Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,65% din PIB după primele opt luni

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,65% din PIB după primele opt luni ale anului, la 42,19 miliarde de lei, faţă de 32,98 miliarde de lei, respectiv 2,34% din PIB aferent primelor opt luni ale anului 2022, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanţelor.
Execuţia bugetului general consolidat în primele şapte luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 38,6 miliarde lei, respectiv 2,43% din PIB.
Veniturile totale au însumat 330,47 miliarde de lei în primele opt luni ale anului curent, în creştere cu 12,5% (an/an), iar cheltuielile au fost în sumă de 372,66 miliarde lei, în creştere în termeni nominali cu 14% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Conform MF, evoluţia veniturilor a fost susţinută de avansul încasărilor din fonduri europene, impozitul pe salarii şi venit, venituri suplimentare din sectorul energetic (utilizate în cadrul schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale şi reflectate în categoria "alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii"), contribuţii de asigurări şi impozitul pe profit. Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice (şi pe fondul unui efect de bază mai ridicat), cât şi de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA. Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 26,93 miliarde de lei, consemnând o creştere de 21,9% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (61,9%) şi impozitul pe veniturile din pensii (42,3%), încasările aferente declaraţiei unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11%.
Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 10,7%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (15,2%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariaţii care încasează salariul minim brut.
Contribuţiile de asigurări au înregistrat 104 miliarde de lei, în creştere cu 13,4% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plata CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei şi restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii, respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajaţii care încasează salariul minim brut pe ţară.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 20,15 miliarde de lei, consemnând o creştere de 12,1% (an/an), susţinută în principal de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenţii economici (14,2%).
Încasările nete din TVA au înregistrat 66,47 miliarde de lei, în creştere cu 9,3% (an/an). Comparativ cu dinamica înregistrată anul trecut, în primele opt luni a.c. se remarcă o evoluţie mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante (şi pe fondul unui efect de bază ridicat aferent anului anterior), cât şi de majorarea restituirilor de TVA cu 9,8%, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (19,8 miliarde de lei în ianuarie - august 2023, comparativ cu 18,1 miliarde de lei în ianuarie - august 2022).
Veniturile din accize au însumat 24,02 miliarde de lei, consemnând un avans marginal faţă de nivelul de anul trecut (0,7%, an/an). În structură, încasările din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat un avans de 1,6%, în timp ce evoluţia negativă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice din primele opt luni s-a ameliorat (-0,3%). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.
Veniturile nefiscale au însumat 29,46 miliarde de lei, consemnând un avans de 4,4% (an/an). Evoluţia pozitivă a acestora a fost influenţată de veniturile din dividende şi sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Pe de altă parte, s-a înregistrat o diminuare atât a încasărilor din redevenţe, pe fondul descreşterii preţurilor energiei, cât şi a vărsămintelor din veniturile nete ale BNR.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 28,07 miliarde de lei, în creştere cu 34% (an/an).
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 372,66 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 14% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele opt luni ale anului 2023 au înregistrat o creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, de la 23,2% din PIB la 23,4% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 85,61 miliarde de lei, în creştere cu 10,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 5,4% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 48,18 miliarde de lei, în creştere cu 10,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 13,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 13,4% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 19,78 miliarde de lei, cu 592 milioane lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, reprezentând 1,2% din PIB. Ca urmare a prefinanţării din primele luni ale anului a necesarului brut de finanţare pentru anul 2023, având în vedere că în primele 8 luni ale anului, în contextul unui apetit crescut al mediilor investiţionale interne şi externe pentru titlurile de stat, s-a asigurat deja 76,4% din necesarul brut de finanţare pentru anul 2023.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 129,61 miliarde de lei, în creştere cu 10,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe primele opt luni ale anului 2023, au fost în sumă de 3,81 miliarde de lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.
Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 10,76 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezentând subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,16 miliarde de lei) care reprezintă 29,33% din total subvenţii.
Alte cheltuieli au fost de 6,55 miliarde de lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.
Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 32,93 miliarde de lei, cu 48,4% mai mari comparativ aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 46,24 miliarde de lei, în creştere cu 39,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 33,07 miliarde de lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 57,67% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.
Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit de 4,4% din PIB. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, precizează reprezentanții DNSC în legătură cu pana de curent ce a afectat Spania
Banca Națională a României lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare, dezbatere și educație economică
Banca Națională a României (BNR) lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare și analiză pe teme economice relevante pentru România, inclusiv din perspectiva obiectivelor asumate la nivel național privind dezvoltarea educației economice și financiare, conform unui comunicat de presă. Scopul inițiativei este acela de a facilita comunica
Trei din patru români planifică să-și renoveze locuința în 2025, bugetul mediu depășește 9.000 de lei (studiu)
Trei din patru români planifică renovarea casei în 2025, mai mult de jumătate dintre ei pentru îmbunătățirea confortului sau modernizarea locuinței, iar alți 36% vor face doar reparații necesare, arată cel mai recent studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu compania globală de cercetare de piață Appinio. În același ti
Corina Martin: Peste 50.000 de turiști sunt așteptați la malul mării, în weekendul prelungit de 1 Mai
Peste 50.000 de turiști sunt așteptați de 1 Mai, pe Litoralul românesc, dată la care debutează și sezonul estival la malul mării, a declarat Corina Martin, președinta Asociației patronale Resto Constanța și secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). 'Așteptăm peste 50.000 de turiști în sta
CNIR preia contractul de construire a lotului Chiribiș - Biharia de pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania
Contractul pentru construirea lotului Chiribiș - Biharia, în valoare de 785 milioane de lei, aflat pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania, a fost preluat de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, preluarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș - Bihari
Tănase(BVB):Vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci la bursă
Piața de capital oferă foarte mulți bani, miliarde de euro numai dacă ne gândim la fondurile de pensii, și vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci către bursă, a declarat, luni, directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase. 'Vrem (...) să schimbăm insti
AFM publică un clip video pentru producătorii auto, în cadrul Programului Rabla Auto 2025
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) publică un material video pentru producătorii auto interesați să participe la Programul Rabla Auto 2025, cu informații detaliate privind înscrierea în cadrul programului, disponibil începând cu 30 aprilie, ora 10:00, a anunțat luni instituția. Conform sursei citate, ghidul video va fi disponibil
Laszlo Borbely: România va pregăti 2.000 de experți în dezvoltare durabilă
România va pregăti până la finalul anului, prin intermediul unui curs post-universitar, 2.000 de experți în dezvoltare durabilă, a declarat, luni, Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. 'E o rețea de circa 150 de oameni care au fost primii experți în dezvoltare durabilă. E o n
Petrescu (ASF): Bursa trebuie să fie locul unde instinctiv un antreprenor trebuie să îndrepte pentru finanțare
Trebuie să arătăm antreprenorului român că nu linia tradițională de finanțare bancară este cea care trebuie să se afle în ADN-ul lui, ci, instinctiv, el trebuie să se îndrepte spre bursă pentru diferite modalități de finanțare, a transmis, luni, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Atingem c&acir
Precup: Peste 50% din piața de capital din România este generată de companiile de stat
Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori București, pentru că, astăzi, peste 50% din piața de capital este generată de companiile de stat, a afirmat, luni, Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului și președinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul
Burduja: Memorandum între Hidroelectrica și NREL pentru stocarea de energie verde prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj
Hidroelectrica și National Renewable Energy Laboratory (NREL) - Department of Energy al SUA au parafat un memorandum care pune România în avangarda Europei în stocarea energiei verzi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj (CHEAP) în tot lanțul carpatic, a anunțat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi, la Varșovi
ANAF derulează un nou program de conformare pentru cabinetele medicale individuale
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura până la finalul anului, la nivel național, un nou program de conformare ce se adresează persoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale (CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală (generală
Senat-moțiune/Bucura-Oprescu: Bugetul de pensii din 2025 este cu 21 de miliarde de lei mai mare față de cel de anul trecut
Bugetul de pensii din acest an este de 155 de miliarde lei, cu 21 de miliarde lei mai mare față de cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că nu este nici pe departe o scădere, cum s-a mințit în moțiune, a afirmat luni ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu. 'Haideți să analizăm împreună c&aci
Adrian Pintea (MADR): Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a declarat, luni, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea. 'Într-adevăr, în ceea ce privește sistemul național antigrindină, în mo
Federația Silva: Reorganizarea Romsilva pune în pericol viitorul pădurilor românești; decizie luată fără consultarea partenerilor sociali
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis 'de unul singur' soarta pădurilor României, fără consultarea partenerilor sociali, în legătură cu reorganizarea Romsilva, acțiune care pune în pericol viitorul pădurilor românești, avertizează Federația Sindicatelor Silva, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.