Piaţa globală IPO rămâne instabilă, în pofida redresării din 2023; piaţa din România continuă să crească (studiu)

Piaţa globală a Ofertelor Publice Iniţiale (IPO) a încheiat acest an cu 1.298 de IPO-uri, care au atras 123,2 miliarde de dolari, în timp ce în România anul 2023 a adus cea mai mare tranzacţie de până acum, odată cu listarea Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din ţară, relevă studiul EY Global IPO Trends 2023.
"Piaţa IPO din România continuă să crească, în ciuda unui mediu global dificil pentru listările de acţiuni. Anul 2023, a adus cea mai mare tranzacţie IPO de până acum în România, odată cu listarea cu succes a Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din ţară, care a atras 2,1 miliarde de dolari în oferta de acţiuni şi a obţinut o capitalizare de piaţă de peste 10 miliarde dolari. În plus, oferta Hidroelectrica a fost una dintre cele mai mari IPO-uri europene ale anului şi reprezintă un indiciu clar al încrederii investitorilor în piaţa bursieră din România. Rămânem extrem de optimişti în ceea ce priveşte perspectivele noastre pentru pieţele de capital din România, care anul acesta au atins o etapă importantă, de 44 de miliarde de dolari în capitalizarea de piaţă a companiilor listate la nivel local şi care vor rămâne susţinute de fundamentele macroeconomice solide care plasează România în fruntea redresării europene", subliniază Iulia Bratu, Partener, Head of Lead Advisory, EY România.
Conform studiului menţionat, piaţa globală de IPO a cunoscut, în 2023, schimbări, cu o îmbunătăţire a sentimentului pieţei occidentale contrabalansată de răcirea pieţei din China, precum şi un contrast între tranzacţiile importante de pe pieţele în curs de dezvoltare, cu capitalizare mică şi ofertele mari lipsite de notorietate. În comparaţie cu anul 2022, încasările din IPO-urile din acest an au rămas cu aproximativ o treime în urma ritmului de anul trecut, deşi volumul tranzacţiilor a crescut atât în regiunea Americilor, cât şi în regiunea EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa).
În pofida unei reveniri puternice a pieţei şi a unui indice de volatilitate scăzut, pe fondul unor date economice pozitive, ofertele publice au rămas modeste pe multe pieţe dezvoltate, cu excepţia unei scurte perioade din septembrie 2023, în SUA. După doi ani de listări discrete, emitenţii şi investitorii au fost dornici să valorifice revenirea pieţei, dar acest entuziasm s-a diminuat după luna septembrie, când IPO-uri de profil s-au prăbuşit, impactând sentimentul pieţei.
În contextul incertitudinii macroeconomice, investitorii s-au concentrat pe acţiunile din domeniul tehnologiei, ceea ce a redus apetitul pentru noile listări. Politicile monetare extraordinar de agresive au fost un alt factor major care a afectat activitatea IPO, depăşind influenţa performanţei generale a pieţei bursiere.
"În comparaţie cu media pe cinci ani a activităţii IPO, printre cele mai importante se numără Indonezia, Malaezia şi Turcia, care au înregistrat creşteri ale volumului tranzacţiilor şi ale încasărilor. În acelaşi timp, India, Arabia Saudită şi Thailanda au înregistrat o creştere a numărului de IPO-uri faţă de media pe cinci ani. În schimb, piaţa IPO din Hong Kong a înregistrat în acest an un minim al încasărilor din ultimii 20 de ani, iar ritmul de emitere de IPO în China continentală a încetinit în a doua jumătate a anului 2023", se menţionează în studiul EY.
Sectoarele industriale şi de bunuri de consum au avut o evoluţie pozitivă în acest an, sectorul industrial având cele mai multe tranzacţii, iar cel de bunuri de consum fiind singurul sector care a înregistrat o creştere atât a volumului IPO, cât şi a încasărilor.
În schimb, sectorul tehnologic a continuat să înregistreze scăderi determinate de reacţia sub aşteptări din partea investitorilor la IPO-urile tehnologice de prim rang din SUA şi de faptul că startup-urile de inteligenţă artificială generativă (GenAI) se află încă în stadiul de capital de risc. În ciuda acestui fapt, IPO-urile din domeniul tehnologiei au rămas în continuare în fruntea clasamentului ca încasări pentru 2023.
"S-a înregistrat o scădere semnificativă a volumului de IPO şi a încasărilor în sectorul sănătăţii şi al ştiinţelor vieţii - în special în China continentală şi în SUA. Numărul de companii susţinute de capital privat şi de capital de risc în cadrul acestui sector a scăzut cu 78% din 2021 încoace. Tendinţele IPO-urilor din sector reflectă schimbarea dinamicii economice şi a lanţului de aprovizionare la nivel mondial, care aduce noi câştigători şi perdanţi în toate sectoarele", notează specialiştii EY.
Potrivit sursei citate, în timp ce numărul de IPO-uri din regiunea Americilor a crescut cu 15% în 2023, faţă de 2022, încasările au crescut de aproape trei ori, de la an la an, ca urmare a mai multor tranzacţii de prim rang. În total, 153 de tranzacţii au totalizat 22,7 miliarde dolari, peste 85% dintre acestea fiind listate pe bursele din SUA. Regiunea a avut şapte tranzacţii care au atras împreună peste 500 de milioane de dolari în 2023, faţă de doar patru în 2022, dar tranzacţiile mai mici continuă să domine activitatea IPO pe bursele din SUA.
Piaţa IPO din Brazilia a depăşit o stagnare a listărilor de doi ani pe fondul instabilităţilor globale, marcând cea mai prelungită perioadă de absenţă din ultimele două decenii. În Canada, principala bursă a înregistrat un singur IPO în 2022 şi 2023 - acest nivel de activitate fiind fără precedent în ultimele două decenii. În general, în cele două Americi, performanţa slabă a tranzacţiilor IPO, creşterea ratelor dobânzilor şi preocupările geopolitice au generat condiţii dificile de atragere de capital pentru companiile care doresc să se listeze pe pieţele publice.
Totodată, în acest an, 732 de companii au fost listate pe bursă în regiunea Asia-Pacific, obţinând 69,4 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o scădere de 18% ca număr, de la an la an, respectiv de 44% ca valoare. Pe fondul perturbărilor economice şi geopolitice, anul 2023 a fost o provocare pentru pieţele IPO din Asia-Pacific, cele două centre de putere, China continentală şi Hong Kong, continuând să scadă în volum şi valoare. Dimensiunea medie a tranzacţiilor de listare transfrontalieră din China continentală în SUA a scăzut, de asemenea, la cel mai jos nivel din ultimii 20 de ani, cu o scădere de 93% faţă de nivelurile din 2021. Cu toate acestea, China continentală a rămas o sursă vitală de finanţare a IPO-urilor, contribuind cu peste 40% din veniturile globale în 2023.
Datele EY arată că pe piaţa IPO din Asia-Pacific companiile bine capitalizate, susţinute de capital privat şi de capital de risc în zona de mediu, socială şi de guvernanţă (ESG) şi de tehnologie, au capitalul necesar pentru a aştepta până la îmbunătăţirea evaluării. Preţurile realiste şi performanţa post-IPO ar putea încuraja unele dintre aceste companii pregătite pentru IPO, cu o guvernanţă solidă şi o poveste bună privind capitalul propriu, să se listeze în 2024.
Piaţa IPO din EMEIA se află pe calea redresării, cu o creştere de 7% a volumului, chiar şi în condiţiile unei scăderi de 39% a încasărilor, pe fondul unor tranzacţii mari din regiunea MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii) , a unei activităţi sporite în India şi CESA (Europa Centrală, de Est şi de Sud-est şi Asia Centrală), precum şi a câtorva IPO-uri transfrontaliere de prim rang către SUA. Această regiune a încheiat anul cu 413 tranzacţii, obţinând 31,1 miliarde dolari.
"Şi, chiar dacă cinci dintre cele mai mari 10 tranzacţii la nivel mondial au fost din EMEIA, regiunea a avut un număr mai mare de IPO-uri mai mici decât cele mari în comparaţie cu 2022, de unde şi scăderea veniturilor totale. Regiunea MENA a continuat să domine primele zece IPO-uri din EMEIA în 2023, reprezentând şase dintre aceste IPO-uri", subliniază consultanţii.
În Marea Britanie, condiţiile de piaţă dificile, agravate de inflaţia ridicată şi de ratele ridicate ale dobânzilor, au atenuat activitatea IPO. În general, în EMEIA, perspectivele pentru 2024 sunt optimiste, dar prudente, având în vedere un mediu de piaţă imprevizibil. În diverse ţări, guvernele şi autorităţile de reglementare iau măsuri de stimulare a pieţelor de capital pentru a revigora investiţiile în inovarea disruptivă.
La nivel global, moderarea inflaţiei şi potenţiala reducere a ratelor dobânzilor din 2024 ar putea atrage din nou investitorii către IPO-uri, prin îmbunătăţirea lichidităţii şi a perspectivelor de randament. Cu toate acestea, instabilitatea geopolitică susţinută ar putea submina încrederea.
În linii mari, anul viitor depinde de îmbunătăţirea contextului macro pentru o revigorare a ofertelor publice iniţiale, deoarece companiile aşteaptă cu nerăbdare condiţii de piaţă mai favorabile, pentru a lărgi perspectivele IPO. Atunci când perturbările se vor diminua, încrederea ar putea să îşi revină, iar pieţele vor oferi din nou oportunităţi pentru IPO-uri.
"Candidaţii la IPO care vor dori să se listeze la bursă în 2024 vor trebui să fie bine pregătiţi. Factorii cheie care trebuie luaţi în considerare sunt: inflaţia şi rata dobânzii, politicile şi reglementările guvernamentale, redresarea activităţilor economice, tensiunile şi conflictele geopolitice, agenda ESG şi lanţul de aprovizionare global. De asemenea, ar trebui luate în considerare opţiuni multitrack, de la procese alternative de IPO (listare directă sau listări duble şi secundare), la alte metode de finanţare (capital privat, credit sau vânzare comercială)", relevă studiul citat.
Datele prezentate în raportul EY Global IPO Trends 2023 acoperă IPO-urile finalizate de la 1 ianuarie 2023, până la 4 decembrie 2023, plus IPO-urile aşteptate până la 31 decembrie 2023 (previzionate la 4 decembrie 2023). AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Daniel Badea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis luni în scădere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacțiilor a fost de 43,4 milioane de lei (8,72 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a deprecia
DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, precizează reprezentanții DNSC în legătură cu pana de curent ce a afectat Spania
Banca Națională a României lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare, dezbatere și educație economică
Banca Națională a României (BNR) lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare și analiză pe teme economice relevante pentru România, inclusiv din perspectiva obiectivelor asumate la nivel național privind dezvoltarea educației economice și financiare, conform unui comunicat de presă. Scopul inițiativei este acela de a facilita comunica
Trei din patru români planifică să-și renoveze locuința în 2025, bugetul mediu depășește 9.000 de lei (studiu)
Trei din patru români planifică renovarea casei în 2025, mai mult de jumătate dintre ei pentru îmbunătățirea confortului sau modernizarea locuinței, iar alți 36% vor face doar reparații necesare, arată cel mai recent studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu compania globală de cercetare de piață Appinio. În același ti
Corina Martin: Peste 50.000 de turiști sunt așteptați la malul mării, în weekendul prelungit de 1 Mai
Peste 50.000 de turiști sunt așteptați de 1 Mai, pe Litoralul românesc, dată la care debutează și sezonul estival la malul mării, a declarat Corina Martin, președinta Asociației patronale Resto Constanța și secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). 'Așteptăm peste 50.000 de turiști în sta
CNIR preia contractul de construire a lotului Chiribiș - Biharia de pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania
Contractul pentru construirea lotului Chiribiș - Biharia, în valoare de 785 milioane de lei, aflat pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania, a fost preluat de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, preluarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș - Bihari
Tănase(BVB):Vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci la bursă
Piața de capital oferă foarte mulți bani, miliarde de euro numai dacă ne gândim la fondurile de pensii, și vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci către bursă, a declarat, luni, directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase. 'Vrem (...) să schimbăm insti
AFM publică un clip video pentru producătorii auto, în cadrul Programului Rabla Auto 2025
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) publică un material video pentru producătorii auto interesați să participe la Programul Rabla Auto 2025, cu informații detaliate privind înscrierea în cadrul programului, disponibil începând cu 30 aprilie, ora 10:00, a anunțat luni instituția. Conform sursei citate, ghidul video va fi disponibil
Laszlo Borbely: România va pregăti 2.000 de experți în dezvoltare durabilă
România va pregăti până la finalul anului, prin intermediul unui curs post-universitar, 2.000 de experți în dezvoltare durabilă, a declarat, luni, Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. 'E o rețea de circa 150 de oameni care au fost primii experți în dezvoltare durabilă. E o n
Petrescu (ASF): Bursa trebuie să fie locul unde instinctiv un antreprenor trebuie să îndrepte pentru finanțare
Trebuie să arătăm antreprenorului român că nu linia tradițională de finanțare bancară este cea care trebuie să se afle în ADN-ul lui, ci, instinctiv, el trebuie să se îndrepte spre bursă pentru diferite modalități de finanțare, a transmis, luni, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Atingem c&acir
Precup: Peste 50% din piața de capital din România este generată de companiile de stat
Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori București, pentru că, astăzi, peste 50% din piața de capital este generată de companiile de stat, a afirmat, luni, Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului și președinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul
Burduja: Memorandum între Hidroelectrica și NREL pentru stocarea de energie verde prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj
Hidroelectrica și National Renewable Energy Laboratory (NREL) - Department of Energy al SUA au parafat un memorandum care pune România în avangarda Europei în stocarea energiei verzi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj (CHEAP) în tot lanțul carpatic, a anunțat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi, la Varșovi
ANAF derulează un nou program de conformare pentru cabinetele medicale individuale
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura până la finalul anului, la nivel național, un nou program de conformare ce se adresează persoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale (CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală (generală
Senat-moțiune/Bucura-Oprescu: Bugetul de pensii din 2025 este cu 21 de miliarde de lei mai mare față de cel de anul trecut
Bugetul de pensii din acest an este de 155 de miliarde lei, cu 21 de miliarde lei mai mare față de cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că nu este nici pe departe o scădere, cum s-a mințit în moțiune, a afirmat luni ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu. 'Haideți să analizăm împreună c&aci
Adrian Pintea (MADR): Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a declarat, luni, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea. 'Într-adevăr, în ceea ce privește sistemul național antigrindină, în mo