aplicat amenzi contravenționale de 545.000 lei și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 5.814 jucării și 48,5 kilograme de produse alimentare, în valoare totală de 59.245 lei, precum și a 2.864 de produse, în
Zaharescu (ARPIM): Amprenta economică a industriei farmaceutice inovatoare în România a fost de 4,7% din PIB, în 2023
Industria farmaceutică inovatoare a adus în economia României, la nivelul anului 2023, aproximativ 51,4 miliarde de lei, echivalentul a 4,7% din PIB, a declarat, marți, la conferința PRIA Finance for Keys Business Sectors, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.
Rata șomajului în România este mai mică decât în Uniunea Europeană (Eurostat)
Rata șomajului în zona euro a rămas stabilă în luna ianuarie, la 6,2%, în timp ce în cazul Uniunii Europene, rata șomajului a rămas stabilă la 5,8%, potrivit cifrelor publicate marți de
Fechet: Am dispus celor de la AFM să pregătească, până la jumătatea lunii aprilie,infrastructura necesară demarării programului'Rabla pentru sobe'
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marți ghidul pentru programul 'Rabla pentru sobe', și a dispus Administrației Fondului pentru Mediu ca, până la jumătatea lunii aprilie, cel târziu, să pregătească infrastructura necesară demarării acestui program. 'Semnez chiar acum Ghidul și îl trimit la Monitorul